Topmodelele anorexice riscă să ajungă la ÎNCHISOARE

Mălina Andrei, 1 aprilie 2015, Ora 11:26

  • print
  • |
topmodelele-anorectice-risca-sa-ajunga-la-inchisoare-46177-1.jpg

Modelele riscă să ajungă după gratii dacă sunt prea slabe, potrivit unui proiect intens dezbătut în Parlamentul Franţei.

Parlamentul de la Paris discută o reformă a sănătăţii ce interzice creatorilor de modă să folosească modele prea slabe în reclame, ori în prezentările de modă.

Practic, modelele trebuie să aibă un anumit indice de masă corporală, în caz contrar riscă amenzi de până la 75 de mii de euro şi chiar să intre la închisoare.

Acestea vor fi cântărite periodic, iar dacă se dovedeşte că sunt subponderale, riscă amenzi usturătoare, de 75 de mii de euro, sau chiar închisoare.

Legi asemănătoare sunt deja în vigoare în Spania, Italia şi Israel.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
10:29
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou