Căutat de ANAF şi de bănci, GHEORGHE PISTOL candidează pentru primăria Buftea

Ziarul Atac, 6 mai 2012, Ora 23:36

  • print
  • |
cautat-de-anaf-si-de-banci-gheorghe-pistol-candideaza-pentru-primaria-buftea-1.jpg

Pericol pentru Buftea: George Pistol

Încă nu se ştie dacă alegerile locale din 10 iunie vor aduce mari schimbări, cert este un lucru: fiecare candidat crede că el va învinge, acolo unde candidează. Pentru a ieşi consilier, primar sau preşedinte de consiliu judeţean, marea majoritate a acestor devoratori ai banului public sunt în stare să facă aproape orice.

Când spun aproape orice mă refer la faptul că aceştia, chiar dacă nu au bani, împrumută de la diverse persoane, în special de la oamenii de afaceri, în schimbul acestor împrumuturi candidaţii făcând promisiuni de acordare a unor lucrări pentru primărie, consiliu judeţean şi nu numai. Această categorie de candidaţi este cea mai periculoasă. În rândurile care urmează voi prezenta o situaţie reală a unuia dintre candidaţii la primăria oraşului Buftea, din judeţul Ilfov.

Oraşul Buftea, frumos datorită amplasamentului său şi recent modernizat prin grija şi implicarea actualului primar Stoica Ion riscă să intre pe mâna unor samsari de terenuri, care în ultimii ani au cumpărat cu bani de provenienţă dubioasă foarte multe terenuri şi imobile în judeţul ilfov şi nu numai.

Aceştia nu s-au mulţumit doar să cumpere cinstit, la preţul de piaţă al zonei, în multe cazuri recurgând la metode mafiote, folosind ameninţări, acte false şi o întreagă reţea de complici bine structurată, cu ramificaţii în poliţie, parchet, judecătorie, tribunale, Consiliul Judeţean Ilfov şi nu numai.

Aceste fapte sunt cu mult mai grave, deoarece de săvârşirea lor au ştiut tot timpul autorităţile competente, dar au tăcut mâlc. Începând de azi, ziarul ATAC trage un semnal de alarmă în atenţia funcţionarilor cinstiţi din instituţiile sus menţionate, cât şi în atenţia cetăţenilor oraşului Buftea, prezentând adevărata faţă a lui George Pistol, candidat la primăria Buftea .

Locuitor al oraşului Buftea, George Pistol încearcă de ani şi ani să facă bani, mulţi bani

Câţiva ani, afacerile acestuia au mers foarte bine. Diabolicul plan îi reuşise. Se zice că pe cât de repede îi faci pe bani, la fel de repede se duc, dacă nu ai grijă de ei. În prezent, PISTOL GEORGE este dator la bănci 5 milioane de euro, una dintre acestea punând sechestru pe mai multe terenuri. Linişte nu are nici din partea ANAF, unde are circa 20 miliarde datorii, motiv pentru care mai multe conturi ale acestuia au fost blocate. Alăturat aveţi hârtiile oficiale din care rezultă uriaşele datorii către Volsbank, cât şi adresa de la ANAF, prin care se pune sechestru pe foarte multe bunuri aflate pe numele celui care vrea să fie primar în buftea, George Pistol, cât şi pe bunurile familiei acestuia.

Gheorghe Pistol, consilier judeţean de Ilfov, deţine împreună cu familia sa 650 de hectare de teren. Pistol îşi foloseşte rudele ca paravan pentru tranzacţii imobiliare. Mama sa are 120 de hectare de teren, iar sora - 58. Este mâna dreaptă a baronului PDL de Ilfov, Cristache Rădulescu. Proprietăţile sale imobiliare sunt răspândite în judeţele Ilfov şi Dâmboviţa, mai cu seamă în zona oraşului Buftea. Pistol preferă să-şi conducă afacerile din umbră, cel mai adesea sub paravanul unor apropiaţi. O mare parte dintre terenuri au fost donate sau cumpărate pe numele mamei, Ioana Năstase, şi al surorii lui, Margareta Pistol.

În evidenţele Primăriei Buftea, sora lui Gheorghe Pistol, Margareta, (42 de ani) figurează cu 107 terenuri, în suprafaţă totală de peste 58 de hectare. Mama, Ioana Năstase (63 de ani) deţine 199 de terenuri, în suprafaţă de aproximativ 120 de hectare. În declaraţia de avere din anul 2009 Pistol a trecut nu mai puţin de 317 terenuri, cu suprafeţe cuprinse între 500 mp şi 45 de hectare de teren. La acestea se mai adaugă câteva imobile în care au funcţionat sau funcţionează firmele sale. Este vorba de Ing Construct SRL, Euro System SRL, Gun Computers SRL şi KDP Construct SRL.

După ce Gheorghe Pistol a intrat în atenţia Agenţiei Naţionale de Integritate, declaraţia de avere a acestuia de pe site-ul Consiliului Judeţean Ilfov a dispărut. În locul său a fost publicat un alt document, în care au fost trecute doar 15 terenuri intravilane, toate achiziţionate de Pistol înainte de a fi ales consilier judeţean, de dinainte de 2008. Cele 15 terenuri, situate pe raza oraşului Buftea, însumează 20 de hectare.
În urmă cu câţiva ani, când preţul proprietăţilor crescuse ameţitor, Pistol a luat mai multe credite, în valoare de câteva milioane de euro, pe care le-a garantat cu terenuri.

Astfel, în 2007, Pistol a contractat la Volksbank două credite, unul în valoare de 610.000 euro, iar altul de 1,2 milioane de euro. În 2008, Pistol a mai împrumutat, de la aceeaşi bancă, 312.000 euro. În septembrie 2010, Volksbank a scos la mezat un teren de 4.200 mp şi de mai multe hale de producţie, în care a funcţionat una dintre firmele sale lui Pistol. Preţul de pornire a fost de 500.000 de euro. Nimeni nu s-a înghesuit să cumpere.

În decembrie 2010, Volksbank a scos la vânzare alte proprietăţi aparţinând familiei Pistol, pentru recuperarea creditului restant. Alte datorii, în valoare de aproximativ 600.000 de lei (143.000 de euro), în spatele cărora s-ar afla tot Gheorghe Pistol, le reclamă Tipografia Eurografica. Serviciile au fost prestate, în campania electorală, către Buftea TV, televiziune unde apare ca asociat mâna dreaptă a consilierului judeţean Magdalena Oprea. Pentru recuperarea datoriei, Eurografica a intentat un proces la Tribunalul Bucureşti.

Distribuţia terenurilor pe membru de familie

Gheorghe Pistol - figurează 317 terenuri, în suprafaţă totală de 472 de hectare de teren.
Margareta Pistol (sora) - figurează cu 107 terenuri, în suprafaţă totală de peste 58 de hectare.
Ioana Năstase (mama) - figurează cu 199 de terenuri, în suprafaţă de 120 de hectare.

Gheorghe Pistol a ajuns consilier judeţean în 2008, pe listele PD-L, fiind un apropiat al preşedintelui Consiliului Judeţean Ilfov, Cristache Rădulescu

Mihai Ghezea

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
20:35
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou