Votul pe sub mână

Nu știu de ce, dar duminică, în ziua votului, am avut un sentiment de déjà vu. Și, culmea, privind imagini cu români care se aflau în state civilizate, aflate la ani lumină de noi într'ale democrației. Români care s-au așezat, încă de la cinci dimineața, la o coadă enormă.

Cu periuțele de dinți în mâini. Știind că se deschide la șapte. Și asta în Germania, unde oamenii voiau să voteze pentru România. Imagini asemănătoare au fost și în alte capitale europene. La Londra. Sau la Paris. Români care, de nevoie, au plecat din țara lor, în încercarea de a supraviețui.

Toți aceștia au făcut eforturi, nu doar financiare, au stat la cozi, pentru a "prinde" un vot. Unul singur. În timp ce în țară, voturile se dădeau "pe sub mână", ca pe vremuri, uleiul, Kentul sau cafeaua, iar anumite persoane, unele decedate, au votat de două, trei sau șapte ori.

La ora scrierii acestor rânduri, procesul de vot este în plină desfășurare. Nu se cunoaște rezultatul alegerilor prezidențiale. Dar, ca simplu cetățean, nu pot să nu remarc faptul că, în acest moment, România se află în cădere liberă, că dezbaterile din campania electorală n-au atins exact subiectele dureroase pentru români, că România reală e cu totul altfel decât ne este prezentată la televizor.

M-au izbit câteva realități, aparent fără nicio legătură, în realitate îmbinându-se într-un tot unitar, ce dă o altă măsură a realității.

1. Un prieten care vinde camere ascunse mi-a dezvăluit faptul că aceste produse au fost la mare căutare în sâmbăta de dinaintea turului doi. Cei care cumpărau masiv șepci ori ochelari cu camere ascunse nici măcar nu se fereau. Sunau din locații unde, în fundal, se discuta despre adrese la BEC sau strategii. Deci din sedii de campanie. Cu numere "de aur" la vedere. Și achiziționau "scule" pentru fotografierea ori filmarea votului de către cei care primesc bani pentru asta. Mai pe românește, pentru fraudarea votului. Vom încerca să săpăm un pic pe temă, sunt convins că vom descoperi lucruri interesante.

2. A trebuit, în ziua alegerilor, să ajung până în Berceni. Așa am descoperit că, într-o duminică după amiază, când, în mod normal, Capitala e pustie, să ajungi la Big Berceni e o adevărată provocare.

Chiar, tramvaiul nu mai circulă pe Văcărești de vreo opt ani. S-a început cu refacerea liniei, apoi s-a construit un pasaj suprateran, cam inutil, fie vorba între noi, acum se face alt pasaj, de data asta subteran, la Piața Sudului. Nu mai contează că și pasajul de peste Dâmbovița s-a dat în folosință neterminat, doar ca să fie circulat înainte de alegeri. Important e că ne trebuie 15-20 de ani, în cel mai fericit caz, să dăm drumul la tramvai, pe o rută de câțiva kilometri. Deși până atunci linia se va degrada și va trebui s-o luăm de la capăt.

3. În Vitan a reapărut târgul de vechituri. E tot mai mare, mai sărac și mai trist. Dovadă vie a creșterii economiei și a nivelului de trai.
Asta e adevărata Românie. Dar cui îi pasă?