Părinți aleși: profesorii și importanța metodei didactice

Sîrbu Andreea-Georgiana Facultatea de Filosofie București, secțiunea Filosofia Culturii

Părinți aleși: profesorii și importanța metodei didactice Se prea poate ca mulți dintre noi să nu ne fi născut cu acel

Se prea poate ca mulți dintre noi să nu ne fi născut cu acel presupus dar, acea cunoaștere intrinsecă sau carismă fabuloasă care să ne ghideze și ajute în viață, însă sunt de părere ca multe dintre aceste tipuri de daruri se pot dobândi prin alte mijloace. Părinții, de exemplu, sunt un element fundamental în creșterea și dezvoltarea unui copil și îi pot insufla numeroase atitudini sau mijloace de cooperare care să-l ajute pe cel mic de-a lungul vieții. Cu toate acestea, părinții sunt și ei oameni la rândul lor și nu pot stăpâni concomitent și cu fermitate toate domeniile de cunoaștere, motiv pentru care o parte din aceasta munca educativă și formatoare se transpune pe umerii pedagogilor. Aici avem numeroase exemple de intermediari ce pot influența, sperăm noi în bine, creșterea acelui copil, însă deseori ne confruntăm cu varii obstacole ce nu ne permit să ajungem la această concluzie pozitivă. Fie este din cauza gradul scăzut de tehnologizare din instituțiile de învățământ, fie din lipsa investițiilor serioase din partea statului, fie din cauza unor aversiuni personale de ambele părți, lista poate continua, însă un lucru este cert: parcă ne îndepărtăm din ce în ce mai tare de acel ideal care să ne ofere speranță într-o lume mai bună. Acele daruri despre care am menționat anterior… În cazuri de acest gen, ele par să nu mai conteze. Cu toate astea, eu sunt un om idealist, și aspir către asemenea lucruri, fapt pentru care aș vrea să ne întoarcem la acel gând blând și îndepărtat ce ne permite să mai credem în bunătate, demnitate și alte astfel de virtuți necesare unei ducerii unui trai împlinitor. Va propun un exercițiu imaginativ, dragi cititori, în care vă voi povesti despre un așa-zis profesor model care, sper eu, vă va pune cu gândul cu privire la ce fel de daruri se pot obține printr-o manieră atât de frumoasă. Să ne imaginăm, așadar, ca suntem toți elevi sau studenți în cadrul unei instituții de învățământ (de orice nivel) și luăm parte simultan la această experiență. În această instituție, majoritatea cadrelor didactice sunt destul de riguroase, unele dintre ele având cerințe mai apăsătoare, presiunea pusă pe elevi sau studenți este destul de mare, iar majoritatea dintre profesori nu simt nevoia să furnizeze material după care oamenii să poată învăța pentru diversele examinări ce au să urmeze. Mai mult, la numeroase dintre aceste examinări ai voie doar cu foaia, pixul, o apă sau cafea eventual și cu tot ce-ai reușit să stochezi în creier până în acel moment crucial. Până în acest punct, cred ca am descris marea majoritate a instituțiilor  de învățământ din România (și nu numai, cel mai probabil) și a modului în care se raporteaza la actul de a învăța pe cineva ceva. Desigur, actul dobândirii cunoașterii presupune și un soi de memorare mot-a-mot a unor lucruri, dar consider că implică mai mult de atât. Să revenim la exercițiu, pentru moment. După ce ne-am imaginat toți acest cumul de informații (ce ne-au trezit, probabil, amintiri din școală, liceu sau facultate), haideți să ne întruchipăm că în această instituție există și un profesor bun, blând, înțelegător, carismatic și foarte citit. Din nou, este posibil ca această descriere să vă fi trezit amintiri cu privire la profesorii voștri preferați din anii de școală, însă aici doresc să prezint cazul unui profesor ideal. Va fi denumit Q, o variabilă neutră și va reprezenta acea tipologie de pedagog care e asemeni unei oaze de lumină. Fac aici și o paralelă cu Mitul Peșterii, în măsura în care profesorii, prin maniera în care predau, pot lumina mintea unui copil sau adolescent, chiar și tânăr adult încă în formare. Q predă în fiecare luni și își începe ziua cu cel mai sincer zâmbet. Te salută dacă te întâlnește în curtea instituției și te întreabă ce mai faci, dacă ești bine, ți se adresează pe nume fiindcă a fost atent și ți l-a reținut. Într-un stil aproape parental, dar totodată prietenesc, te întreabă cum te descurci la celelalte materii. Îți dă câteva sfaturi și te încurajează să duci mai departe tot ce ai de făcut. Se sună, motiv pentru care va îndreptați împreună spre sala de clasă, unde lecția urmează să înceapă. În doar câteva minute, Q deja și-a pus amprenta asupra ta, și-n cel mai blând și prietenesc mod posibil. Ora începe, iar Q vă salută pe toți și vă urează bun venit. Vă explică puțin despre materia sa, despre ce veți învăța împreună de-a lungul orelor și despre așteptările pe care le are de la voi, elevii săi. În mod șocant, Q cere doar implicare activă, indiferent de seriozitatea răspunsului. Vrea ca cei ce participă la ora lui să fie atenți și să-și expună punctul de vedere, oricând consideră ei că este cazul. Cerințele par ridicole, mai ales în cadrul unei astfel de instituții, dar mai mult, Q vociferează faptul că are la rândul său de învățat multe și că i-ar face mare plăcere să descopere lucruri noi prin prisma așa-zișilor discipoli ai săi. De-a lungul orelor, se resimte apropierea dintre elev și profesor, opinia fiecăruia este ascultată, se inițiază dezbateri politicoase pe subiectul dat, se cooperează fără probleme, răspunsurile “incorecte” nu sunt tratate ca niște greșeli, ci sunt văzute ca oportunități de a învăța și rectifica totalitatea de informații pe care le deținem. Examinările sunt asemeni unui vis scos complet din lumea în care trăim: elevii au voie cu cărți, caiete, laptopuri, telefoane, au dreptul să se consulte cu Q sau cu restul colegilor, au la dispoziție un număr mare de subiecte din care își pot alege 2-3 la care să răspundă, în funcție de cât de pregătiți sunt pe fiecare tematică în parte. Mai mult, aceștia au voie să consume băuturi sau diverse alimente în timpul examinării și chiar să asculte muzică la căști, deci atmosfera e în mod evident una degajată, fără presiuni și suficient de lejeră încât să permită oricărui să rezolve subiectele în propriul ritm și ajutându-se de orice sursă e nevoie. Astfel de scenarii nu sunt tipice sau normale pentru astfel de instituții, s-ar putea să vă gândiți, însă Q vă asigură că dorește să vă audă opiniile legate de maniera de predare de-a lungul semestrului și de metoda de examinare aplicată. Ba chiar și mai mult, Q va invita pe toți, elevii săi, la o sesiune de feedback după examen, pentru a putea conversa cu voi despre părerea sa despre voi și vice-versa din partea voastră. Așa ceva deja suna nemaiîntâlnit. Cum vă simțiți în urma acestui experiment mental? Considerați ca un asemenea tip de pedagog v-ar putea insufla niște mecanisme de socializare, interacționare cu ceilalți, cooperare, analizare etc. care să vă fie de folos de-a lungul vieții? V-ar plăcea să existe astfel de ore în care, poate, copiii voștri să deprindă asemenea calități? Asemenea daruri? Știu, poate părea foarte restrictiv și particular la caz acest scenariu ipotetic pe care tocmai l-am prezentat, însă țin să vă asigur că este puternic inspirat din fapte cat se poate de reale (și trăite, chiar de mine). Acest Q este o persoană reală, care în mod sincer m-a influențat să fiu un om mai bun, mai cerebral și mai analitic. Prefer să nu divulg identitatea acestei persoane, deși merită toate aplauzele publicului. Ce doresc să ilustrez este că unii oameni, precum Q, au un har mult muncit, dar și splendid implementat în domeniul muncii lor, har ce le permite să deschidă ochii unor generații întregi. Profesorii sunt asemeni unor părinți spirituali și ne permit să ne însușim noi atribute, calități, obiective și virtuți astfel încât să ne atingem, eventual, potențialul maxim. Genul acesta de profesor nu e atât de rar, în ciuda tuturor lucrurilor ce se ivesc în media despre diverși indivizi, și cu siguranța ați avut și voi cel puțin un profesor care să se imprime asupra vieții voastre în cel mai frumos mod posibil. Consider că ei ar merita să aibă parte de mai multă recunoaștere și mai mult de atât, de condiții optime în care astfel de procedee să aibă loc. În fond, în joc este vorba despre creșterea și educarea unui întreg popor și, poate pentru prima data în istoria noastră, ne-ar ajuta să ne schimbăm tactica cu privire la acest lucru