Primarul arestat al Ploieștului a demisionat din funcție

Mălina Andrei, 10 martie 2015, Ora 12:56

  • print
  • |
primarul-arestat-al-ploiestului-a-demisionat-din-functie-45874-1.jpg

Iulian Bădescu a demisionat marți din funcția de primar al Ploieștiului.

Anunțul a fost făcut de avocatul său, William Brânză, care a declarat că Bădescu și-a dat demisia pentru că procurorii DNA în consideră un pericol public.

Avocatul lui Iulian Bădescu, a declarat, marţi, la Curtea de Apel Ploieşti, că primarul a demisionat din funcţie.

"Am abordat atât probleme de ordin tehnic cât şi probleme de ordin procedural. Ca element de noutate vreau să vă spun că de astăzi (n.r. - marţi) Primăria Ploieşti nu mai are primar. Domnul primar Bădescu şi-a dat demisia", a spus avocatul.

Iulian Bădescu se află, marţi, la Curtea de Apel Ploieşti, unde se judecă contestaţia sa la măsura arestării preventive dispuse de Tribunalul Prahova.

Iulian Bădescu, lider al PSD Ploieşti, se afla la primul mandat de primar, după ce în perioada 2008-2012 a fost senator din partea PDL.

În 3 martie, primarul Iulian Bădescu a fost reţinut de procurorii DNA, în dosarul finanţării echipei de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la bugetul local.

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii Serviciului teritorial Ploieşti al instituţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cazul lui Iulian Bădescu, fiind acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave având ca rezultat obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).

Conform anchetatorilor, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieştiului şi ordonator principal de credite, a semnat, în 21 ianuarie 2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploieşti şi Asociaţia Comunitară "Lupii Galbeni 2012" Ploieşti, iar în 28 iunie 2013 a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operaţiuni controlului de legalitate, regularitate şi încadrare în creditele bugetare şi a dispus plata sumei de 8.000.000 lei, în trei tranşe, către asociaţie, deşi cunoştea că nu este legală.

"Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menţionată, precum şi obţinerea de către Asociaţia Comunitară «Lupii Galbeni 2012» Ploieşti a unui folos necuvenit de aceeaşi valoare. Prin semnarea contractului şi a regulamentului sus menţionate, inculpatul Bădescu Iulian şi-a îndeplinit defectuos atribuţiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi a încălcat dispoziţiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv şi pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale", se arăta în comunicatul citat.

Potrivit aceluiaşi document, Bădescu i-a pretins unui reprezentant al Asociaţiei Comunitare "Lupii Galbeni 2012" Ploieşti, în schimbul derulării contractului de asociere şi a regulamentului de aplicare a contractului, precum şi a efectuării plăţilor către asociaţie, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, ale cărei interese erau reprezentate de Asociaţia Comunitară, precum şi foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului şi a cazării, în perioadele ianuarie - februarie 2013, respectiv ianuarie - februarie 2014, la două hoteluri din Turcia, unde Iulian Bădescu a însoţit echipa în desfăşurarea cantonamentului.

În decembrie 2012, Consiliul Local Ploieşti a aprobat alocarea câtorva milioane de euro de la bugetul local, suma finală variind în funcţie de performanţele competiţionale ale echipei Petrolul. Întrucât echipa a câştigat Cupa României şi s-a plasat pe un loc de top în Campionatul Naţional, suma finală aprobată a fost de trei milioane de euro, bani care să fie folosiţi, conform contractului, pentru salariile şi premiile jucătorilor şi ale staff-ului.

La începutul anului trecut, DNA a deschis o anchetă în acest caz, consilierii locali, dar şi primarul Iulian Bădescu fiind chemaţi pentru audieri în acest dosar, în care investigaţia nu s-a finalizat.

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
10:02
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou