Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim

Dan Alexandru, 19 aprilie 2014, Ora 15:53

  • print
  • |
lumina-sfanta-s-a-aprins-la-ierusalim-39538-1.jpg

Lumina sfântă s-a aprins la Ierusalim, minune la care au fost martori sute de credincioşi adunaţi în Biserica Sfântului Mormânt. Aeronava care o aduce va ateriza la Bucureşti, la ora 19:00.

De la Ierusalim, Lumina Sfântă ajunge la creştinii ortodocşi din 13 ţări, inclusiv România. Tradiţia este respectată an de an în Sâmbăta Mare dinaintea Paştelui Ortodox. La începutul zilei, un grup de preoţi s-a asigurat că în Sfântul Mormânt nu există nicio sursă de foc, apoi Patriarhul Ierusalimului a intrat in capelă cu lumânări neaprinse, 33 la număr, care semnifică vârsta la care Mântuitorul a fost răstignit.

Monahul a îngenuncheat apoi în faţa mormântului lui Iisus şi a aşteptat minunea care aprinde lumina de Paşte.

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
19:31
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou