Setea de putere și compromisurile morale crează monștrii incontrolabili

Una dintre condițiile aderării României la UE a fost demilitarizarea instituțiilor de control financiar, adică cele care activau în cadrul Poliției și alte organisme militare. Regulile democratice, de tip european, spre care am aspirat, nu permit controlul de tip cazon asupra instituțiilor civile și nici amestecul militarului în viața personală a civilului. Cum însă nu știm să funcționăm altfel, adică după regulile societății civile, în care cetățenul decide și care au ca și ghidaj concurența între valori, firesc că am mai puso de-o prosteală, tipic mediocrului intelectual viclean valah. Adică, formal, am acceptat condiția, numai că, nărăvași și nostalgici după vremurile în care șmecherii trimiteau la Gherla sau Sighet pe toți cei ce pricepeau cum substituie ei valorile, predispuși genetic spre viol intelectual, normal că ne-am bătut joc și de Constituție și de legi, încât a obține o soluție favorabilă în justiție când ai dreptate a devenit o excepție și nu o regulă.

 Metamorfozând instrumentul de bază al represiunii de tip proletaro-comunist, adică al non-valorii impusă prin teroare, Securitatea, în SRI, nu numai că am preluat metode și metehne dovedite extrem de eficiente privind generalizarea „ciocului mic" ci am consolidat, dincolo de structurile statului de drept și ale democrației de tip civil, un monstru incontrolabil, situat deasupra a orice, pentru care nu există reguli sau legi. Transformând șantajul într-o artă și un instrument ultraperformant, pas cu pas, SRI a devenit matricea din umbră, nevăzută, care controlează simulacrul de democrație vândut naivilor care se mulțumesc cu formalismul oferit cotidian. Adică cu circul în care sunt răstigniți bogații care, chipurile „au supt sângele poporului". Adevărul și legea au devenit atât de relative, încât, sub presiunea propagandei media - subordonate în totalitate acestui sistem diabolic -, în funcție de conjuctură, albul este negru și invers, iar naivii, carora li se exploatează limitele intelectuale prin hrănirea orgoliului bazat pe invidie, gelozie și negarea valorii, nu acceptă alternativa realității, considerând-o un atentat la existența cotidiană în care vrăjeala ține loc de hrană.

Justiția străzii - un fel de judecată a imbecilității limitată la percepția primară -, întreținută de un sistem profesionist de diversiune în care pastori de fapt au devenit apostoli ai răului -, este instrumentul care guvernează societatea și care este exploatat la maxim de structurile para-statale, formate prin toleranța la încălcarea legii. Indiferent cine ai fi poți cădea în disgrație și deveni obiectiv sau țintă dacă urzupi construcțiile fictive întreținute din umbră. Iar când malaxorul diversiunilor și a propagandei mass-mediei controlată începe să funcționeze, nici un statut și nimic nu mai contează în fața atacurilor instituțiilor al căror „punct de vedere" se situează în afara cadrului legal sau Constituțional, dar au efect de lege. Fără „binecuvântarea" Securității nu puteai ocupa nici o funcție publică în sistemul comunist, indiferent de valoare, expertiză sau recomandare profesională. Și deși falimentul comunismului s-a datorat, în primul rând, sistemului promovării șmecherilor în locul valorilor, iar rolul serviciilor (în special a Securității) a fost hotărâtor în pogromul valorilor reale, se pare că n-am înțeles nimic. Fără discernământul necesar, facând aceeași eroare, am reintrodus criteriul selecțiilor arbitrare, plasând decizia în ograda SRI, deși, prin lege (Legea 14/1992) și statut, acestă instituție n-are nici o atribuție în acest sens și nic n-ar putea avea fără a intra în conflict cu statul de drept. De-a valma, fie de la Cotroceni, fie de la Victoria, fie de la alte instituții, din rutină - de tip comunist -, în mai toate împrejurările, când este vorba de selecție și promovare în fucții publice, ori de selectare de candidati pentru parlament, se apelează la „expertiza"și informațiile SRI. In aceste condiții, în loc să fie elimat arbitrariul care permite șmecherilor și celor vicleni, fără valoare, să se strecoare, a fost consolidat ca și regulă sine-qua-non tocmai arbitrariul, „candidatul" depinzând de „bunăvoința" SRI. Și dacă a avut și are ocazia, SRI, al cărui drept de „veto" a devenit regula ce poate bloca sau liberaliza arbitrariul, de ce nu s-ar profita ? SRI, din păcate, nu este un program computerizat, care analizează individul pe baza unor criterii morale și de performanță prestabilite, ci este compus din indivizi având același cariotip social ca și restul societății. Adică din indivizi mai mult sau mai puțin frustrați, mai mult sau mai puțin egoiști, mai mult sau mai puțin onești, mai mult sau mai puțin morali, reprezentând prototipul românului cu toate defectele și calitățile sale native, mai puțin ale celui de valoare profesională recunoscută. De ce atunci se apelează la SRI ca la un arbitru perfect, situat în afara mediului social?

Această eroare fundamentala, prin care s-au atribuit, discreționar și nefondat, atribuții dincolo de lege, de normal și de logic, unei instituții, care a profitat din plin de oportunitatea oferită, a creat societatea de astăzi. O societate condusă și dirijată de indivizi șantajabili, manipulabili, imorali, dependenți de un stăpân ce controlează aproape totul în România, aflată pe marginea prăpastiei din toate puctele de vedere: și moral și profesional. Iar șantajul și dreptul de veto asupra demnitarului sau al oricărui individ ce deține funcții publice (promovat și menținut prin „bunăvoința" celui ce l-a „recomandat") a permis matricealizarea în gri a României, încât a mai reveni și funcționa ca o societate normală este o utopie.

Pornind de la o analiză pertinentă, respectiv cea a fondurilor alocate, constatăm următoarele: Structura de personal a serviciilor în România conține vreo 14 000 de angajați, mult prea excesivă în comparație cu restul membrilor NATO și cu pericolele și amennițările privind siguranța națională. Bugetul de salarii al serviciilor este de 1,318 miliarde lei, față de 731.440.000 lei alocat Ministerului Sănătății, adică bugetele de salarii ale serviciilor secrete sunt cu 586 de milioane de lei mai mari decât bugetul de salarii al Ministerului Sănătății, fapt ce reprezinto o anomalie, în primul rând neconstituțională. Adică, efectiv, aloci mai mult pentru supravegherea individului decât pentru menținerea sănătății Culmea e că și bugetul de salarii al SRI, fără restul bugetelor serviciilor, în valoare de 880.958.000 lei, este mai mare decat bugetul de salarii al Ministerului Sănătății cu 149,518 milioane lei, în condițiile în care, conform statisticilor, în unitățile sanitare (inclusiv cele subvenționate din bugetul asigurărilor sociale) își desfășoară activitatea în jur de 231.000 persoane. Deci, cei aproximativ 9200 angajați ai SRI, câștigă cât cei 231.000 din sănătate. Comparând bugetul pentru salarii al SRI și cu cel al Ministerului de Finanțe, constatăm că bugetul pentru salarii din cadrul Ministerului de Finanțe, unde activează în jur de 25.000 de salariați, este de 1.849.317, față de 880.958.000 al SRI, adică doar cu un milion de lei în plus, deși structura de personal este aproape triplă.

Aplicând o medie de 5500 lei brut/angajat (marea majoritate nedepășind un salariu de 3000 lei net), rezultă ca SRI are, în fapt, un numar de peste 13.300 angajați. Adică, statistic, raportat la numărul oficial de angajați (aprox. 9200), mai mult de o treime sunt în afara sistemului. Unde? Evident că în domeniile în care sistemul este controlabil. Adică în justiție, în ANAF, în Ministerul de Interne, în armată, în sănătate, în învățământ, în Guvern și în Parlament. Și când, ca și instituție cu drept de veto, decizi numiri în funcții (și nu numai, ci chiar prin lobby-ul pentru instalarea în funcții a acoperiților și celor șantajabili și manipulabili) de ce să ne mirăm că avem o clasă politică cum o avem și o structură administrativă formată din diletanți și amatori, preocupați mai mult de monitorizarea angajaților decât de performanță profesională? Or, când institui cenzura SRI și liberul arbitru în decizia SRI, nu este evident că nu vor fi promovate valorile și profesionișii integrii, neșantajabili?

Acceptând hegemonia necontrolabilă a SRI, care a ajuns să controleze Parlamentul, Guvernul și întreaga administrație, prin dreptul de veto asupra celor ce au fost instalați sau urmează a fi instalați în funcții publice, mai putem vorbi de democrație și stat de drept ? Când informațiile (în cele mai mute cazuri supoziții, presupuneri sau chiar intoxicări premeditate) au caracter de adevăr și certitudini, fără a trebui să fie confirmate de instituții abilitate sau rezultate din cercetări oficiale, profesioniste, mai putem vorbi de normalitate și rerspectul legii sau Constituției și de performnță ? Cu diletanții, șantajabilii și slugoii serviciilor se poate realiza performanță?

România a fost cedată, corp cu corp și bucată cu bucată, aproape gratis, către marile monopoluri internaționale, dovedindu-se că SRI pierduse, încă inainte de a o începe, bătălia cu serviciile secrete străine pentru protecția avuției naționale. Adică dispunând de un serviciu uriaș, format din peste 13.000 persoane (aproape cât SUA), România n-a fost capabilă să-și apere avuția națională (petrol, gaz, lemn, oțel, ciment, ape minerale, teren agricol, etc.) și a clacat în domeniul cel mai bine plătit și mai bine organizat. Și e de mirare? Când preocuparea SRI a fost să controleze puterea și să penetreze toate structurile statului, a mai contat siguranța naționala ? În marșul către puterea totală, a mai contat faptul că, nelegal, invocând niște decizii ala CSAT, pe care l-a substituit cu Parlamentul și-a depășit atribuțiile și a preluat, profitând de toleranța și frica tuturor, frâiele anticorupției și evaziunii fiscale în România, substituind instituțiile abilitate? A avut vre-o importanță că a încălcat Legea 51/2001 și Constituția ? Când ai devenit un monstru incontrolabil, matriceal, îți permiți orice, nu-i așa?

Analizând atent răfuiala publică (cu accente revanșarde, de tristă amintire, de genul celor prin care au fost exterminați intelectualii României de după 1947) și modul cum controlează SRI justiția, punând presiune pe toate completele de judecată unde urmăresc obținerea unor soluții, indiferent de probe, sau ANAF, vânând pe cei care ies din front, nu mă ia cu fiori, ci simt o transpirație rece, de genul celei ce-o simțea Iuliu Maniu în celula de la Sighet, iarna. Și pentru ce ? Pentru că a fost un adevărat patriot, care a renunțat la postul de ministru din Guvernul maghiar ca să lupte pentru România? Că a iubit adevărul și a promovat valoarea în locul diletantismului șmecheresc ce a recucerit, în prezent, România și o ține prizoniera unor mentalități retrograde emanate de forțe oculte, care vor, cu orice preț, să controleze puterea în România?