Afacerea fonogramelor

Piata fonogramelor din Romania atinge anual cifre de ordinul milioanelor de euro, utilizatorii acestora fiind in permanenta haituiti pentru a cotiza catre diverse organisme de gestiune colectiva pastorite de ORDA (Oficiul Roman pentru Drepturi de Autor). Cei care difuzeaza muzica in scop ambiental in restaurante, baruri, hoteluri, magazine, patinoare, sali de fitness, sport si de asteptare ori au muzica drept principala sursa cum sunt radiourile, televiziunile, discotecile si salile de spectacol trebuie sa plateasca si de trei ori pentru a primi fel de fel de licente.

Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe a stabilit, printre altele, ca toti utilizatorii unor fonograme trebuie sa plateasca spre indestularea autorilor. Reglementare absolut legala, prezenta in toate tarile civilizate. In acest scop, legiuitorul roman a prevazut ca drepturile autorilor sa fie aparate si reprezentate de diverse organisme de gestiune colectiva, de aici nascandu-se o mare afacere. Deoarece respectivele uniuni profesionale isi rotunjesc frumusel conturile prin metode adesea la limita legii, daca nu si dincolo de ea.

Trei licente si trei cotizatii pentru acelasi lucru

Daca esti proprietarul unui bar comunal ori al unui magazin de cartier, si ai avut proasta inspiratie de a difuza muzica in surdina pentru clienti, te poti trezi calcat de inspectorii unor uniuni profesionale in care s-au inscris sau nu diversi proprietari ai drepturilor de autor. Acestia iti vor prezenta mai intai legislatia in vigoare (Legea nr. 8/1996), care te obliga sa platesti pentru muzica difuzata. Tarifele au fost aprobate de ORDA, la propunerea organismelor de gestiune colectiva, ulterior fiind aprobate de Guvern. Pe tine nu te-a intrebat nimeni, nimic.
Mai intai, va trebui sa faci fata inspectorilor UPFR (Uniunea Producatorilor de Fonograme din Romania), care reprezinta producatorii de muzica proprietari asupra fonogramelor/videogramelor. Acestora le vei plati o taxa anuala, in schimbul unei "Licente de comunicare publica a muzicii in scop ambiental".
Pe urma te poti trezi pe cap cu inspectorii UCMR-ADA (Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania - Asociatia pentru Drepturi de Autor), care reprezinta interesele compozitorilor de muzica. In schimbul altei sume de bani vei primi a doua licenta pentru muzica oferita putinilor clienti care calca pragul afacerii tale.
Iar la sfarsit este posibil sa mai fii vizitat si de al treilea ONG, inspectorii CREDIDAM (Centrul Roman pentru Administrarea Drepturilor Artistilor Interpreti), care-ti vor explica faptul ca reprezinta interesele drepturilor artistilor interpreti. Si ca ai nevoie de inca o licenta pentru aceeasi muzica difuzata.

La limita legii

Ganditi-va ca astfel de uniuni profesionale sunt reprezentate la nivelul intregii tari, "vanatoarea" celor ce difuzeaza muzica fiind una pe masura. La fel ca si taxele incasate, din care mai intai se scad cheltuielile de functionare ale ONG-ului (deloc modeste) si din ce mai ramane se distribuie cate ceva si catre proprietarii drepturilor de autor. Care proprietari - de la sine inteles - n-au de unde sa stie daca UPFR a incasat ori nu cotizatii pentru muzica lor, asa ca nu pot emite niciun fel de pretentii.
Din datele pe care le detinem, inspectorii UPFR recrutati in teritoriu sunt - de regula - fosti politisti, organe fiscale, politicieni, procurori - tot persoane cunoscute si cu autoritate in zona. Asta, deoarece conteaza foarte mult modul in care patronul este determinat sa plateasca, mai ales in conditiile in care afacerea nu ii merge chiar pe roate. Mai intai, utilizatorul este atentionat ca incalca grav legea, mai in chip diplomatic, mai la limita santajului, prin amenintari voalate, in functie de imprejurari. Apoi, este "pistonat" periodic ca sa scoata bani din buzunar, adesea facandu-i-se si cate o reducere pentru a intra in hora. Iar odata intrat, nu mai are scapare. Fiindca alte metode legale nu exista, dar utilizatorii de muzica ambientala fara drept nu cunosc acest lucru si se sperie cand citesc in legea ORDA ca amenzile sunt destul de consistente.

Sanctiunile sunt dificil de aplicat

ONG-urile la care ne referim dispun de sedii impresionante pentru activitatea lor, dotari ultramoderne si remuneratii de invidiat. Fondurile necesare provin, in cea mai buna parte, din banii incasati pe licente. Cu cat inspectorul este mai abil in coletarea acestora, cu atat iese mai bine la salariu, asociatia avand dreptul la 15% din incasari.
Ce nu stiu difuzorii de muzica, in prima faza, este faptul ca organismele de gestiune colectiva nu au abilitatea de a aplica amenzi rau-platnicilor, putand profera doar amenintari, in atingerea scopului propus. Daca patronul se incapataneaza sa nu plateasca - ori ca nu are de unde, ori ca nu considera ca a piratat cine stie ce, cu un casetofon amarat si o caseta cumparata din piata - intra pe lista neagra a inspectorilor ONG-urilor.
Mai intai, este necesar ca organismele de gestiune colectiva sa se adreseze ORDA cu o plangere, precum ca un anumit afacerist nu vrea sa achite vreun ban pentru eliberarea unei licente legale, raportate la muzica difuzata. Potrivit art. 138 alin. 1 lit. d, din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor si drepturile conexe, ORDA poate "exercita, la cererea si pe cheltuiala titularilor unor drepturi protejate, functii de observare si de control asupra activitatilor ce pot da nastere la incalcari ale legislatiei dreptului de autor si a drepturilor conexe". Adica, daca efortul merita, angajatii ORDA pot organiza un flagrant si preleva probe care atesta pirateria muzicala, dar pe cheltuiala ONG-ului. In cazul in care posibilul justitiabil tot nu intelege sa plateasca pentru licenta sau licentele care ii sunt impuse, urmeaza alta plangere, de asta data catre organele Politie. Urmate de un nou flagrant cu prelevare de probe, aplicarea amenzii si, eventual, chemarea contravenientului in judecata.
Astfel de cazuri sunt extrem de rare si implica unele costuri importante din partea ONG-urilor care vand licente. Existand riscul ca speta sa dureze foarte mult, iar judecatorul sa nu dea neaparat castig de cauza reclamantului, caz in care taxele judiciare (inclusiv cea de timbru) sa fie irosite.

Profituri in crestere

UPFR a luat fiinta in anul 1996, ca asociatie (chipurile) non-profit, menita sa apere si sa promoveze interesele profesionale, culturale si morale ale membrilor sai. Abia dupa zece ani de functionare, in 2006, a ajuns la masa bogatilor si la felia de cascaval, cand a fost acreditata de ORDA ca Agentie Nationala ISRC (International Standard Recording Code), conform sistemului ISO 3901:2001. De atunci, profiturile uniunii cresc necontenit, pe baza tarifelor practicate si incasate.
In final se cuvine sa amintim si despre coruptia din aceste asociatii profesionale. Multi inspectori prefera spaga in locul unor taxe, din care nu mai incaseaza doar cateva procente, ci pe toate. De asemenea, au existat cazuri in justitie in care respectivii inspectori au actionat abuziv, fiindca n-au reusit sa incaseze binecuvantata spaga care li se cuvenea.

Dan Coste