Ion Iliescu, declaraţie uluitoare despre Dosarul Mineriadei

Valeriu Daniel, 9 martie 2015, Ora 11:49

  • print
  • |
ion-iliescu-declaratie-uluitoare-despre-dosarul-mineriadei-45859-1.jpg

Magistraţii Curţii Supreme sunt chemaţi astăzi să confirme redeschiderea dosarului. Asta după ce procurorul general al României a infirmat rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale, la solicitarea Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Oficial, conform evidenţei de la comisiile parlamentare de anchetă, opt oameni au fost ucişi prin împuşcare sau înjunghiere, iar 746 au fost răniţi în acele zile tulburi.

După 25 de ani de bâlbe judiciare, se reia ancheta în dosarul Mineriadei din 13-15 iunie 1990.

Mineriada din 13-15 iunie 1990 este de 25 de ani un stigmat pentru cariera politică a fostului preşedinte Ion Iliescu. Din înregistrările din acea perioadă reiese că însuşi Iliescu a chemat minerii să facă ordine în Piaţa Universităţii, unde aveau loc proteste faţă de regimul instaurat de Frontul Salvării Naţionale.

După ce procurorii au cerut redeschiderea dosarului, Ion Iliescu spune că i se pare un lucru firesc.

"Oricine este liber să analizeze, să comenteze evenimente trăite, mai apropiate, mai îndepărtate, nu e nicio problemă (...) Aşa că e firesc ca toţi oamenii interesaţi, istorici, cei care vor să descifreze sensul evenimentelor, să se ocupe inclusiv de asemenea momente. Nu e nicio problemă", a declarat Ion Iliescu, pentru agenţia Mediafax.

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
07:53
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou