Reacția SUA după invazia Ucrainei: Trimit militari și tancuri în Europa de EST

Cristian Blănuţă, 29 august 2014, Ora 08:58

  • print
  • |
reactia-sua-dupa-invazia-ucrainei-trimit-militari-si-tancuri-in-europa-de-est-42862-1.jpg

Preşedintele SUA, Barack Obama, a susţinut, într-o conferinţă de presă, că Rusia este responsabilă pentru violenţele din estul Ucrainei, Moscova înarmându-i şi finanţându-i pe separatişti.

Urmare a acţiunilor sale, a spus Obama, Rusia este izolată mai mult decât oricând după sfârşitul Războiului Rece. Liderul de la Casa Albă a vorbit despre „incursiunea" rusească în Ucraina, evitând să folosească cuvântul „invazie".

Anterior declaraţiei lui Obama, Pentagonul a anunţat că Statele Unite vor trimite sute de militari şi tancuri, în state central şi est-europene, în octombrie, în scopul oferirii de garanţii statelor membre NATO îngrijorate de activităţile ruse în Ucraina.

Reacţia a venit după ce Ucraina, prin vocea preşedintelui Petro Poroşenko, a reclamat o invazie a trupelor ruseşti care au ocupat un oraş strategic de la frontiera cu Rusia.

Kievul a solicitat UE un „ajutor militar de anvergură". În timpul serii de joi, a avut loc o reuniune de urgenţă a Consiliului de securitate al ONU, urmând ca vineri ambasadorii NATO să discute, la Bruxelles, situaţia din Ucraina. Rusia neagă însă acuzaţiile privind prezenţa militarilor ruşi în Ucraina. "Nu au nicio legătură cu realitatea", a comentat generalul Igor Konacenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării.

Ucraina a acuzat joi Rusia de invazie şi a cerut Uniunii Europene să îi acorde un "ajutor militar de anvergură". De asemenea, Kievul a cerut atât UE, cât şi SUA „să îngheţe toate activele ruseşti până ce Federaţia Rusă îşi va retrage forţele, militarii şi va înceta aprovizionarea gherilelor conduse de ruşi",potrivit premierului ucrainean, Arseni Iaţeniuk.

Într-o conferinţă de presă în cursul serii, preşedintele Barack Obama a făcut responsabilă Rusia de situaţia din estul Ucrainei, ferindu-se însă să folosească cuvântul „invazie", scrie gandul.info.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
09:43
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou