De ce tac autoritățile în cazul Pasteur?

Mălina Andrei, 1 iulie 2015, Ora 21:58

  • print
  • |
de-ce-tac-autoritatile-in-cazul-pasteur-46614-1.jpg

De foarte mult timp ziarul ATAC dezvăluie o afacere care a deposedat statul român de aproximativ 500 de milioane de euro: privatizarea Institutului Pasteur. Lucrul cel mai îngrijorător este faptul că și în acest dosar de privatizare și falimentare a Institutului Pasteur se regăsesc nume grele ale politicii românești, iar „mâna dreaptă” a justiției pare să nu fi ajuns încă la acest dosar care a produs și continuă să producă grave prejudicii statului.

Este vorba despre privatizarea Institutului Pasteur, de subevaluarea a sute de hectare de teren, de construcții extrem de valoroase și despre inginerii financiare pe bandă rulantă, toate având drept scop obținerea de câștiguri fabuloase, în detrimentul statului român. Toate acestea au costat bugetul de stat peste 500 de milioane de euro, susțin specialiștii.

Este drept că Sorin Stănescu, beneficiarul acestei afaceri, nu se află în lumina reflectoarelor. Asta nu înseamnă, însă, că legea nu trebuie aplicată, cu egală măsură, în toate cazurile de corupție, de furt, de păgubire a statului, chiar și în cazul în care au fost implicate persoane aflate în funcții importante. ATAC cere instituțiilor statului, clasei politice și reprezentanților Justiției să se aplece și asupra acestui caz, foarte grav, pentru respectarea statului de drept și pentru a demonstra că întradevăr există justiție independentă.

Deșii am prezentat intens cazul SN Institutul Pasteur SA în paginile ziarului nostru, mai mult, am sesizat numeroase instituţii ale statului cu privire la gravele încălcări ale legii săvârşite, soldate cu un grav prejudiciu adus Statului Român, vom continua seria relatărilor, cu probe, în speranța că cineva își va pleca urechea și va luat atitudine.

Vorbim despre un adevărat simbol românesc, privatizat pe mai nimic, în beneficiul unui om de afaceri care este, după cum s-a văzut în anii ce au urmat acestei privatizări, un „expert" în afacerile cu statul român. Doar că „statul român" este doar o sintagmă. Statul român reprezintă, până la urmă, oameni, în carne și oase. Oameni care, în unele cazuri, încalcă toate legile, pentru a se îmbogăți peste noapte. Iar privatizarea Institutului Pasteur este, așa cum vă vom demonstra, în continuare, un astfel de caz.

Vom continua seria întrebărilor adresate Agenţiei Domeniilor Statului referitoare la situaţia actuală a contractului de privatizare privind S N Institutul Pasteur SA, întrebări la care până în prezent răspunsul respectivei instituţii a fost ...tăcere, nu înainte de a reaminti câteva date despre privatizarea S N Institutul Pasteur SA.

În data de 30.10.2000, a fost incheiat intre Ministerul Agriculturii si Alimentatiei si SC A&S International 2000 SRL, Contractul de vinzare cumparare de actiuni nr. 60, în vederea privatizării S N Institutul Pasteur SA.
În baza contractului de privatizare, în data de 13.12.2000, a fost încheiat Contractul de concesiune nr. 66/13.12.2000, având ca obiect o suprafaţa totală de de 449,08 ha teren agricol, din care în Bucureşti - Prelungirea Ghencea, sector 6 - se afla o suprafaţă de 239,21 ha teren agricol.

Reamintim faptul că de la data încheierii contractului de privatizare până la data încheierii contractului de privatizare - aproximativ o lună şi jumătate - au dispărut din evidenţele cadastrale aproximativ 50 de ha, situate în Bucureşti.

În baza Procesului verbal de predare al terenurilor nr. 27431/06.07.2001, încheiat cu încălcarea legii, Agenţia Domeniilor Statului a predat Comisiei locale Chiajna ( ! ) un teren agricol în suprafaţă de 53,28 ha, teren agricol situat în Bucureşti, Prelungirea Ghencea.
În temeiul Procesului verbal de predare - preluare al terenurilor nr. 27431/06.07.2001, a fost încheiat Actul adiţional nr. 1/21.11.2001, prin care suprafaţa aferentă Contractului de concesiune nr. 66/13.12.2000 a fost diminuată cu 53,28 ha.
În data de 07.10.2003, a fost întocmit Protocolul de predare - preluare al terenurilor nr. 108012/07.10.2003, având ca obiect o suprafaţă de 188.91 ha din care teren arabil 167,91 ha, situată pe teritoriul administrativ al municipiului Bucureşti.

În baza protocolului amintit mai sus, a fost emis Titlul de proprietate nr. 68.401/05.02.2004 pentru suprafaţa de 107,91 ha pe teritoriul administrativ Bucureşti, având ca titular SN Institutul Pasteur SA.

Având în vedere existenţa Protocolului de predare - preluare al terenurilor nr. 108012/07.10.2003, se impunea ca Agenţia Domeniilor Statului să încheie un act adiţional la Contractul de concesiune nr. 66/13.12.2000, prin care să fie scăzută suprafaţa predată Comisiei locale Chiajna (!), adică 188,91 ha, teren situat în Bucureşti, Prelungirea Ghencea, sector 6.

Datorită unor grave inadvertenţe de evidenţă cadastrală, nu a putut fi diminuată suprafaţa Contractului de concesiune nr. 66/13.12.2000, astfel că SN Institutul Pasteur SA plăteşte începând cu data de 07.10.2003 şi până în prezent - timp de 11 ani - o redevenţă necuvenită pentru o suprafaţă de 188,91 ha.

Motivele pentru care o societate comercială acceptă să plătească timp de 11 ani o redevenţă necuvenită, fără a întreprinde demersuri în vederea reglementării situaţiei sunt lesne de înţeles.

Mai grav este faptul că timp de 11 ani sunt consemnate situaţii false privind derularea contractului de concesiune.

Astfel, Contractul de concesiune nr. 66/13.12.2000 prevede, sub sancţiunea rezilierii, următoarele obligaţii:
1.să exploateze optim terenul agricol potrivit destinaţiei
2.să efectueze lucrări de exploatare şi întreţinere a solului
3.să realizeze un program de erbicidare şi combatere a bolilor şi dăunătorilor
4 să realizeze un program de irigare a culturilor
5 să efectueze lucrări de scarificare
6.să aplice amendamente pentru refacerea PH - ul solului
7.să solicite acordul Agenţiei Domeniilor Statului în vederea schimbării categoriei de folosinţă a terenului
8. să întreţină drumurile de exploatare, etc.
Facem observaţia că suprafaţa de 188,91 ha, situată în Bucureşti, Prelungirea Ghencea, sector 6, face parte din Contractul de concesiune nr. 66/13.12.2000, pe terenul respectiv fiind ridicate blocuri, vile şi alte construcţii.

Ne întrebăm: cum putea fi consemnată executarea de lucrări agricole pe un teren plin de construcţii?
Subliniem că nerealizarea acelor lucrări agricole conducea la rezilierea Contractului de concesiune nr. 66/13.12.2000 şi preluarea terenului de către Agenţia Domeniilor Statului.

Dar să nu fim nedrepţi. Obligaţia de a întreţine drumurile de exploatare a fost îndeplinită cu brio de concesionar . Astfel, în frenezia ridicării diverselor construcţii, au fost realizate numeroase străzi ce brăzdează terenul pe care se raportează obţinerea unor strălucite recolte agricole.

Am prezentat în numerele trecute ale ziarului, gravele încălcări ale prevederilor legale care au fost săvârşite cu ocazia încheierii documentelor de predare - preluare amintite mai sus.

Având în vedere gravele încălcări ale legii, Primăria comunei Chiajna a solicitat anularea Titlul de proprietate nr. 68.401/05.02.2004, pentru suprafaţa de 107,91 ha situată pe teritoriul administrativ Bucureşti, având ca titular SN Institutul Pasteur SA.

Cauza a constituit obiectul Dosarului nr. 1560/303/2008, soluţionat prin Sentinţa Civilă nr. 3028/13.04.2010, pronunţată de Judecătoria sector 6, rămasă definitivă şi irevocabilă în data de 11.03.2011.

Sentinţa a constat nulitatea absolută a Titlului de Proprietate nr. 68.401/05.02.2004.

Având în vedere cele prezentate mai sus, se impunea ca Agenţia Domeniilor Statului să preia terenul în suprafaţă 107,91 ha, situat pe teritoriul administrativ Bucureşti, teren ce a constituit obiectul Titlului de Proprietate nr. 68.401/05.02.2004.

 

 

 

 

EDITORIAL

Dacă Ciolacu va candida, oricine îl bate în turul doi

Dacă Ciolacu va candida, oricine îl bate în turul doi

Dacă Ciolacu va candida, oricine îl bate în turul doi  Liderul PSD, Marcel Ciolacu, e forțat să candideze la alegerile prezidențiale, însă   orice candidat îl va învinge în turul doi, asta pentru că românii se vor mobiliza anti-PSD. Comasarea alegerilor e vitală pentru PNL În ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
08:47
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou