Religia, nu Dumnezeu, promovează obscurantismul

În ultima perioadă, în spațiul public, au apărut tot felul de luări de poziție în favoarea cetățenului român, emigrat (economic) în Norvegia, stil siriano-irakian, care își educa (conform unor percepte religioase primitive) copiii prin aplicarea de corecții fizice. Și în loc să condamne astfel de obiceiuri retrograde și să denunțe extremismul și fanatismul religios în spatele căruia se ascund frustrări umane și sunt justificate astfel de violențe domestice, mass-media, așa zis creștină, a condamnat, în bloc, ocolind adevărul, decizia instituțiilor norvegiene prin care părinții au fost deposedați de dreptul de a-și educa copiii.

            Deși - moștenire de la părinți -, sunt neoprotestant și ar trebui, conform perceptelor, să fiu de partea penticostalului român, sunt întru totul de acord cu poziția autorităților norvegiene. Violența n-are ce căuta în educație, mai ales într-o familie cu pretenții de familie creștină, indiferent de justificări.

            Am făcut un comentariu în acest sens, cu câteva zile în urmă și mi-am atras multe critici, pentru că am susținut (și susțin în continuare) că într-un stat laic n-are ce căuta religia în educație, decât faculativ, iar cei ce vor să convețuiască într-o societate, alături de cetățenii nativi (care au stabilit regulile pe care le-au considerat necesare pentru funcționarea societății, în funcție de cultura, obicieurile și nivelul de educație al țării), ar trebui să înțeleagă c-o pot face numai respectând regulile laice, adică legislația țării, nu impunând reguli religioase, de tip extremist, chipurile universale și obligatorii. Am făcut chiar o paralelă, în acest caz, între islamiști - care, înaintea regulilor laice, adică a normelor de conviețuire prevăzute prin legi, impun regulile religioase (sharia), fanatice și acest gen de „creștini", tip Bodnariu, care încalcă regulile sociale, laice, substituindu-le cu o educație primitivă, justificată prin litera Bibliei, sau mai bine zis prin interpretarea ad-literam a unor percepte religioase anacronice, contextual, la fel cum procedează islamiștii. Înțeleg să te mobilizezi pentru o cauză nobilă, respectiv când sunt încălcate drepturile cetățenești, dar să te mobilizezi pentru a apăra dreptul unui individ de a-și educa copiii prin aplicarea unor corecții fizice, pentru că alte metode nu are în bagaj, mi se pare o prostie care reflectă primitivismul moral al celor care, frustrați că societatea nu le recunoaște „valoarea" (pe care, bineînțeles, n-o au, pentru că Dumnezeu nu le-a dat-o !) și-o crează artificial și vor s-o impună apelând la abstract, adică la Divinitate, ca la un mijloc de presiune incontestabilă. Asemenea gen de oameni - frustrați că sunt lipsiți de talent (artistic, literar, sportiv, etc.) sau de valoare intelectuală - în fapt comozi, nedispuși la sacrificii și la muncă pentru a-și depăși condiția, neîmpăcați cu soarta de specimene comune, care își hrănesc orgoliul evadării din anonimat refugiindu-se în religie, unde își consolidează „vocația" bazată pe abstract -, sunt cei care apelează la fanatismul religios pentru a justifica primitivismul acțiunilor. Pentru că acesta presupune impunerea unor reguli arbitrare, unde logica eșuează și își pierde sensul și unde nulitățile dau impresia că sunt valori, refugiindu-se într-un sistem care, expulzând logica, nu recunoaște instituția contestării abstractului. În acest sens, cazul Bodnariu (și nu numai), din punctul meu de vedere, este dovada că religia, ca și politica, este una din marile mizerii sociale pe care le-a inventat și creat omul și care reprezintă, în fapt, refugiul ideal al mediocrității și locul unde mediocrii experimentează și implementează (din păcate, cu succes) medodele de substituire a adevăratelor valori umane. Sunt medii retrograde autentice, în care impostura este recunoscută ca titular de drept și care n-au condus la progres social ci au generat și generează, în continuare, cele mai mari nenorociri umane: războaie având la bază orgolii personale; frustrări intelectuale; vanități sau interese meschine; discriminare pe motive abstracte, stupide și, nu în ultimul rând, menținerea ca scop absolut (promovând abstractul și interzicând logica) a unui conservatorism absurd, păgubos pentru inteligența umană, ce înțepenește în primitivism gândirea umană și evoluția firească a relațiile sociale.V-ați pus întrebarea, oare cum ar arăta lumea fără religie, fanatism religios și fără politicienii promovați prin actualele cluburi mafiote, numite partide politice, în care valoarea morală sau intelectuală nu contează ? O lume în care retrogradul, generat, de regulă, de limitele percepției gândirii, strecurat în funtea societății prin religie sau politică, n-ar mai fi impus, fortuit, ca standard unic al vieții materiale și spirituale ? În care pretinșii creștini sau musulmani, blocați și plafonați la un nivel mediocru de percepție, n-ar mai impune și forța regulile imbecilismului, mascate prin religie și ar accepta progresul social ca fiind, totuși, de origine divină, adică ar accepta că progresul, din toate punctele de vedere și sub toate aspectele, aparține lui Dumnezeu ? O lume în care treptele valorilor, așa cum au fost consacrate prin creație, ar fi ocupate corect și n-ar mai fi nișe de genul religie sau politic, prin care se pot substitui valorile ? O lume condusă de intelectuali adevărați, merituoși (nu de „doctorii" lui Oprea, pseudo-intelectualii României sau de armata mediocrității logicii, tip ortodoxă, a unui Daniel ori a patriarhului Constantinopolului - ce promovează supunerea oarbă, necondiționată și reguli stupide social; sau a industriei - mult prea materialistă ca să semene cu viața și calea lui Isus -, ce controlează bogățiile a aproape a jumătate din lume, reprezentată de biserica catolică și Papa ?), adică de morala laică, bazată pe progresul gândirii, a cărei chintesență este redată în Declarația universală a drepturilor omului ? Nu sunt ateu ! Cred în Dumnezeu, în bine, în adevăr, în dreptate, în iubirea (aproapelui sau celui îndepărtat, totuna). Nu cred însă în religia născocit de om; în sfinții creați arbitrar de om; în prea multele moaște (simple oase, cu proprietăți comune); în reguli care exclud gândirea și rațiunea; în clădirile impunătoare, numite fals lăcașuri ale lui Dumnezeu (pentru că Dumnezeu este imaterial și nu are nevoie de construcții materiale efemere în care să locuiască); în iertări ale Divinității, mijlocite de om; în vicleniile umane având ca scop înșelarea și mituirea lui Dumnezeu prin mimarea credinței; în donații (de regulă, din bani furați sau din înșelăciuni) către biserici sau în pupatul moaștele unor așa ziși sfinți. Pentru că, din păcate, în forma actuală (excepțiile sunt prea puține pentru a schimba ceva) cam astfel se manifestă religiile: în acțiuni formale, tangibile, seci și fără sens. Adică în formă fără fond. În jertfă materială (activități materiale, abstracte, destinate creării unui Dumnezeu naiv, cumpărabil și manipulabil), ce reprezintă forma și nu în reforma conștiinței, respectiv milă (satisfacerea necesităților vitale ale celor care care n-au resurse suficiente pentru a supraviețui), care reprezintă fondul și logica creștinismului. Din păcate, obscurantismul promovat de fanatismul religios - generat de vanitatea și orgoliul mediocrității, coroborat cu natura primitivă umană - caracterizată de rapacitate, egoism, însușirea bunului altuia sau comun, ascunse în spatele demagogiei religioase, au deturnat adevăratul scop și logica existenței umane stabilită de Dumnezeu, respectiv consumarea ciclului de viața în slujba binelui, adică al milei și toleranței (ajutor acordat celui ce n-are resurse pentru supraviețuire, tolerarea și tratarea ca egal și a celui pe care Dumnezeu nu l-a înzestrat cu prea multă inteligență). Abadonând scopul, substituind mila cu jertfa, respectiv mita materială contra reformei conștiinței, religia a deturnat esența lucrării divine, creând un Dumnezeu fals, căruia i-au fost atribuite însușiri omenești, imperfecte, imorale, devenind nu un educator spiritual și model social moral ci unul dintre factorii destabilizatori ai conștiinței și societății umane. Astfel, reacționând mai mult instictual dect rațional, religia, în loc să unească, dezbină lumea și o împarte, arbitrar, în buni și răi, pe baza unor criterii și reguli abstracte, subiective și, de multe ori, chiar stupide. Reguli incorecte, din toate punctele de vedere și discriminatorii, în ceea ce privește poziția socială. Reguli imperfecte, arondate arbitrar Divinității, care separă oamenii și-i învrăjbesc în numele unui Dumnezeu plăsmuit după limitele percepției și scopul urmărit, de regulă pervers. Și, aproape fără excepție - având ca scop principal manipularea naivității -, religiile mamut, monoteiste, derivate ale mozaicisismului evreiesc, propagă doar formal toleranța și, contrar logicii, așa zis creștine, a milei și toleranței, predică și incită nu la fraternitate și iubire, ci la ura între oameni, pe baza apartenenței religioase sau la discriminare subiectivă pe baza nerespectării regulilor considerate tabu, impuse de limitele percepției.

            Incontestabil, Dumnezeu face să răsară soarele și peste cei buni și peste cei răi, deopotrivă. Religia însă, din păcate, nu promovează același concept, ci a ajuns, împingând formalismul și interesul material dincolo de logică, să contrazică Divinitatea, metamorfozând toleranța lui Dumnezeu în intoleranță umană, generată de primitivismul senzorial, care, din păcate, îl acceptăm, promovăm și impunem ca și concept divin, transferând, formal, lui Dumnezeu, mizeria moralei umane. Și, dacă „bătaia-i ruptă din rai" și trebuie să acceptăm originea divină a principiului, pescuită din context, avem, în aceeași succesiune stupidă a acceptării literei extrasă din context și logica divină justificantă a cruciadelor și, în final, chiar a tuturor crimelor sau genocidurilor monstroase săvârșite în numele și, chipurile - conform logicii formale religioase -, cu acceptul lui Dumnezeu. Și cum Biblia este legea supremă, speculând absurdul abstract, nu e logic că norvegienii au greșit și au declarat război lui Dumnezeu când au sancționat violența fizică „biblică", concretă, a penticostalului Bodnariu, „unsul" lui Dumnezeu prin ad-literam-ul așa zisei învățături creștine ? Deci, logic, în numelel lui Dumnezeu, nu trebuie norvegienii sancționați pentru că s-au opus educării bodnariene prin violență ?  Școala ei de viață (sau pauza la școală ?) !