De ce băsismul este viciat

După ieşirea din joc a preşedintelui Traian Băsescu, se dă o luptă nouă, aceea pentru interpretarea bilanţului său. Au fost mandatele sale mai curând bune, sau mai degrabă rele?

De la o vreme se spune mereu că Traian Băsescu se sinucide în direct. Chiar dacă dezvăluirile sale pun probleme constituţionale dintre cele mai grave, totuşi cei mai mulţi oameni sunt crispaţi de stilul său coroziv. Chiar şi foştii săi susţinători îl consideră neadecvat şi prost orientat. Mai ales faptul că a încercat să folosească în campania electorală informaţiile pe care le deţine l-a discreditat definitiv. Nici rigoriştii constituţionalităţii nu mai par dispuşi să-l susţină din toate puterile. Din această cauză, confuziile proliferează nestingherit. E o degringoladă totală, aşa cum se întâmplă mereu atunci când puterea se descompune.

Traian Băsescu sfârşeşte rău şi acest lucru riscă să se răsfrângă, retroactiv, asupra întregului său mandat. Sfârşitul, la fel ca într-o naraţiune, e cel care oferă concluzia întregii vieţi, fixând-o într-o imagine definitivă. Dar imaginea sfârşitului nu se constituie dintr-odată, fiind de fapt rezultatul celor mai convingătoare descrieri. Acum că Traian Băsescu pare să fie ieşit din joc, se dă o altă luptă, aceea pentru interpretare şi pentru versiunea care va deveni, cândva, dominantă. Au fost mandatele sale mai curând bune, sau mai degrabă rele?

Lupta a început şi "băsiştii" continuă să fie ofensivi. Tocmai pentru că au ieşit înfrânţi în planul realităţii, ei au nevoie de o revanşă simbolică. C. Zeletin ne arăta convingător felul în care conservatorismul românesc de la finele secolului al XIX-lea, doborât de noua burghezie, reuşea să impună prin mijloace literare şi ideologice imaginea satului patriarhal în care boierul de viţă veche şi ţăranul coexistau într-o frumoasă armonie. Părea ciudat felul în care literatura unei societăţi aflate în plină modernizare industrială elogia paseist lumea arhaică a satului românesc. Nu există asemănări între situaţia de atunci şi cea de acum, vreau numai să arăt că lupta se continuă mereu în plan simbolic şi cu mijloace intelectuale. "Băsiştii" au tot interesul ca, în ciuda eşecului (sau în virtutea lui) să creeze o icoană luminoasă a epocii care sfârşeşte acum.

Primul episod care merită a fi semnalat este articolul lui Andrei Cornea apărut în publicaţia online Contributors ("Moartea băsismului!"). El descrie cu maximă precizie descompunerea băsismului, întocmai ca un istoric care relatează destrămarea unui imperiu la moartea fondatorului său.

În "cronica" sa, A. Cornea explică decăderea puterii prezidenţiale prin descompunerea întregului în părţile sale componente: "Simplificând, aş zice că Traian Băsescu a divizat „moştenirea băsistă" în trei părţi, inamice una alteia, fiecare incompletă şi neputincioasă: moştenirea instituţională - PDL - absorbit acum de PNL; moştenirea justiţiară, preluată de Monica Macovei, candidat independent la preşedinţie; moştenirea populistă, primită de Elena Udrea, care candidează din partea PMP. Numai laolaltă aceste trei moşteniri ar fi avut capacitatea de a fi puternice şi de a defini jocul pe scena politică, aşa cum a făcut-o Traian Băsescu, care a ştiut să înmănuncheze şi să utilizeze toate cele trei aspecte. Numai împreună ar fi format un tot rotund, puternic şi atrăgător atât pentru mase, cât şi pentru multe dintre forţele intelectuale şi economice cele mai valoroase ale naţiunii."

Ne aflăm, sugerează A. Cornea, într-o perioadă similară aceleia care a urmat morţii lui Alexandru cel Mare. Abandonând loialitatea faţă de "moştenirea Băsescu", sau pretinzând în mod fals că o reprezintă, diadohii se luptă între ei, pregătind de pe acum destrămarea şi decăderea imperiului. Ce-i drept, nu există o descriere mai bună a puterii lui Traian Băsescu, care a utilizat, într-adevăr, cu mare abilitate politică, pârghii multiple, reuşind să pună laolaltă ceea ce în democraţiile occidentale stă separat. De pildă, faptul că o parte însemnată a forţelor intelectuale a mers (aparent) în acelaşi sens cu masele este o explicaţie bună a marii puteri pe care a deţinut-o preşedintele, care şi-a făcut totodată un aliat din marii investitori occidentali.

Dar putem remarca, în transparenţa modelului "alexandrin", că Andrei Cornea descrie de fapt cu mare perspicacitate, decăderea şi destrămarea unui "imperiu", adică a unei puteri nelimitate. Într-adevăr, în perioada de maximă înflorire a "băsismului" (termenul îi aparţine) forţele societăţii păreau reunite într-o convergenţă ciudată şi împotriva naturii lor, împiedicând, de fapt, exprimarea unei opoziţii credibile şi bine argumentate. Cu alte cuvinte cronicarul "băsismului" descrie o putere fără opoziţie, sau, cum scrie el însuşi, "un tot rotund, puternic şi atrăgător atât pentru mase, cât şi pentru multe dintre forţele intelectuale şi eco¬no¬mice cele mai valoroase ale naţiunii."

În această formulare, se găsesc de fapt toate motivele pentru care puterea preşedintelui Băsescu este, mai curând, criticabilă. Modelul "totului rotund" este ostil, în esenţă, democraţiilor liberale, care sunt mereu scindate şi în care opoziţia, în sensul ei mai larg şi nu doar parlamentar, se bucură de o legitimitate deplină. "Totul rotund" sugerează unanimitatea, criticii puterii fiind aruncaţi, cel puţin simbolic, la marginea sistemului, deoarece strică armonia "rotundului" (întregului). Am putea vedea aici şi o nostalgie platonică, căci "băsismul" a însemnat pentru ideologii lui şi o formă de noocraţie.

În concluzie, modelul politic întrupat de „băsism" este profund viciat şi ar trebui să reflectăm îndelung înainte de a ne dori ca el să fie, cândva, reeditat.

sursa: Deutsche Welle