Sonimpex Topoloveni Best Dental
ALDIS Pescuit sportiv Faur

Și, totuși, cine nu ne vrea în Schengen?

Pavel Roman, 29 mai 2015, Ora 22:08

  • print
  • |
i-totu-i-cine-nu-ne-vrea-in-schengen-46538-1.jpg

Am uitat prea repede că celor ce-și spuneau comuniști nu le-a plăcut adevărul. Am uitat, prea curând, că adevărul era un ingredient toxic pentru liniștea lor; că promovând o societate bazată pe minciună, având la bază idei utopice, demagogice, copy-paste din doctrina creștină (cu amendamentul exluderii divinității din ecuație, pentru că nu se potrivea decorului), primul care a fost răstignit și exterminat a fost adevărul; că în lipsa adevărului, din formalismul ce ascundea realitatea, comuniștii au făcut o artă, pe care au impus-o mai ceva decât icoana Maicii Domnului în bisericile ortodoxe. Iar din proslăvirea ipocrită a mediocrității intelectuale a proletarului, încorsetat în ignoranță și limitele impuse de capacitatea intelectuală, am uitat că a rezultat prototipul omului de tip nou, al cărui diletantism și plafonare intelectuală a fost prezentat ca idealul social, proslăvit aiurea precum modelul arian al doctrinei naziste.

Logic, în 1990, de acest trecut mai ceva decât blestemat - în care ni se impunea ca valoare mediocritatea și limitele mărunte ale ignorantului ca și standarde ale virtuții umane -, dacă n-am fi uitat suferințele, mizeriile și umilința la care am fost supuși, ar fi trebuit să ne debarasăm ca de un balast nu numai inutil ci și periculos de suicidoid, pentru că reprezenta gulagul spiritual al individului și moartea liberului arbitru ce fusese încătușat și arestat în închisorile comuniste. Dacă n-am fi uitat și n-am fi fost proști de toleranți, pentru a ne hotărî destinul, trebuia, precum o pasăre, să profităm de oportunitate, înainte de a se închide ușa coliviei și, totuși, n-am profitat. Dar pentru că avem memoria scurtă și logica accidentată, după douăzecișicinci de ani de prostituție morală, în pofida aparențelor, am senzația (virtuală ?) că ne-am întors și că reexperimentăm viața în gulagul spiritual comunist, reânregimentându-ne în cohorta dictaturii mediocrității, unde ne predăm și devenim prizonieri de bună voie.

Uitându-mă în jur, retrăiesc parcă din nou experința convertirii la doctrina proletară, ca mijloc eficient de manipulare, bazat pe ideologia demagogică a egalitarismului, compatibilă ignorantului și șmecherului profitor ce urăște valoarea și ceea ce crează valoarea. Cam așa sunt traduse efectele manipulării băsisto-pontiste, ce încaieră bogatul cu săracul, fără nici o justificare în afara stupidei lupte de clasă. Refuzând să-mi spăl creierul și să pierd memoria, retrăiesc, un gen de copy-paste live, respectiv momentele când comuniștii, pentru a-și impune doctrina stupida și a prelua puterea, au epurat societatea de intelectualii vocali sau au convertit și pervertit intelectualii maleabili, transformându-i în trompete ale sistemului, înregimentându-i și reciclându-i ca angrenaje ale noului sistem. Și cum totul era o construcție șubredă, bazată pe minciună, formalism și propagandă, ce nu avea corespondent în realitate, era și este logic că menținerea unei astfel de minciuni enorme, a egalitarismului și echității sociale, nu putea și nu poate fi realizată fără a se apela la un instrument eficient precum exploatarea fricii generată de teroare psihică și fizică. Deci, indiferent câtă propagandă ar fi utilizat și la câtă îndoctrinare ar fi supus individul, comuniștii de ieri și neo-comuniștii de azi erau și sunt conștienți că sistemul nu poate fi impus, la infinit, prin minciună, ca fiind unul viabil, fără ca individul să nu realizeze la un moment dat postura în care se află și să nu cârtească sau să se opună îndoctrinării. Pentru că, exact ca și în cazul unui drog, după ce euforia nematerializării minciunilor și efectul pervers al demagogiei trece, realitatea se reinstalează și construcțiile fictive sunt devoalate. Iar realitatea comunistă și neo-comunistă era și este departe de a se limita și ascunde în spatele unor teorii pur teoretice, precum ale creșterii economice, pentru că nu exită un efect al himericei bunăstări, generat de o creștere scriptică, care să țină de foame.

Am uitat, prea curând, că toate dictaturile, indiferent de origine, se bazează pe minciună, livrată, en-gros, prin manipulare și diversiune și că recurg, in corpore, la același instrument de „subordonare" a populației: cultivarea și exploatarea fricii, generată prin teroare. Frica, culmea, este principiul de bază și în doctrina creștină (o frică mai mult preventivă, impusă de liberul arbitru), iar exploatarea ei eficientă, în regim copy-paste după tipul divin, asigură liniștea de care are nevoie orice dictatură care se substituie astfel divinității.  Deci s-ar putea spune că și Dumnezeu și dictatorul se impun prin frică și că scopul este identic ? Aiurea !  Deosebirea, esențială, ignorată deliberat de marii dictatori, e că Dumnezeu își iubește creația și n-o terorizează, adică omul, iar frica generată, este generată de liberul arbitru și de conștiința binelui, pe când dictatorul exploatează frica și o impune prin teroare, fără a acorda alternativa liberului arbitru, iar cel ce nu se supune necondiționat este pedepsit sau eliminat (social sau fizic).

Am uitat că, ca să impună frica, dictatorul nu apelează la legiuni de arhangheli ai binelui, ce apără cetățeanul, ci la legiuni de represiune, mercenare, subordonate total puterii, compusă din indivizi cu morala extirpată, loiali unor doctrine totalitare sau bine plătiți, care execută ordine fără a separa binele de rău. Și, în general, pentru a impune frica, am uitat că dictatura se bazează pe un set de legi anticetățean, care îngrădesc, în primul rând, drepturile civile, pentru că dictatura este sinonimă, de obicei, cu sărăcia și, inerent, naște antipatie și revoltă. Am uitat că, de asemenea, conservatoare și limitată, dictatura nu permite funcționarea pieței libere și a concurenței economice, elementele care generează progres și bunăstare și care dacă lipsesc condamnă societatea la sărăcie și anarhie, exact cum s-a petercut în economia comunistă, care, în raport cu cea capitalistă, producea mult, prost și inutil.

Am uitat, prea curând, că inventând comunismul, conștient că, în fapt, este o utopie și că euforia implementării va dispărea repede, Lenin, în paralel, a inventat și monstrosul lipsit de scrupule, respectiv organul de represiune antiindivid, celebrul NKVD, organ care aveau rolul de a supraveghea și elimina opozanții comunismului (adică al șmecherilor mediocri, ce s-au folosit de o doctrină utopică pentru a acapara putarea) și nu numai.

Ce nu trebuie să uităm și ce trebuie să ne reamintim, dacă vrem, cu adevărat, să fim liberi și să ne decidem propriul destin, eliberați de frică, sunt următoarele:

Pe modelul sovietic, în 1948, am uitat că NKVD a înființat în România Securitatea care sub pretextul că are rolul de "a apăra cuceririle democratice și de a asigura securitatea Republicii Populare Române împotriva uneltirilor dușmanilor interni și externi", fiind "singurele abilitate a instrumenta infracțiunile ce primejduiesc regimul democratic și securitatea poporului", în fapt aveau rolul de a extermina intelectualii și pe toți cei ce nu accesau la minciuna egalitarismului utopic și acceptării mediocrității ca și clasă conducătoare a societății.  

Am uitat prea repede și n-a prea contat că după căderea comunismului, în perioada de euforie post-comunistă, activitatea Securității, de apărare a orânduirii comuniste, a statului comunist și de protecție a demnitarilor comuniști, prin orice mijloace și metode, a fost catalogată și definită ca fiind activitate de „poliție politică", impotriva cetățeanului și că s-a desfăsurat, în principal, prin încălcarea drepturilor și libertăților civile. Am uitat că din acest motiv, la presiunea străzii (poporului), în 1990 Securitatea a fost desființată ca și denumire de instituție. Și dacă mulți au uitat sau s-au făcut că uită, eu n-am uitat că prin intervenția lui Ion Iliescu - fost demnitar comunist, sef al FDSN și ulterior președinte neo-comunist al României care, profitând de ignoranța electoratului, a reinstaurat modelul comunist de guvernare, adică al mediocrității oportuniste-, majoritatea personalului Securității (cu mici excepții, respectiv a celor ce-au plecat benevol s-au transferat în alte instituții sau au fost prinși cu mâinile pline de sânge sau de pulbere de la utilizarea armelor) a fost recuperat și preluat de noua structura înființată în locul securității, denumită SRI, deși făcuseră parte din cea mai represivă structură a regimului comunist, care excelase la capitolul terorizării populației și impunerea fricii.

Și uitarea noastră s-a răzbunat crunt. Cine a fost atât de naiv și a crezut că a scăpat de Securitate, doar prin schimbarea numelui, s-a înșelat. Pentru că, ascuns de privirile curioșilor, într-o totala lipsă de transparență, procesul de reinventare a Securității s-a desfășurat nestingherit, chiar dacă o parte din foștii ofițeri ai Securității, preluați în SRI, au fost pensionați (înlăturați pe căi naturale din sistem). Mimându-se doar o epurare a sistemului, eu n-am uitat că cei mai mulți au continuat să activeze în sistem, o parte deținând chiar funcțiile cele mai importante în noua structură (asta, cel puțin, pâna prin anii 2004 - 2006). Și oricât aș fi de tâmpit nu pot fi convins niciodată că lupii se pot metamorfoza în miei, după ce au simțit gustul cărnii (puterii). De aceea, evident, n-am cum să cred că cei școliți în sistemul NKVD (ulterior KGB) s-au retras, în liniște și s-au mulțumit doar cu statutul asigurat de legea SRI. Din contra, personal, în multe situații, am simțit că vechile cadre și-au pus amprenta profesională asupra întregii activității a SRI, redirijând activitatea instituției și modelând noii veniți, după "chipul și asemănarea lor", inoculându-le virusul NKVD-ist, anticetățean și eficiența utilizării vechilor metode de poliție politică ca o garanție a protecției personale și întăririi puterii serviciului. Deși totul se desfășura „în secret", pentru cei avizați se vedea „de la o poștă" că vechii „combatanți" anticetățean, nostalgici perioadei în care dețineu puterea absolută în stat și privilegii nelimitate, nu puteau suporta democrația și faptul că n-aveau drept de veto asupra individului. Și cum soluția era la îndemână, profitând de tolerața societății civile, foștii securiști - proaspăt rebotezați sereiști-, n-au avut nici un impediment moral să-și încalce atribuțiile stabilite prin Legea 51/2001 și Legea 14/1992. Astfel, mulți dintre ofițerii SRI, proveniți din fosta Securitate, au resuscitat, în secret, vechile metode de muncă și vechile metehne. Adică au reluat  activitatea de poliție politică, monitorizând, filând și culegând informații despre oameni politici, conducători de instituții, demnitari, oameni de afaceri, funcționari publici, polițiști, procurori, judecători, reactivând acoperiții securității și rețelele de informatori, pe care le-au subordonat noii structuri. Iar informațiile culese, obținute prin încălcarea cadrului legal, pentru că nu priveau siguranța națională ci interese private, au fostutilizate, de regulă, nu pentru înfăptuirea justiției sau pentru asigurarea siguranței cetățeanului, ci pentru șantaj. Prin aceste metode s-a urmărit atragerea, convingerea, selectarea și promovarea unor indivizi maipulabli, care să servească interesele instituției sau, mai bine zis, șefilor acesteia. Profitând de toleranță și de faptul ca nu există un control real, sub masca exercitării atribuțiilor, SRI și-a asigurat fonduri și mijloace pentru racolarea și plasarea unor deputați și senatori în Parlament, pentru racolarea și numirea multor funcționari în administrația publică, în justiție, în învățământ, în mass-media și, în special, în structurile puterii, precum guverne și ministere. Și chiar dacă cei care au reconstruit sistemul au plecat, noile cadre, școlite într-un astfel de mediu, au preluat ștafeta și, după cum se observă, n-au de gând s-o abandoneze.

In spatele ușilor ferecate și a unor ziduri de nepătruns, SRI, pas cu pas, a reconstruit forța și sistemul deținut de fosta securitate. A început, în anii 90, prin organizarea mineriadei, care, așa cum spun cei de la Deutsche Welle, a fost un avertisment clar către occident, că securitatea n-a dispărut și că încă poate manipula România. Apoi, fără a avea competențe legale, speculând momentul, în baza experienței acumulată pe timpul comunismului și a încurajării unor demnitari care urzupaseră nelegal puterea, precum Ion Iliescu și cei din FSN-PDSR (unde majoritatea comuniștilor oportuniști și-au găsit refugiul și relansarea politică), SRI s-a autoerijat într-un organism de selecție morală a candidaților politici și din administrație, emițând (câte obiectiv și câte subiectiv ?), fără nici o bază legală, doar în baza unor cutume reintroduse de Ion Iliescu și foștii activiști comuniști, "avize" pro sau contra numirii unor persoane în funcții publice și accesului în Parlament. Deși nici o lege nu prevedea acest lucru s-a instituit o cutumă la nivelul conducerii partidelor și la nivelul demnitarilor ca fiecare candidat să fie verificat de SRI, înainte de a accede în Parlament sau a ocupa vreo funcție publică. Cutuma a fost speculată total de SRI care, sub această justificare impusă cretin de clasa politică, a revenit „în joc" la cel mai înalt nivel și a reluat, aproape oficial, activitatea de poliție politică, hotărând (de regulă subiectiv) soarta multor valori, precum Ion Rațiu, Corneliu Copos, Radu Câmpeanu și a multor alți foști „clienți" ai fostei securități. Astfel, speculând setea de putere al foștilor comuniști, SRI s-a instalat deasupra statului de drept, deasupra Constituției și a legilor, fiind investit, de prostia politică și toleranța civică, cu rolul îndreptățitului să arunce cu piatra în muritorii supuși legilor. Cât este de moral ? Cât este de normal ? Cât de democratic ? De unde logica acestui statut extraterestru ?

Timp de douăzeci și cinci de ani, în spatele cortinei, în umbră sau chiar în prim plan, SRI a redevenit unul dintre jucătorii activi în arena politică, blocând sau netezind - în funcție de interese -, accesul unor candidați în politică, guvern sau administrație. În paralel, folosindu-și la maximum dreptul de veto, în contrapartidă, SRI a beneficiat de sprijinul parlamentarilor și membrilor administrației (cărora avea grijă să le reamintească că sunt în funcții datorită lor) întărindu-și puterea, încît a ajuns o putere incontrolabilă, pentru că nimeni nu știe, în acest moment, câți parlamentari, membrii ai Guvernului, funcționari publici, medici, profesori, judecători, polițiști, procurori, jurnaliști și alte categorii sociale sunt angajați sau controlați de SRI. Culmea, singurul organism abilitat să controleze activitatea SRI, Comisia parlamentară de control a SRI, este, la rândul ei, o comisie controlată de SRI și nu invers.

Nenorocirea României pe care o plătim cu toții, constând în neaderarea la spațiul Schengen, în distrugerea economiei naționale, în transformarea țării într-o colonie a marilor corporații internaționale, în umilința constantă la care suntem supuși de autoriăți când e vorba de drepturile civile (dreptul la muncă, la un trai decent, la sănătate, la învățământ, la cultură, etc., care au devenit formale) se datorează și faptului că, ajunsă la apogeul puterii (politice și financiare), bazându-se pe sprijinul necondiționat al Parlamentului și al membrilor Guvernului - pe care îi controlau și-i controlează -, SRI nu s-a mulțumit cu rolul de filtrant, ci a vrut mai mult, adică să dețină și să controleze toată puterea în România, respectiv puterea politică și economică. Sub justificarea că, corupția a devenit o problemă de siguranță națională (reală, dar dependentă de deciziile Parlamentului și Guvernului, în primul rând, care erau și sunt controlate de mafia financiară), SRI a făcut lobby în CSAT și a obținut o decizie prin care corupția a fost declarată element de vulnerabilitate națională, și, prin analogie forțată, un domeniu aflat în competența SRI. Decizia CSAT, luată ca urmare a presiunilor exercitate, a fost, în fapt, o formă mascată prin care SRI și-a extins nelegal competențele într-un domeniu inventat al siguranței naționale, neprevăzut și nenominalizat în Legea 51/1991. Adică a utilizat CSAT, substituind Parlamentul, pentru a încălca legea și a-și atribui competențe într-un domeniu în care competența aparținea altor instituții. Sub această „acoperire", SRI s-a implicat direct, întocmind acte procedurale (prin încălcarea legii) în lupta împotriva corupției și, în special, a corupției politice, transferându-și, nelegal, activitatea de sub competența DIICOT (instituția abilitată prin lege să instrumenteze faptele aflate în atribuțiile SRI) sub competența DNA. Machiavelic, ca și cum prin decizia CSAT ar fi devenit coordonatorul luptei anticorupție, SRI nu s-a limitat în a fi furnizor de informații către DNA privind faptele de corupție ci s-a erijat într-un dirijor al luptei anticorupție, întocmind acte procedurale ce depășeau aria de competență a serviciului. Efectând activități mascate de cercetare penală, în scurt timp, SRI a reușit performanța de a tranforma DNA, din reprezentantul de drept al luptei anticorupție, într-un serviciu anexă, executant al ordinelor transmise sub formă de „informări". Instrumentând, în mare parte, în funcție de interese și gruparea politică servită, subiectiv, dosarele politicienilor, în care rolul principal îl au diversiunea și manipularea, exercitate prin mass-media subordonată (prezentând opiniei publice doar partea devenită obiectiv sau țintă), SRI a ajuns să controleze total puterea politică din România.

Și cum degeaba deții puterea politică, dacă nu o deții și pe cea financiară, tot în baza unei decizii a CSAT, pentru a avea acces în „bucătăria" (contabilitatea) agenților economici și a controla astfel mediul economic din interior, la presiunile SRI și evaziunea fiscală a fost declarată element de vulnerabilitate națională, situație în care SRI s-a declarat a fi competent și în acest domeniu și a reacționat ca atare, deși evaziunea fiscală era în portofoliul ANAF și al organelor de cercetare penală. Profitând de toleranța organelor de cercetare penală, a Parlamentului și Guvernului și de „războiul" dintre fostul șef al ANAF cu primul-ministru, respectiv de animozitatea creată între ANAF și primul-ministru (Dosarul „Valea Jiului"), pentru a controla, oarecum legal, domeniul economic, SRI, după un lobby diversionist puternic la președinție (Traian Băsescu, președintele care, sub masca jucătorului politic, a făcut din încălcarea Constituției și a legilor o regulă) și prim-ministrul (Victor Ponta) a transformat și ANAF într-o anexă.  În urma lobby-ului machiavelic a fost desființată Garda Financiară (pe care SRI nu o putea controla și care deținea specialiști greu de manipulat) și s-a înființat o nouă instituție, Direcția Denerala Antifraudă Fiscală,  pe care SRI o controlează în totalitate  - prin cei peste 140 de ofițeri detașați sau acoperiți pe care i-a transferat. N-a contat că au fost încălcate toate legile și regulile posibile, respectiv Legea 188/1999, Legea 571/2003, OG 92/2003, Legea 161/2003, transferând sau detașând o parte din personal la Direcția Generala Antifraudă din ANAF, căt timp scopul a fost atins.  În urma acestor manevre diabolice, ce a contat a fost faptul că SRI a devenit, aproape oficial, o instituție de control fiscal, fără a avea, în fapt, competențe și atribuții legale în acest sens. Ba chiar, pentru că nu deținea controlul deplin asupra controlului fiscal și actele întocmite de DGAF nu erau titluri executorii, SRI a urmărit (și urmărește în continuare) să unifice activitatea DGAF, (controlată, în prezent, în totalitate de SRI - asta ca să nu se mai întrebe cei din mass-media de unde vin deciziile aberante și falimentare din ANAF), cu Activitatea de control fiscal din cdrul ANAF, pentru a coordona tot controlul fiscal din România. In felul acesta SRI este pe cale de a subordona și puterea economică în România.

În concluzie, în baza unor decizii ale CSAT, SRI, încălcând flagrant art. 3 din Legea 51/1991, Legea 188/1999 ( Potrivit Legii 188/1999, Statutul funcționarilor publici, toți funcționarii din finanțe sunt funcționari publici, iar ofițerii SRI sunt militari și, potrivit Legii 188/1999 și Legii 161/2003 ofițerii SRI, pe lângă că nu sunt în corpul funcționarilor publici, sunt incompatibili și nu pot ocupa funcții publice) Legea 571/2003 (Codul fiscal), OG 92/2003 (Codul de procedura fiscală, care stabilește competența efectuarii controlului fiscal doar de către angajații Ministerului de Finanțe), Legea 161/2003, Tratatul de aderare al României la UE și angajamentele în ceea ce privește demilitarizarea instituțiilor de control și eliminarea controlului militar asupra celui civil, cât și Constituția, respectiv principiul separării puterilor în stat, SRI a redevenit actorul politic numărul unu în România, precum fosta Securitate, care deține controlul politic și economic. Or, când există o asemenea instituție, care funcționează aproape în totalitate în afara legii și care substituie, prin tot felul de subterfugii si tertipuri (Decizii CSAT) activitatea instituțiilor fundamentale ale statului, precum structurile subordonate Ministerului Public și Ministerului de Finanțe, a vorbi despre stat de drept sau despre democrație în România, despre piață concurențială, despre selecția valorilor și promovarea competenței, e la fel de valabil precum ai suține că pe lună sunt condiții prielnice de locuit.

Nu sunt împotriva luptei anticorupție sau împotriva luptei antifraudă (și am demonstrat-o mai bine și mai eficient decât majoritatea celor din așa zisa antifraudă sereistă, a căror activitate se rezumă la executarea de ordine, de tipul „noi muncim noi nu gândim”) și suțin că, într-adevăr, acestea au devenit și continuă să fie elemente de vulnerabilitate națională care, mai devreme decât se anticipă, vor avea efecte grave asupra economiei și, mai ales, asupra suveranității naționale a României. Nu sunt nici împotriva activității SRI de culegere de informații și punerea informațiilor culese în domeniul anticorupției și fraudei fiscale la dispoziția organelor de cercetare penală. Dar când, prin încălcarea flagrantă a legii, s-a ajuns ca activitatea unor instituții fundamentale ale statului, să fie substituită de SRI, pe baza unor decizii CSAT, abandonându-si atribuțiile legale, adică o structură militară să preia competențele celor civile, cred că nu mai putem vorbi de stat de drept ci de o subminare gravă a acestuia, prin imixtiunea serviciilor militare în domenii civile în care nu au și nu este normal să aibă competență, indiferent de justificări, pentru că nu suntem nici în situația de forță majoră și nici a unei lovituri de stat militare. Și când țara colcăie de agenți ai unor grupări fundamentaliste sau ale corporațiilor naționale, care devalizează bugetul public sau mituiesc și cumpăra, aproape pe nimic, averea publică și resursele minerale ale României, cred că activitatea SRI n-ar trebui să fie cantonată la vânzătorii de praz și pătrunjel și nici la impozitarea bacșișului, ci la blocarea scurgerii a miliarde de dolari către organizațiile teroriste ce și-au făcut din bugetul de stat al României principala sursă de fonduri și la blocarea prăduirii resurselor minerale ale României de către marile concerne internaționale. Unde a fost și unde este SRI când România a fost și este jefuită de cele mai importante resurse minerale, ale solului și subsolului, de păduri și terenuri agricole ? Unde a fost la privatizarea "PETROMIDIA", „PETROM", „ROMTELECOM", „SIDEX", la combinatele de la Roman, Câmpia Turzii, Târgoviște, Hunedoara, Călan, Reșița, puse pe butuci de mafia rusă, la Oltchim, Roșia Montană, Cuprumin și alte mii de jafuri de acest gen, prin care România a fost jefuită sistematic ? Unde a fost, timp de douăzecișicinci de ani și unde este de când mafia arabă a colectat și colectează miliarde de lei din achiziții intracomunitare, in complicitate cu marile retailuri din România, sustrăgând TVA și alimentând conturile organizațiilor teroriste islamice ? Au fost pe nicăieri pentru că n-au curajul să deranjeze mafiile multinaționale, camuflate în spatele corporațiilor și nici grupările teroriste ce jefuiau bugetul de stat, pentru a-și asigura liniștea și a nu crea complicații. Deși avem cea mai stufoasă instituție de siguranță națională, cu un buget imens, România a fost praduită de mafiile străine, care s-au simțit ca într-un „sat (stat) fără câini" . Și SRI unde era ? Nu e evident ?

Democrația și statul de drept nu pot exista și nu pot fi construite și nici implementate fără respectul legii, indiferent cum sunt legile: proaste sau bune. Și nici prin manipularea străzii, pentru a ascunde adevăratele probleme și faptul că, în numele unei justiții arbitrare sau a unui pericol național inventat, se încalcă legea, ascunzându-se, de fapt, în primul rând, jaful național și accesele dictatoriale ale celor aflați la putere, susținuți de organele de represiune. Democrația înseamnă respect pentru lege, asigurarea drepturilor cetățeanului, transparență în cheltuirea banului public și exercitarea puterii publice, asigurarea funcționării pieței libere, concurență neângradită, promovarea competențelor și nu substituirea acestora cu posesori de diplome cumpărate la tarabă. Democrația nu există când bocancul cazon se instalează în instituțiile civile și nici când instituțiile publice sunt substituite de cele militare (recte SRI). Iar dacă nu înțelegem acest lucru, e evident că ne merităm soarta și că ne-am întors de unde am plecat, adică în 1989, reânnodând continuitatea gulagului comunist în care frica și teroarea sunt elementele ce definesc societatea și în care dreptul la o existență decentă presupune „acordul" serviciilor. Și credeți că cei din UE, cu atâtea firme în România, sunt proști și nu văd cine le scotocește prin arhiva contabilă și cine le trimite fiscul pe cap când incomodează pe cei aflați sub protecție ? Din nefericire pentru noi, „avizul" Schengen ei îl dau. Intrebarea e: SRI îl vrea ? După modul în care se manifestă, eu cred că nu !

 

 Pavel Roman

 

 

 

 

EDITORIAL

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

Ce se întâmplă azi în România nu sunt accidente și nici întâmplări banale. Este efectul disoluției autorității publice, prin politizarea și, implicit, mediocrizarea profesională a administrației publice. O administrație infestată de sistemul clientelar, servil, controlată politic până la cel mai m ...

Cartier Militari ziare

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
10:33