Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii Obiceiuri şi tradiţii

Diana Ionescu, 24 aprilie 2014, Ora 11:04

  • print
  • |
sarbatoarea-izvorul-tamaduirii-obiceiuri-si-traditii-1.jpg

Izvorul Tămăduirii, sărbătoare închinată Maicii Domnului, este prăznuita anul acesta pe 25 aprilie. Nu are dată fixă. Ea este trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată, prima după Sfintele Paşti.

La originea acestei sărbători se afla o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Potrivit Tradiţiei, un orb a primit vederea după ce s-a spălat cu apă unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorită împăratului Leon (457- 474), pe atunci neîncoronat, care împlineşte descoperirea făcută de Maica Domnului: "Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure şi, luând cu mâini apa tulbure, potoleşte cu ea setea orbului şi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi".

Mai târziu, când Leon ajunge împărat, ridică pe locul unde s-a petrecut minunea o biserică cu hramul "Izvorul Tămăduirii". Aici primeşte vindecare de o boală grea şi împăratul Justinian (526-575), care ridică drept mulţumire o biserică şi mai mare. Biserica zidită de împăratul Justinian a fost distrusă în anul 1453, de turci.

Izvorul tămăduirii din timpul lui Leon se păstrează şi în zilele noastre. Credincioşii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde există izvorul cu apă tămăduitoare din trecut.

De Izvorul Tămăduirii se sfinţesc apele

De Izvorul Tămăduirii, se sfinţesc apele, slujba cunoscută sub denumirea de Aghiasma Mică. Termenul "aghiasma" vine de cuvântul grecesc "aghiasmos", care îşi are originea în cuvântul "aghios"(sfânt). "Aghiasmos" se poate traduce şi că slujba de sfinţire, dar şi că apa sfinţită. Astfel, atunci când spunem "voi face o aghiasma", înţelegem slujba, iar când spunem "voi bea un pic de aghiasma", ne referim la apă sfinţită.

Sunt însă şi persoane care susţin că termenul "aghiasma" vine de la "iazma". În DEX, cuvântul iazma, iezme, cu sensul de "arătare urâtă şi rea, nălucă, vedenie", este indicat că şi în DLR, cu etimologie necunoscută. În sprijinul acestui punct de vedere s-a oferit următoare explicaţie: atunci când preotul sfinţeşte apă, la sfârşit, canta troparul: "Mântuieşte, Doamne, poporul Tău, şi binecuvântează moştenirea Ta, biruinţa binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte, şi cu crucea Ta păzeşte pe poporul Tău". Când se cântă troparul, preotul stropeşte pe credincioşi în cele patru puncte cardinale cu apă sfinţită, spre alungarea "celui potrivnic", adică a celui rău, a celui urât, care este nălucă, vedenie rea, satana. De la acţiunea stropirii cu apă sfinţită şi rostirea cantării ei, s-a reţinut în popor scopul urmărit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga "arătarea urâtă şi rea", adică duhul cel rău, satana.

Izvoare tămăduitoare la noi în ţară

Maica Domnului a dăruit şi poporului român izvoare tămăduitoare. Unul din acestea se afla la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova, la mai puţin de 5 km de municipiul Ploieşti. Potrivit Tradiţiei, episcopul sirian care a adus icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în această mănăstire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru că a luat icoana din locul în care se afla, iar a doua zi, în locul în care s-a rugat, a apărut un izvor tămăduitor.

Un alt izvor cu apă vindecătoare se afla la Mănăstirea Dervent. Tradiţia spune că acest izvor a ţâşnit din locul în care Apostolul Andrei a împuns piatră cu toiagul.

Alt loc binecuvântat cu apă tămăduitoare este izvorul de la Mănăstirea Horaicioara din judeţul Neamţ. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorită rugăciunilor monahilor către Maica Domnului de a le dărui un izvor mai aproape de mănăstire. El izvorăşte de sub muntele Feriga şi se afla la 50 m de biserica mănăstirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă, din judeţul Argeş şi cel de la Biserică Greacă din Brăila, descoperit în anul 1863, în vremea efectuării unor lucrări de construcţie la sfântul lăcaş.

Izvorul Tămăduirii în iconografie

În icoana sărbătorii Izvorul Tămăduirii, Maica Domnului şi Hristos se afla într-un bazin asemănător cu o cristelniţă, vasul în care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentată cu mâinile înălţate, semn al rugăciunii, iar Mântuitorul binecuvântând cu ambele mâini, ca răspuns al rugăciunilor maicii Sale. Din bazin izvorăşte apa care are darul tămăduirii bolilor sufleteşti şi trupeşti.

Aceasta icoană exprima ideea că Fecioara L-a născut pe Hristos, Care este Dătătorul apei vii a Duhului. De altfel, însuşi Hristos i-a spus femeii samarinence: "De ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi cine este Cel ce zice ţie: dă-mi să beau, tu ai fi cerut de la Dânsul şi ţi-ar fi dat ţie apa vie" (În. 4, 10; În. 7, 38).

 

crestinortodox.ro

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
07:50
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou