Politica serviciilor secrete sau serviciile secrete în politică ?

Într-un editorial, mai reținut decât de obicei (semn că, în anumite circumstanțe până și conștiința are nevoie de viză !?), Moise Guran lansează o temă, respectiv faptul că în Direcţia Antifraudă din cadrul ANAF lucrează un număr de ofiţeri ai SRI și se face că se întreabă dacă e normal, când, în fapt, cunoștea clar răspunsul, respectiv că este absolut anormal și legea este încălcată fără nici o justificare.

În urma investigațiilor efectuate, Guran susține că ar fi aflat „că ar exista chiar o decizie secretă a CSAT, prin care s-ar fi dispus ca un număr de ofiţeri să fie detaşaţi pe faţă, deci nu acoperiţi, ci cu ordin de serviciu, să facă parte din structurile centrale şi locale ale DGAF (Direcţia Antifraudă), pentru a pune la punct proceduri de control care să împiedice cârdăşia organelor de control cu evazioniştii".

Sustinerile lui Moise Guran nu sunt aberații, fiind confirmate chiar de către Victor Ponta însuși, care, într-o emisiune la B1TV, întrebat fiind „dacă este adevărat că 140 de ofiţeri SRI au fost delegati la ANAF", a răspuns: „Da, este adevărat. E normal să fie aşa".

Luând de bun răspunsul lui Ponta, coroborat cu investigațiile lui Guran și prevederile OG 74/2013, constatăm că avem de-a face cu o încălcare grosolană a Legii atât de către SRI cât și de către ANAF care s-a lăsat anexată SRI. Astfel, potrivit prevederilor art. 3, alin. (2) din OUG 74/2013  „Directia generala antifrauda fiscala este coordonata de un vicepresedinte, cu rang de subsecretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului, si condusa de un inspector general antifrauda, ajutat de inspectori generali adjuncti antifrauda", care, se presupune (fapt ce se întâmplă în realitate) sunt numiți tot prin decizia prim-ministrului. Adică vicepreședintele ANAF (un  post), inspectorul general (un post) și inspectorii generali adjuncți (structuri regionale - 13 posturi) sunt numiți pe bază de decizie a primului ministru, deci un total de 15 posturi.

Potrivit prevederilor art. 4, alin. (5) din OUG 74/2013, „Numirea personalului antifrauda se face pe baza de concurs sau examen, incepand cu data intrarii in vigoare a hotararii Guvernului prevăzute la art. 13 alin. (1), organizat potrivit regulamentului aprobat prin hotarare a Guvernului", neexistând, pâna în prezent, vreo derogare de la această prevedere, adică a obligativității ocupării posturilor la antifraudă, cu excepția celor cinsprezece posturi ocupate prin decizie a prim-ministrului, decât, exclusiv, prin concurs. În aceste condiții, dacă toți ocupanții celor cinsprezece posturi din DGAF, care intră sub incidența deciziei prim-ministrului, ar aparține SRI, până la 140 de posturi de „delegați" din SRI, mai sunt încă 125 de posturi care sunt ocupate prin detașare sau de către ofițeri acoperiți. Dacă cele 125 de posturi din DGAF, au fost ocupate de ofițeri acoperiți, prin examen (trucat sau netrucat !?), potrivit prevederilor art. 4, alin. (5) din OUG 74/2013 și și-au dat demisia din SRI, este corect și legal. Problema se pune însă în cazul celor detașați de la SRI la DGAF din cadrul ANAF, adică a șefilor de birouri și a altor categorii de personal detașați din SRI, care nu au susținut examen pentru ocuparea posturilor de inspector antifraudă în cadrul DGAF. Este clar o încălcare a legii (art. 4 alin. (5) din OUG 74/2013) atât din partea SRI cât și din partea ANAF, situație care ar trebui analizată pentru că, indiferent de circumstanțe sau justificări, legea trebuie respectată, fie că te numești SRI fie ANAF.

Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 4, alin. (6) din OUG 74/2013, „Numirea personalului antifrauda se face potrivit Legii nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare". Or, potrivit prevederilor art. 94 din Legea 188/1999, alin 1-2 „ Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică. Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice...". Evident că în această situație toți detașatii din SRI la antifraudă sunt în stare de incompatibilitate.

Analizând „detașarea", indiferent sub ce formă, a ofițerilor SRI la DGAF, cu excepția celor cinsprezece posturi ocupate prin decizia prim-ministrului, din punct de vedere al prevederilor art. 4 alin. (5) din OUG 74/2013 si art. 94 din Legea 188/1999, este clar că aceasta este nelegală și anormală, din toate puctele de vedere, pentru că, în primul rând, ofițerii SRI nu sunt funcționari publici, iar potrivit prevederilor art. 4, alin. (1) din OUG „Funcțiile utilizate de Direcția generală antifraudă fiscală în realizarea atribuțiilor stabilite de lege sunt funcții publice specifice de inspector antifraudă și funcții publice generale". Din punct de vedere al Legii 14/1992 (Legea SRI), art. 2 „Serviciul Român de Informaţii organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor necesare cunoaşterii, prevenirii şi contracarării oricăror acţiuni care constituie, potrivit legii, ameninţări la adresa siguranţei naţionale a României", iar potrivit prevederilor art. 3 din Legea 51/1991 „Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele: a) planurile şi acţiunile care vizează suprimarea sau ştirbirea suveranităţii, unităţii, independenţei sau indivizibilităţii statului român; b) acţiunile care au ca scop, direct sau indirect, provocarea de război contra ţării sau de război civil, înlesnirea ocupaţiei militare străine, aservirea faţă de o putere străină ori ajutarea unei puteri sau organizaţii străine de a săvârşi oricare din aceste fapte; c) trădarea prin ajutarea inamicului; d) acţiunile armate sau orice alte acţiuni violente care urmăresc slăbirea puterii de stat; e) spionajul, transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, procurarea ori deţinerea ilegală de documente sau date secrete de stat, în vederea transmiterii lor unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum şi divulgarea secretelor de stat sau neglijenţa în păstrarea acestora; f) subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale; g) acţiunile prin care se atentează la viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanelor care îndeplinesc funcţii importante în stat ori a reprezentanţilor altor state sau ai organizaţiilor internaţionale, a căror protecţie trebuie să fie asigurată pe timpul şederii în România, potrivit legii, tratatelor şi convenţiilor încheiate, precum şi practicii internaţionale; h) iniţierea, organizarea, săvârşirea sau sprijinirea în orice mod a acţiunilor totalitariste sau extremiste de sorginte comunistă, fascistă, legionară sau de orice altă natură, rasiste, antisemite, revizioniste, separatiste care pot pune în pericol sub orice formă unitatea şi integritatea teritorială a României, precum şi incitarea la fapte ce pot periclita ordinea statului de drept; i) actele teroriste, precum şi iniţierea sau sprijinirea în orice mod a oricăror activităţi al căror scop îl constituie săvârşirea de asemenea fapte; j) atentatele contra unei colectivităţi, săvârşite prin orice mijloace; k) sustragerea de armament, muniţie, materii explozive sau radioactive, toxice sau biologice din unităţile autorizate să le deţină, contrabanda cu acestea, producerea, deţinerea, înstrăinarea, transportul sau folosirea lor în alte condiţii decât cele prevăzute de lege, precum şi portul de armament sau muniţie, fără drept, dacă prin acestea se pune în pericol securitatea naţională; l) iniţierea sau constituirea de organizaţii sau grupări ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a acestora, în scopul desfăşurării vreuneia din activităţile enumerate la lit. a)-k), precum şi desfăşurarea în secret de asemenea activităţi de către organizaţii sau grupări constituite potrivit legii". Analizănd și prin prisma a ceea ce reprezintă „ameninţări la adresa securităţii naţionale a României", conform art. 3 din Legea 51/1991, constatăm ca nici evaziunea și nici frauda fiscală nu fac parte din amenințări la siguranța națională, așa cum sunt stipulate la art. 3 din Legea 51/1991, amenințari care intră în sfera de competență a SRI.

Potrivit prevederilor art. 6, alin. (2) din Legea 51/1991,  „Activitatea pentru realizarea securităţii naţionale este organizată şi coordonată de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării", iar potrivit prevederilor art. 7, lit. b) din Legea 51/1991 „Consiliul Suprem de Apărare a Ţării are, în domeniul securităţii naţionale, următoarele atribuţii: stabileşte principalele direcţii de activitate şi aprobă măsurile generale obligatorii pentru înlăturarea ameninţărilor prevăzute în art. 3". Deci, ținând cont de aceste prevederi, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării nu se poate substitui legiuitorului, activitatea sa încadrându-se în limitele prevăzute de art. 3 din Legea 51/1991. Or a veni cu un asemenea argument stupid, ca SRI a detașat și angajat la DGAF din cadrul ANAF, 140 de persoane, în baza unei decizii secrete a CSAT, care ar fi stabilit ca evaziunea sau frauda fiscală intră în categoria amenințărilor la siguranța națională, este un argument supid și ridicol, pentru că CSAT nu putea, legal, adăuga la lege, trecând peste prevederile art. 3 din Legea 51/1991. Chiar dacă, în fapt, evaziunea fiscală reprezintă o amenințare reală la siguranța națională (și este chiar adevărată afirmația), nici CSAT nici SRI nu puteau efectua activități în acest domeniu cât timp aceasta activitate nu era prevăzută și la art. 3 din Legea 51/1991. Deci, pentru a avea competență în domeniul evaziunii fiscale, SRI și CSAT trebuiau să propună Parlamentului României modificarea art. 3 din Legea 51/1991. În alte circumstanțe, întraga activitate a SRI în cadrul ANAF este nelegală pentru că o decizie a CSAT nu poate ține loc de o prevedere legală, iar art. 3 din Legea 51/1991 și art. 2 din Legea 14/1992 nu prevăd competența SRI în domeniul constatării evaziunii fiscale.

Dacă la aceasta mai adăugăm și faptul că potrivit prevederilor art. 2 din Legea 14/1992 „ Serviciul Român de Informaţii organizează şi execută activităţi pentru culegerea, verificarea şi valorificarea informaţiilor...", participarea directă, alături de inspectorii ANAF, la constatarea sau sancționarea faptelor de evaziune fiscală constituie, evident, o depășire de competență.

Lăsând la o parte argumentele demagogice precum participarea SRI „la reducerea corupției din ANAF", invocată de premierul Ponta, în condițiile în care, conform legii (Legea 78/2000), aceste competențe aparțin DNA și altor structuri ale Ministerului Public sau făcând chiar abstracție de legalitatea detașărilor SRI la DGAF, rămâne totuși o întrebare: Ce motive reale au determinat SRI să preia controlul total asupra DGAF din ANAF ? Buna credință și interesul public ? Și, mergând mai departe, este evident de ce a fost desființată Garda Financiară și personalul a fost epurat prin metode NKVD-iste (bine cunoscute de SRI), fiind eliminați cei mai buni profesioniști din sistem: Pentru că nu puteau fi manipulați. Făcând o retrospectivă a corupției din Garda Financiara, comparată cu cea din SRI, mă tem că buna credință devine un mare bluf iar balanța (negativă, bineînțeles) este net în favoarea SRI. Garda Financiara nu a avut un general Soare -  fost şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică din cadrul SRI, un colonel Păltânea - șef SRI Prahova, un colonel Dumitrache - SRI Prahova, un general Cândea Petrache - sef al Corpului de Control in cadrul Serviciului Roman de Informatii, un general Barbulescu Adrian - loctiitor al sefului Corpului de control din cadrul Serviciului Roman de Informatii, un colonel Icleanu George, un  locotenent colonel Vlădica Dumitru Danut, toti fosti ofiteri in cadrul Serviciului Roman de Informatii, un lt. colonel Camelia Toman - SRI Timiș, un general Marin Ionel - adjunct al directorului SRI,  un general Zamfir Dumitru - adjunct al directorului SRI, un maior Miu Cătălin, un lt. colonel Marius Eugen-Soare, un căpitan Adrian Ovidiu Radu și lista poate continua cu încă zeci de nume, ce face ca în aceată privință, a raportului corupției între SRI și Garda Financiară, să fie, de departe, „favorabil" SRI. Și atunci, ca „victimă" a unui sistem pervers, ce sfidează orice lege, tratând România precum KGB-ul stalinist URSS, am dreptul să parafrazez și eu un comentator supărat de întrebările lansate de Guran ? „130 de SRI detașați la ANAF? Păi au bază de cunoștințe specifice desfășurări activități angajaților ANAF? Având în vedere activitatea economică a SRI-ului, unic în lume, nu cumva SRI-iștii sunt detașați pentru protecția activități economice a firmelor SRI și acoperirea uimelor acestor activități ce s-au apropiat de crima organizată activitate? Parcă una este în mafia carburantului scăpată și prin mass-media și apoi mușamalizată?" Și, în afară de produse petroliere, e o liniște suspectă și în domeniul comerțului cu cereale, carne și produse din carne, legume fructe, alcool, etc., la marile firme ce controlează domeniile. Oare de ce ? Sunt doi ani de când SRI a preluat activitatea DGAF. Unde sunt marile rezultate ? Nici în încasari (mai mici cu peste șapte miliarde lei la TVA anul trecut) și nici în stabilirea prejudiciilor n-au depășit Garda Financiară, deși au un număr dublu de personal. Și atunci, de ce-au desființat, totuși, Garda Financiara