NINGE ca de Crăciun. Zăpada a pus stăpânire pe ţară

Dan Alexandru, 16 aprilie 2014, Ora 10:20

  • print
  • |
ninge-ca-de-craciun-zapada-a-pus-stapanire-pe-tara-39495-1.jpg

În mai multe zone de la munte ninge abundent, miercuri dimineaţa. Şi în Harghita au fost surprinse imagini unde ninge ca la Crăciun. De asemenea, pe mai multe drumuri din ţară se circulă îngreunat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.

Meteorologii au emis, luni, o informare meteo valabilă începând cu data de 15 aprilie, ora 3.00, până în data de 17 aprilie, ora 15.00. În acest interval sunt aşteptate ploi abundente, lapoviţă şi ninsoare, iar vremea se va răci accentuat.

Astfel, din cauza ninsorilor abundente în mai multe zone din ţară se circulă îngreunat, după ce s-a depus un strat consistent de zăpadă.

Circulaţie în condiţii de iarnă pe drumurile situate la altitudine în Harghita

Traficul rutier pe sectoarele de drum din Harghita aflate la altitudine se face în condiţii de iarnă, în urma ninsorilor care au căzut marţi noaptea şi miercuri dimineaţă.

Şeful de cabinet al prefectului Harghitei, Adrian Pănescu, a declarat pentru AGERPRES că ninge în zonele străbătute de DN 12C, la Lacu Roşu, DN 12A, Lunca de Sus şi DB 13B, pe vârful Bucin. Drumarii au acţionat cu trei utilaje de deszăpezire şi 12 tone de material antiderapant. Pe carosabil este zăpadă frământată tratată cu antiderapant, motiv pentru care şoferii sunt rugaţi să circule preventiv.

Şi pe drumul judeţean care face accesul către staţiunea Băile Harghita se circulă cu dificultate din cauza zăpezii, în vreme ce în localitate ninge viscolit.

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
15:41
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou