Horia Georgescu a demisionat de la șefia ANI

Mălina Andrei, 17 martie 2015, Ora 08:13

  • print
  • |
horia-georgescu-a-demisionat-de-la-sefia-ani-45981-1.jpg

Horia Georgescu, şeful Agenţiei Naţionale de Integritate, reţinut luni pentru 24 de ore de procurorii DNA, şi-a dat demisia din funcţie. Potrivit avocatului său, Cristian Ene, Georgescu i-a înmânat aseară documentul, ca va fi înregistrat oficial marţi.

Georgescu a fost reţinut, luni, de DNA pentru 24 de ore, în urma unor audieri care au durat aproape şase ore. Potrivit unui comunicat al DNA, şeful ANI este acuzat de trei infracțiuni de abuz în serviciu, „cu consecințe deosebit de grave", săvârşite în perioada în care făcea parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

Potrivit comunicatului DNA, prejudiciul în acest dosar se ridică la 75 de milioane de euro.

„Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, din care făcea parte și inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experții evaluatori, corespunzătoare unui număr de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internaționale de Evaluare, a dispozițiilor Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției precum și unele măsuri adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fuseseră supraevaluate. Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experților evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei ). Din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor 3 dosare a rezultat că evaluatorii desemnați nu au purtat o corespondență cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agențiile imobiliare etc. privind tranzacțiile deja efectuate/certe cu proprietăți imobiliare similare", se arată în comunicatul DNA.

"Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în cazul celor 3 dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire. În cauză se efectuează acte de urmărire penală și față de alte persoane", se mai arată în comunicatul DNA.

Horia Georgescu va ajunge, marți, în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

 

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
02:43
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou