România, ţara unui popor dispărut

Trăiesc din ce în ce mai apăsător cu gândul că buletinul naşterii mele este fals. M-am născut într-o ţară care nu mai e. România am zis? Care România?

La 23 de ani de la fătarea, prin sângeroasa cezariană, a democraţiei, ţara mea a reuşit, economic şi moral, performanţa de a muri. România a murit grafic din toate desenele şi geografic de tot. Doar câte o crimă scârboasă sau câte un viol, petrecut prin nu ştiu ce italii sau americi, mai aşază în supratitluri porecla odioasă de român în gazetele universului.

M-a sunat un prieten, cu disperare, să mă uit la un interviu televizat, pe nu ştiu ce program, cu un istoric. N-am fost pe fază. Istoricul, descendent al unei familii cu trei generaţii de academici ai istoriei naţionale, cu originea în Chiojdul Prahovei, vorbea - am înţeles mai încolo - despre falsa împărţire a ţării în ţinuturi secuieşti şi tătăreşti şi vietnameze şi intergalactice.

Despre porcăria pe care o cloceşte actualul regim de a repomăda dictatul hitlerist de la Viena, preţ plătit pentru a-şi menţine curvele în capul mesei cu bunătăţi. Istoricul vorbea din păcate, unui popor surd. Chiar surdomut. Unui popor care deja nu mai e. Cui te adresezi, domnule savant al istoriei naţionale? Nu vezi că suntem morţi?

Câteva milioane de oameni, zice-se vii, singurii bănuiţi de a fi vii, au plecat unde-au văzut cu ochii. Şi-au uitat aici casele, mormintele, amintirile. Unii şi-au uitat chiar şi copiii minori. Mamele şi-au uitat copiii în leagăne, leagăne mişcate de scheletice mâini de bunici, morţi şi ei de nu se ştie când, rămaşi într-o inerţie a datoriei. E cea mai amplă şi înspăimântătoare părăsire de ţară care s-a petrecut vreodată.

Mă uit la dealul şi văioagele şi cărpiniştile oable care continuă poza ferestrei mele şi realizez că locuiesc o iluzie. Cât costă întreţinerea în odaia unei iluzii? La cât a ajuns gigacaloria într-o iluzie?Dealul pare acelaşi din strofa de poem rustic a copilăriei mele. Numai că dealul nu mai e al meu. Iarba a fost înstrăinată. Roua nu-mi mai aparţine.

Mafia de azi nu reface, unicameral, doar hotărârea lui Stalin din 1946, aşa cum a scris istoricul într-o revistă, insultând partidele istorice şi regalitatea, pentru omorârea parlamentului. Mafia de azi, cea mai parşivă probabil din univers, nu dă doar Ardealul. Mafia de azi, prin capul ei diabolic, nu dă doar câteva judeţe ardeleneşti, aceleaşi întâmplător luate de Hitler, ci dă România.

Nu observaţi că România nu mai e? Trimisul special al Romaniei la Bruxelles, pe numele lui întreg Laszlo Tökes, a uitat cum se cheamă ţara pe care o reprezintă. Drept pentru care i-a zis Ţinutul Secuiesc. Întrucât cea mai mare aglomerare de maghiari e în Bucureşti, presupun că Ţinutul Secuiesc se întinde şi peste fosta capitală a fostei Românii, până la Dunăre şi la Mare. Observaţi vreo zvâcnire de orgoliu naţional? Să fim serioşi. Vreun patriot nimerit prin accident în vârfurile puterii? Aş!

Într-o ţară moartă, cu un popor care nu mai există, totul este perfect realizabil.