FRAUDĂ de 24 de milioane de euro în bugetul STATULUI

Cristian Blănuţă, 29 iulie 2014, Ora 09:42

  • print
  • |
frauda-de-24-de-milioane-de-euro-in-bugetul-statului-42127-1.jpg

Seyhan Tumer, afaceristul care controla importurile de legume-fructe din România, este acuzat că a înșelat statul cu 24 de milioane de euro.

Unul dintre cei mai importanți importatori de legume-fructe, Seyhan Tumer (34 de ani), cetățean turc stabilit în România, este în centrul unei mega-anchete de evaziune fiscală.

Din primele date ale procurorilor DIICOT, valoarea prejudiciului este de 24 de milioane de euro. Seyhan Tumer s-a impus pe piața importurilor de legume și fructe după ce rivalii săi, membrii familiei Yuksek, au intrat în atenția procurorilor DNA pentru fapte de corupție. El a profitat de acest lucru și și-a extins afacerile, în special cu marile lanțuri de supermarket-uri.

Tumer, zis „Șefu'" sau „Șeriful", a fost pus sub acuzare și reținut acum două săptămâni, alături de alți 11 complici români, turci și iordanieni. Procurorii DIICOT spun că „Șeriful" a pus la punct o rețea de societăți comerciale interpuse, firme fantomă, pentru sustragerea realilor beneficiari de la plata TVA şi a impozitului pe profit. Perla afacerilor sale era firma Akparom, care are sediul și depozite în Chiajna (Ilfov).

Cifra de afaceri a societății era de ordinul a sute de milioane de lei, motiv pentru care era încadrată la categoria mari contribuabili, dar din 2011 plătea la bugetul de stat sume modice.

Una dintre gafele majore ale „Șerifului": cele mai multe societăți fantomă, interpuse în lanțul evazionist, aveau sediul social chiar la depozitele Akparom din Chiajna.

Firmele fantomă

Alte firme, Amanos Building SRL, Bulgar Fruit SRL Banka Banana SRL, nu au avut niciodată angajați, iar alte societăți aveau unul sau doi salariați, dar aveau cifre de afaceri uriașe. De exemplu, firma Sedaco Impex Serv SRL a avut doi angajaţi, în lunile mai-iulie 2013, și a declarat importuri și achiziții intracomunitare în lunile aprilie - septembrie 2013, în cuantum de peste 33.000.000 de lei.

În actele societăților, asociați și administratori sunt cetățeni turci, din regiunea Antakia, de unde este originar și Tumer, rezidenți în România, care au domiciliul la aceeași adresă la care locuiește și Tumer.

„Fă curat: șterge documentele și golește contul!"

Seyhan Tumer avea doi oameni- cheie în organizația sa: Ahmet Tumer și Salameh Elaiwi, zis „Sami".

Ahmet era numărul doi în schemă, avea acces la sume de bani din cadrul societăților comerciale și primea dispoziții de la liderul grupării despre cum să-i folosească sau cui să-i transmită. El ținea legătura cu partenerii din Franța, Italia, Germania, Belgia, Polonia, Marea Britanie, China, Azerbaijan, Rusia, Grecia, Bulgaria, Olanda și Turcia. Iordanianul Salameh Elaiwi se ocupa de coordonarea firmelor fantomă cu ajutorul mai multor contabile de origine română. Trimis în judecată în două dosare de evaziune fiscală, Elaiwi era foarte prudent.

Frica de telefoane El este cel care l-a sfătut pe „Șerif" să nu vorbească niciodată la telefon despre afacerile sale ilegale, iar lucrurile importante erau discutate față în față sau prin programul „Whatsapp".

În mai 2014, în perioada în care era monitorizat de servciile secrete și procurori, Seyhan Tumer a plecat brusc din România. El l-a sunat pe unul dintre oamenii săi de încredere, Serkan Doner, și i-a transmis să ia legătura cu „contrabandistul" Salameh Elaiwi.

Tumer i-a cerut să „șteargă ce e al lui", întrucât acolo la el „au rămas câteva dosare". Într-un alt SMS al „Șerifului", acesta îi cere lui Doner sa „facă curat" și „să șteargă documente". Doner a trimis un SMS către unul dintre contabili: „Să fie curat contul, să nu rămână nimic în bancă. Ia-l pe Ferhat lângă tine și în cel mai scurt timp fă curat, să nu rămână nimic. Să se ducă toate mizeriile și să nu mai fie găsite vreodată !".
Procurorii DIICOT au observat că societățile controlate de Elaiwi au făcut plăți nejustificate de mai multe milioane de euro în conturile unor firme din China și Turcia.

Șpagă la ANAF

Decăderea clanului turc Yuksek a început în aprilie 2013. Liderul grupării, Yuksek Șahin (foto), zis „Sultanul Legumelor" , a fost prins când i-a dat șpagă 40.000 de euro unui înalt funcționar din ANAF. Similar, Tumer Seyhan dădea bani unor angajați ai Fiscului. El era protejat de Raluca -Ioana Mironescu, inspector la Direcția Generală de Administrare Mari Contribuabili. Femeia nu a sesizat niciodată procurorii despre neregulile descoperite și îi consilia pe contabilii „Șerifului". DIICOT a interceptat un schimb de SMSuri, în care Mironescu îi cere bani lui Tumer.

Acesta se afla în Turcia și îi spunea să meargă la unul din oamenii săi de încredere, Aydin Umit, și să-i dea „fata din față 3.000 euro împrumut". Mironescu i-a răspus că este mai bine să nu fie implicate și alte persoane.

 

Sursa: www.evz.ro

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
10:59
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou