Nu greva fiscală, ci răspunderea penală și materială e soluția

Tot mai multe voci, având în vedere nivelul hoției și dezastrul înregistrat în urma administrării banului public de către actuala clasă politică, ce se dovedește a fi mai mult decât incompetentă, cer o grevă fiscală generala. Din păcate, deși cred că ar fi o metodă prin care administratorii averii publice ar fi treziți la realitate cu privirea la modul iresponsabil în care este cheltuit banul public și sunt administrate resursele României, greva fiscală nu poate fi o soluție pentru că, inevitabil ar duce la blocarea funcționarii statului și, implicit, la anarhie.

Bine ar fi să existe transparență totală cu privire la cheltuirea sau investirea banului public, iar fiecare ordonator de credite să fie obligat să-și prezinte public bilanțul și să explice ce și de ce a făcut ceea ce a făcut cu banii publici. Inainte de asta însă, democratic, e necesar ca trântorii și mafia din Parlament să nu mai protejeze mafia transnaționala (corporațiile), să modifice legislația și să reintroducă criterii de performanță și răspunderi penale și materiale reale în administrația publică, respectiv pedepsirea ca infracțiune a deturnării banului public și a utilizării lui în scopuri personale sau ineficiente (para-ndărături, investiții contra comisioane, investiții aiurea, făra eficiență, recepția, contra comisioane, a lucrărilor de slabă calitate, etc.), care atrag risipirea nejustificată a banului public.

Iar guvernele care nu reușesc să colecteze banul public la nivelul mediei din UE sau înstrăinează resursele și averea publică în defavoarea statului român, să fie demise și cercetate penal pentru gestionare frauduloasă a economiei (în cazul în care se dovedește reaua intenție, respectiv cedarea nejustificată, în detrimentul statului, a resurselor naturale, prin încheierea unor contracte păguboase pentru România, precum vânzarea PETROM, stabilirea redevențelor la petrol și gaze, vânzarea PETROMIDIA, distribuția gazelor și energiei electrice, vânzarea telefoniei, contractele de exploatare a masei lemnoase, restituri de proprietăți în mod fraudulos, etc.), favorizarea infractorului (a mafiei ce colectează, în numele statului, impozitele și taxele și, în special acelor ce sustrag TVA sau rambursează nelegal TVA) sau pentru neglijență în administrarea banului public și averii publice (în cazul în care se dovedește incompetența), pentru a scăpa de toți diletanții, care n-au administrat în viața lor un PFA sau un SRL dar sunt promovați ca și „profesioniști„ capabili să administreze un minister sau chiar România.

Cred că suntem unica țara din UE unde nu contează pregătirea profesională, integritatea morala (din contra), sau experiența, când e vorba de administrat banul public sau averea publică și nici competența dovedită anterior, iar rezultatele se văd. Suntem cei mai săraci din Europa, deși avem un potențial (sau, mă rog, am avut !) uriaș ( cel puțin la nivelul Elveției și Austriei și mult peste cel al Ungariei, Bulgariei, Țărilor Baltice, Olandei, Danemarcei sau Țărilor Nordice), atât ca resurse naturale (pământ fertil, minereuri, petrol, gaze, păduri, etc.) cât și ca forță de muncă disponibilă (din păcate nepregătită profesional, pentru că toți cumpără diplome și nu știu nimic concret, calificându-se, de regulă, „la locul de muncă").

Chiar și în domeniul administrării politice (care este cea mai importantă formă de administrare, pentru ca privește întreaga societate, averea publică și banii cetățenului) ar trebui ca prostia și incompetența să se plătească, măcar cu averea personală, dacă nu penal. Și în cazul miniștrilor (care sunt ordonatori de credite și, implicit, gestionari ai fondurilor publice) ar trebui instituită garanția gestionară la instalarea în funcție, măcar la nivelul averii personale și răspunderea cel puțin cu averea personală în cazul în care nu sunt îndepliniți parametrii și indicatorii de performanță ai cheltuirii sau investirii banului public alocat, ori a administrării averii publice. In alte circumstanțe, orice idiot poate cheltui, oricât poftește (sau cât are alocat) dacă nu este instituită răspunderea și nu sunt stabilite criterii de performanță la care sa-i fie raportată activitatea.

Cei care au administrat, pâna în prezent, ministere precum cele ale finanțelor (n-au fost capabili să colecteze taxele și impozitelor); economiei (au dat pe gratis la străini resursele vitale, precum petrolul, gazele, energia electrică); mediului și pădurilor (au dat pe gratis pădurile țării); industriei și comerțului (au vândut pe nimic industria și au favorizat direct corporațiile multinaționale); învățământului (au creat din școli profesionale universități, cu profesori semianalfabeți, coborând standardele universităților sub nivelul școlilor profesionale); sănătății (au introdus și protejat mafia în sănătate, lăsând comerțul cu medicamente și al întreținerii obiectivelor la cheremul mafiei, aducând România în pragul genocidului uman - dacă nu cumva ceea ce se întâmplă în spitalele românești nu este chiar genocid), etc., alături de prim-miniștrii ce au participat direct, ar trebui cercetați penal, să li se confiște averile și condamnați, măcar pentru neglijență în serviciu, din cauza incompetenței, nu să răspundă doar „politic", adică să nu aibă nici o răspundere, precum un manechin sau o păpușă gonflabilă pusă întro vitrină.

E ca și cum pe cel ce a delapidat și furat sau administrat în folosul altuia (mafiei) o societate comercială, proprietarul (cetățeanul) s-ar mulțumi doar să-l dea afară, fără a-i cere să și răspundă pentru incompetența, neglijența și faptele sale, (săvârșite, în cazul demnitarilor, cu bună știință) care au condus la distrugerea sau falimentarea obiectivului administrat, deși este dovedită reaua credință. Dacă miniștrii ar fi fost sau ar fi numiți pe criterii de competență, probate anterior numirii și s-ar fi instituit parametrii reali de performanță, garanții și răspundere reală pentru administrarea ministerelor, n-am fi avut astăzi atâția miniștrii penali, cercetați s-au condamnați, care au fost numiți și instalați în funcții mai degrabă pe criterii de eficiență a furtului banului public decât de administrare eficientă a banului public.

Deci nu greva fiscală este soluția ci tragerea la răspundere, în primul rând penală, a celor ce cheltuie iresponsabil și neperformant banul public, ascunzându-se sub umbrela structurilor de tip mafiot, numite partide politice. Dar, mai întâi, pentru a fi trași la răspundere administratorii banilor bublici, trebuie introduse, în mod obligatoriu, criterii de performanță reale și răspunderi pe măsură, care să descurajeze diletantismul și amatorismul din administrația publica, la toate nivelele. Aceasta este unica soluție: societatea civilă să facă presiuni asupra Parlamentului să modifice legislația actuală, aproape inexistentă în domeniul răspunderii modului în care sunt utilizați și cheltuiți banii publici și este administrată sau înstrăinată averea publică (în primul rând să nu mai fie înstrăinate resursele vitale ale României sau concesionate fără acordul proprietarului, prin referendum) și să implementeze o legislație care să instituie transparență totală și răspundere reală, nu doar formală (politică) pentru administrarea ineficientă a banului public și a averii publice.