Mugur Isărescu, declarație de presă pe tema creditelor în franci: „A fost un șoc major”

Mălina Andrei, 30 ianuarie 2015, Ora 11:32

  • print
  • |
mugur-isarescu-declaratie-de-presa-pe-tema-creditelor-in-franci-a-fost-un-soc-major-45390-1.jpg

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu susține o conferință de presă pe tema creditelor în franci elvețieni și a soluțiilor care se pot luat ca urmare a devalorizării puternice a cursului francului din ultimele săptămâni.

Mesajele lui Isărescu pentru românii cu credite în valută vin la aproape două săptămâni de la explozia cursului francului declanșată de Banca Elveției și la o zi după discuțiile avute de BNR cu băncile și ARB.

"A fost ntr-adevăr un șoc major, generat de o apreciere de 22% a francului, după ce Banca Elveției a renunțat la pragul de 1.2", a declarat vineri Guvernatorul BNR Mugur Isărescu cu privire la problema creditelor în franci elvețieni, potrivit Hotnews.ro.

"Cea mai bună abordare, din experiența trecutului este să lași lucrurile să se așeze... Nu e bine să reacționezi emoțional", consideră guvernatorul BNR.

"A fost o idee că BNR ar putea fixa doar cursul dintre leu și franc, prin intervenții pe francul elvețian. Câtă vreme există arbitraj mondial, nu se poate face așa ceva. La o paritate de 1:1 între chf și euro, revenirea cursului la nivelul din 14 ianuarie a leului ar însemna o intervenția a BNR de a aduce euro la 3.7, o acțiune nesustenabilă cu costuri foarte mari la nivelul rezervei valutare și cu efecte negative asupra exporturilor", a explicat Mugur Isărescu.

"Să numești francul elvețian monedă toxică este un derapaj verbal. Șocul extern nu a putut fi prevenit, el poate fi cel mult administrat", mai spune Isăƒrescu.

„N-avea cum să fie prevenit, ci doar administrat. Cei care fac exporturi câștiga. Cei care au franci elvețieni câștigă".

„ Nicăieri în legea noastră nu se spune că supravegherea înseamnă să ai în spatele fiecărui ofițer de credite un supraveghetor. Nici nu e posibil. Sunt vreo 2 milioane de credite în băncile din România. Supravegherea, într-adevăr, înseamnă să veghezi asupra stabilității sistemului".

„Ponderea creditului acordat în franci elvețieni în România este de 4,5 %. Numărul fizice cu credite în franci elvețieni este de 75.412, adică 2,1% din totalul debitorilor. În comparație, în Polonia sunt 500.000. În ce privește situația creditorilor, aceasta nu prezintă un risc sistemic", a spus Isărescu.

Băncile care au acordat credite în franci elveţieni au avut joi, la Banca Naţională, o întâlnire de lucru cu conducerea executivă a BNR şi cu cea a Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), pentru "a găsi o serie de soluţii de reducere a serviciului datoriei debitorilor care au fost afectaţi de turbulenţele recente de pe piaţa financiară internaţională determinate de decizia Băncii Centrale a Elveţiei", potrivit unui comunicat al BNR.

BNR, băncile și ARB au agreat o serie de soluţii pe care băncile le pot oferi clienţilor individual, fără a fi limitate doar la acestea, informează Mediafax.

Măsurile agreate: băncile pot propune clienţilor cu credite în franci elveţieni soluţii care să menţina rata lunară în lei la un nivel apropiat celui din decembrie 2014, conversia în lei şi/sau acordarea unui discount aplicat la sold sau reducerea temporară a dobânzii, măsurile fiind agreate joi cu BNR şi ARB.

Recent, președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu premierul Victor Ponta și cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, pentru a discută situația creată de aprecierea francului elvețian la maxime istorice în raport cu leul.

O decizie de înghețare temporară a cursului a fost luată vineri de Parlamentul Croației, care a aprobat un proiect de lege privind introducerea, timp de un an, a unui curs de schimb valutar fix franc/kuna, pentru a-i proteja pe cei 60.000 de croați care au credite ipotecare în monedă elvețiană de efectele deprecierii kunei. Cursul a fost fixat la 6,39 kuna pentru un franc, nivelul la care monedă locală se tranzacționa săptămâna trecută, înaintea deciziei băncii centrale elvețiene de a renunța la plafonul minim de 1,2 franci/euro.

Prin stabilirea unui curs fix temporar, guvernul din Croația vrea să câștige timp pentru analizarea unei posibile conversii în moneda locală a împrumuturilor în franci elvețieni.

În România, peste 75.000 de persoane fizice au credite în franci elvețieni, potrivit datelor BNR, iar 95% din împrumuturi sunt concentrate la șase bănci, dintr-un total de 14 instituții de credit care au acordat finanțări în franci elvețieni. în realitate, numărul debitorilor cu credite în CHF ajunge la circa 200.000, având în vedere că mai multe instituții de credit au externalizat o parte din aceste împrumuturi către băncile-mamă.

Francul s-a apreciat puternic începând de joi, 15 ianuarie, când banca centrală a Elveției a decis să renunțe la un curs minim de schimb de 1,2 franci/euro, introdus în septembrie 2011, la momentul la care francul era aproape la paritate față de euro, la fel că în prezent. Francul elvețian a crescut cu 22,4% față de leu comparativ cu nivelul anunțat de BNR pe 14 ianuarie, înainte de hotărârea Băncii Naționale a Elveției.

Dacă un român cu credit în CHF plătea până la acel moment pentru o rată medie de 500-600 de franci între 1.900 lei și 2.250 lei pe luna (calcul la cursul BNR din 14 ianuarie), peste numai o zi sumă de achitat pentru aceeași rată a urcat brusc cu 300-350 de lei, la 2.200 - 2.600 de lei.

Cum aprecierea monedei elvețiene a continuat pe parcursul zilelor următoare, clienții băncilor au fost nevoiți să suplimenteze suma respectivă, la cursul de vineri, cu încă 90-150 de lei, însă la cursul de schimb afișat de bănci sau de casele de schimb valutar, contravaloarea raței a crescut mai mult.
OTP Bank a fost prima instituție de credit care a anunțat, vinerea trecută, o măsură de reducere a impactului cursului de schimb franc elvețian - leu asupra ratelor clienților cu credite în CHF. Astfel, bancă va aplica reducerea marjei de dobândă cu 1,5 puncte pe o perioadă de trei luni, iar clienții pot solicita această facilitate până la 27 februarie 2015, în unitatea în care au semnat inițial contractul de credit. Aceeași soluție a fost anunțata vineri și de Millennium Bank, banca achiziționată de OTP.

Raiffeisen Bank a redus începând de vineri dobânda pentru clienții cu credite în CHF, cu cinci luni înainte de termenele contractuale, Volksbank România va menține pentru o perioadă de trei luni, până la 17 aprilie, cursul de schimb franc/leu folosit de bancă la 31 decembrie, de 3,8035 lei, iar Piraeus Bank va propune soluții individuale pentru clienții cu împrumuturi în CHF.

 

 

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
13:39
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou