Institutul Pasteur a primit lovitura de graţie

Ştefan Diaconu, 15 iulie 2013, Ora 00:00

  • print
  • |
institutul-pasteur-a-primit-lovitura-de-gratie-32475-1.jpg

În atenţia premierului Victor Ponta şi directorului serviciului român de informaţii, George Maior!

Oameni de bine, patrioţi, români adevăraţi au făcut de-a lungul timpului numeroase sesizări la organele competente ale statului în care explică clar pe mâinile cui a ajuns Institutul Pasteur şi ce soartă va avea

PERLA CERCETĂRII ROMÂNEŞTI.

O parte din aceste sesizări au ajuns la un şef din SRI Bucureşti. Cum le-a folosit acesta? Ştie directorul SRI George Maior?

După ce, în anul 2000, a început „privatizarea" sa scandaloasă, Institutul Pasteur, cunoscut lumii întregi pentru cercetările și descoperirile de excepție realizate de-a lungul anilor, a fost jefuit sistematic, tocmai de cei care au pus mâna pe el. În acest moment, institutul se află în procedură de insolvență și se pregătește de dispariție totală. Culme a cinismului, multe dintre societățile comerciale care s-au așezat la masa credală aparțin aceluiași om de afaceri: Sorin Stănescu.

Cu alte cuvinte, pentru cei mai puțin familiarizați cu procedura falimentului, lucrurile se prezintă astfel: o persoană deține mai multe societăți. Una dintre aceste societăți devine, în timp, datoare la stat, la societatea de energie electrică, la gaze, la alte companii care oferă servicii. Lucru deloc de neglijat, și la alte firme ale persoanei respective. Când datoriile depășesc valoarea bunurilor mobile și imobile pe care le deține societatea, proprietarul, persoana respectivă, cere, în instanță, insolvența. Cu alte cuvinte, recunoaște că n-a fost în stare să conducă respectiva societate și cere ajutorul specialiștilor.

Instanța desemnează un administrator judiciar care are misiunea de a redresa ce se mai poate ori, în cazul în care ajunge la concluzia că nu mai este nimic de făcut, va declara falimentul și trebuie să vândă bunurile societății și să-i despăgubească pe creditori. Este evident că aceștia nu vor fi despăgubiți în totalitate, ci doar cu anumit procent. Altfel, societatea nu ar mai intra în insolvență.

Uneori, anumiți oameni de afaceri aduc la masa credală și alte firme proprii, astfel că despăgubirile către stat sau către alte societăți scad și mai mult. În final, acetea se aleg cu paguba, în timp ce omul de afaceri își vede, nestingherit, mai departe, de afacerile sale. Este o inginerie financiară destul de des folosită în România, din cauza legislației ce permite subterfugii de acest fel, iar complicitatea funcționarilor ce deservervesc instituțiile statului se regăsește, aproape de fiecare dată.

Politicieni, nu fiți complici la prăduirea simbolurilor naționale!

În cazul în care îl prezentăm, în serial, începând cu acest număr, "persoana" se numește Sorin Stănescu, iar societatea prăduită, aflată la capăt de drum, este, din nefericire, o instituție cunoscută pe tot mapamondul: Institutul Pasteur.

Asistăm, nepăsători, la ultimul act al distrugerii unui simbol al avuției naționale, un simbol atât cultural, cât și de imagine al României. Totul - pentru simplul fapt că acest simbol era și proprietarul câtorva sute de hectare de teren situate în Capitală, terenuri care valorau sume astronomice, mai ales în anii trecuți, de vârf imobiliar. Când, de altfel, au și "dispărut", pe căile întortuchiate ale actelor contabile. Vorbim, aici, despre sume cu multe zerouri, de ordinul zecilor, ba chiar sutelor de milioane de euro. Prin falimentarea oficială a Institutului Pasteur, urmele tuturor tranzacțiilor discutabile făcute de către actualii proprietari se pierd.

Din păcate, autoritățile statului, în special clasa politică privește cu detașare tot ceea ce se întâmplă, fapt care ar putea duce la concluzia că știu și acceptă toate astea. Mai exact, putem vorbi despre complicitate.

De aceea, ziarul ATAC cere în mod oficial instituțiilor competente, dar și politicienilor aflați la guvernare, care au fost votați tocmai datorită promisiunilor că vor reinstaura domnia legii și statul de drept, să se implice activ în acest proces și să verifice dacă în administrarea Institutului Pasteur a fost respectată legea, precum și să constate dacă mai poate fi salvat acest institut de cercetare care face parte din istoria și avuția naționale.

Ce-a fost și ce-a ajuns

De la Wikipedia citire: „Institutul Pasteur este o companie de cercetare din România. A fost înființat în anul 1895 în cadrul Facultății de Medicină Veterinară, ca Institut de Vaccin Animal. În anul 1909 a fost redenumit în Institutul de Seruri și Vaccinuri. În anul 1920, la aniversarea centenarului nașterii savantului francez Louis Pasteur, numele este schimbat în Institutul de Seruri și Vaccinuri Pasteur.
Institutul a fost vândut, fără licitație, în octombrie 2000, în ultima parte a mandatului ministrului de atunci al Agriculturii, Ioan Avram Mureșan, către firma româno-americană A&S International 2000. Tranzacția a fost catalogată de presă ca fiind o „jonglerie financiară", deoarece statul a vândut un institut strategic, cu un patrimoniu considerabil, pentru o sumă infimă".

Pe pagina de internet a institutului se mai poate, încă, găsi o prezentare ce nu mai are legătură cu realitatea: „O prestigioasă şi complexă activitate de cercetare ştiinţifică medicală veterinară şi de producţie biotehnologică reprezintă caracteristica definitorie a celor 11 decenii care au trecut de la înfiinţarea Institutului Pasteur.

Tradiţia sa centenară a fost şi este asociată unui spirit permanent inovator, factor decisiv pentru înregistrarea unor progrese remarcabile.
Prin multiplele şi valoroasele sale realizări ştiinţifice şi biotehnologice, Institutul Pasteur a contribuit la elaborarea şi aplicarea strategiilor naţionale de profilaxie şi combatere a bolilor animalelor domestice şi s-a afirmat ca o instituţie de prestigiu pe plan naţional şi internaţional în domenii de vârf al biologiei şi medicinei veterinare.

Începând cu anul 2000 ne-am asumat o nouă misiune, în istoria Institutului Pasteur, aceea de a oferi clienţilor noşti interni şi externi produse şi servicii la cele mai înalte standarde de calitate.

În ultimii ani, Institutul Pasteur a făcut paşi mari, fără precedent în modernizarea, retehnologizarea şi dotarea tehnică, în marketingul internaţional, fiind astăzi prezent pe piaţa farmaceutică veterinară din Europa Centrală şi de Est, Asia, America Centrală şi de Sud, Orientul Apropiat şi Mijlociu.

În paginile acestui site veţi găsi multe date din istoria noastră, lista completă de servicii şi produse, şi veţi aprecia preocuparea permanenta pentru diversitate, inovaţie tehnică şi tehnologică, calitatea specialiştilor şi dedicaţia noastră în sprijinul clienţilor noştri, a dumneavoastră.
Activitatea noastră este dedicată sănătăţii, bună stare şi performanţele animalelor, igienei publice veterinare şi protecţiei mediului.

În realizarea activităţii noastre complexe sunt implicaţi peste 1500 salariaţi din care peste 300 medici veterinari, biologi, chimişti, farmacişti.
Vă mulţumesc pentru interesul dumneavoastră faţă de Institutul Pasteur şi pentru vizitarea acestui site.

Dr. Adrian Alexandru, preşedintele Institutului Pasteur".

În rest pe site găsim „informații prețioase" preluate, cu copy-paste, de pe la televiziuni. Cum ar fi aceea că o găină a adoptat niște pisici.

Istoria falimentului

Conform datelor de la Tribunalul București, acesta este modul în care a „evoluat", până în acest moment, operațiunea de falimentare a Institutului Pasteur, din aprilie, când a fost solicitat acesta. Următorul termen dat de instanță este pe 24 septembrie 2013.

13 Mai 2013

Admite cererea
Admite cererea formulată de debitoarea S.N. INSTITUTUL PASTEUR SA. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în încheierea din camera de consiliu din data de 23.04.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VII-a Civilă în dosarul nr. 16175/3/2013, în sensul că la alin.1 din dispozitivul încheierii menţionate se va trece în mod corect denumirea debitorului "S.N. INSTITUTUL PASTEUR SA" în loc de denumirea"SC INSTITUTUL PASTEUR SRL". Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.05.2013.

23 Aprilie 2013

Admite cererea
Admite cererea debitoarei SC INSTITUTUL PASTEUR SRL - CUI 472593. Deschide procedura generală a insolvenţei faţă de debitoare. Debitoarea îşi va păstra dreptul de administrare - constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, pe care şi-l va exercita sub supravegherea administratorului judiciar. Pune în vedere debitoarei următoarele obligaţii: - să depună la dosarul cauzei, în termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii, actele şi informaţiile prevăzute de art.28 alin.1 din Legea nr.85/2006; - să deschidă un cont la o unitate bancară, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, cont din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, iar în caz de neîndeplinire contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţi băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Stabileşte următoarele termene limită: 1. termenul de depunere, de către creditori, a opoziţiilor la încheierea de deschidere a procedurii insolvenţei - 10 zile de la notificare; 2. termenul de înregistrare a cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitoarei - 07.06.2013; 3. termenul de verificare a creanţelor, de întocmire, afişare şi comunicare a tabelului preliminar de creanţe -21.06.2013; 4. termenul de definitivare a tabelului creanţelor - 02.07.2013. Stabileşte data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor la 26.06.2013. Desemnează în calitatea de administrator judiciar pe consorţiul de practicieni în insolvenţă V.F INSOLVENŢĂ SPRL şi CII CORNEA DANA LETIŢIA, care vor îndeplini atribuţiile prevăzute de art.20 din Legea nr.85/2006, cu o remuneraţie lunară de câte 2 500 lei, exclusiv TVA, din averea debitoarei, pentru fiecare practician. Pune în vedere administratorilor judiciari îndeplinirea următoarelor activităţi: - să efectueze formalităţile privind menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor săi permanenţi; - să trimită o notificare, în condiţiile art.61 alin.3 din Legea nr.85/2006, privind deschiderea procedurii generale împotriva debitoarei, tuturor creditorilor menţionaţi în lista depusă de debitor în conformitate cu art.28 alin.1 lit.c) din lege, debitoarei şi oficiului registrului comerţului în care aceasta este înmatriculată, pentru efectuarea menţiunii, iar în vederea aplicării prevederilor art.36 din lege, să trimită notificări similare instanţelor judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul declarat la registrul comerţului şi tuturor băncilor unde debitoarea are deschise conturi; - să deschidă un cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în cazul neîndeplinirii acestei atribuţii de către debitoare; - să convoace, în termen de 10 de zile de la deschiderea procedurii, adunarea generală a asociaţilor debitoarei pentru desemnarea administratorului special; - să întocmească şi să depună la dosar, în termen de 20 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art.54 alin.1 şi 2 din Legea nr.85/2006 şi, în termen de 40 de zile de la desemnare, raportul prevăzut la art. 59 din lege. Stabileşte termen pentru continuarea procedurii la data de 24.09.2013. Definitivă şi executorie. Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Dată în camera de consiliu, Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.04.2013.

Autoexecuție capitală

Mai jos se regăsește lista societăților care s-au înscris la masa credală. Adică societățile la care SN Institutul Pasteur SA este dator. Surprinzător, poate, găsim aici mai multe societăți ale lui Stănescu: SC A&S International 2000 SRL, adică exact sociatatea care era proprietara Institutului Pasteur, SC PASTEUR FILIALA FILIPEȘTI SRL, un soi de filială care a luat o parte din avuția institutului sau Farmavet, care ar trebui să fie client al aceluiași institut. A, și SC AGROZOOTEHNICA PIETROIU SA, cu sediul în...București, evident.
Dar asupra intereselor acestor societăți vom reveni, în episoadele următoare.
1. HELIX FIRE LIMITED - Creditor
2. AGILROM SCIENTIFIC SRL - Creditor
3. SC SERVICII SALUBRITATE BUCUREȘTI SA - cu sediul ales la CIA Iuliana Brosiu - Creditor
4. SC Electrica Furnizare SA-AFEE Braşov - Creditor
5. NOACK ROMÂNIA SRL - Creditor
6. SC SECURITAS SERVICES ROMÂNIA SRL - Creditor
7. SC BIO ZYME SRL - Creditor
8. ENEL ENERGIE MUNTENIA SA - Creditor
9. ENEL ENERGIE SA - Creditor
10. DITL SECTOR 6 - Creditor
11. SC LKB ROMÂNIA SRL - Creditor
12. SC MEDICLIM SRL - Creditor
13. ASOCIATIA HAEMOPHILIA - ROMÂNIA - Creditor
14. SC ROCHE ROMÂNIA SRL - punct de lucru - Creditor
15. SC SANITECH SRL - Creditor
16. SC Gdf Suez Energy România SA - sediul ales la Coface România Credit Management Services SRL - Creditor
17. SORTWAY LIMITED - cu sediul ales la Bostina si Asociații SPRL - Creditor
18. SC FARMAVET SA - Creditor
19. ASOCIATIA GS1 ROMÂNIA - Creditor
20. PKF CONSULTOR TAX SRL - Creditor
21. PKF AUDIT SRL - Creditor
22. SC URBAN SA prin administrator judiciar Grup Insolv SPRL Sibiu - Creditor
23. SC PASTEUR FILIALA FILIPEȘTI SRL - Creditor
24. SC AGROZOOTEHNICA PIETROIU SA - Creditor
25. SC ASCENSORUL ROMSERVICE COMPANY SA - Creditor
26. STOICA & ASOCIATII - Creditor
27. SC LABORATORIUM SRL - Creditor
28. SC A&S INTERNATIONAL 2000 SRL - Creditor
29. SC CLINI LAB SRL - Creditor
30. PF DRAGNE T.TRAIAN-VALENTIN - Creditor
31. CAB. AV. ''ADRIAN LUTU'' - Creditor
32. SC TEHNOTEL SERV SRL - Creditor
33. SC EON ENERGIE ROMÂNIA SA - Creditor
34. Administrația Națională Apele Române-Adm.Bazinală de Apă Argeș Vedea-sist.de gospodarire a Apelor Ilfov - Creditor
35. DITL SECTOR 6 - Creditor
36. LABSERVICE SRL - Creditor
37. SC ROM TEAM BIROTICA SRL - Creditor

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
02:45
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou