Percheziţii în SPITALE pentru decontări ilegale de OPERAŢII ESTETICE

Ştefan Diaconu, 25 aprilie 2014, Ora 10:14

  • print
  • |
perchezitii-in-spitale-pentru-decontari-ilegale-de-operatii-estetice-39606-1.jpg

23 de descinderi au loc vineri dimineaţă în Capitală şi judeţul Botoşani, mai mulţi medici şi asistente medicale fiind acuzaţi că luau mită. Percheziţiile se desfăşoară inclusiv la Spitalul de Arşi din Bucureşti.

Cadrele medicale sunt acuzate că făceau internări ilegale, folosindu-se de diagnostice false. La descinderi participă 12 procurori şi 150 de poliţişti. Percheziţiile au loc la Spitalul de arşi din Bucureşti şi la domiciliile medicilor. Medicii sunt suspectaţi că ar fi internat pacienţi cu diagnostic fals şi le efectuau acestora de fapt operaţii estetice.

Potrivit procurorilor, 26 de medici şi asistente sunt suspectate în acest caz. Sunt supuşi verificărilor inclusiv doi medici celebri de vedete din România.

Ca urmare a unor operaţii de acest fel, cadrele medicale ar fi încasat lunar între 15.000 şi 20.000 de euro, potrivit surselor din rândul anchetatorilor. Operaţiile erau decontate astfel de la Casa Naţională de Sănătate, cu toate că operaţiile estetice efectuate nu pot fi decontate.

Sunt acuzate inclusiv cadre medicale cu funcţii de conducere. Peste 40 de persoane sunt aduse la audieri. Medicii ar fi primit între 2.000 şi 4.000 de euro petru fiecare operaţie.

Potrivit Mediafax, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, în cursul lunii aprilie, începerea urmăririi penale în acest caz, faţă de 26 de persoane, pentru comiterea, după caz, a infracţiunilor de luare de mită, dare mită, înşelăciune sau fals intelectual.

Vineri, anchetatorii au făcut 23 de percheziţii în Bucureşti, inclusiv la un spital public, arată Parchetul Tribunalului Bucureşti, într-un comunicat de presă. Percheziţiile au loc la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală

Persoanele vizate în acest caz sunt suspectate că internau fără drept persoane, prin atribuirea unui diagnostic fals, că foloseau fără drept logistica spitalului şi realizau operaţii estetice - liposucţii, vaginoplastii, implant mamar, implant fesier - în timpul programului de lucru, a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti.

De asemenea, persoanele vizate în anchetă ar fi cerut mită sume importante de bani, pentru efectuarea operaţiilor şi că ar fi decontat ilegal serviciile medicale, în baza diagnosticelor false, în dauna Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Surse judiciare au declarat că printre persoanele vizate sunt şi 16 medici, suspectaţi de diagnostic fals, înşelăciune, fals intelectual şi luare de mită.

Cadrele medicale care ar fi realizat în spital operaţii estetice, cereau pentru aceste intervenţii sume mult mai mii decât preţul pieţei, pe care le încasau direct. Spre exemplu, pentru o rinoplastie se percepea aproximativ 5.000 de lei, au precizat sursele citate. Ca urmare a unor operaţii de acest fel, cadrele medicale ar fi încasat lunar între 15.000 şi 20.000 de euro, potrivit surselor din rândul.

La percheziţii participă 12 procurori de la Parchetului Tribunalului Bucureşti şi 150 de poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei. Cercetările în această cauză sunt făcute cu sprijinul de specialitate al SRI.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
08:09
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou