Interceptările din dosarul procurorilor: „Victor, crezi c-aş putea trece pe la tine astăzi-mâine?”

Ziarul Atac, 11 iulie 2012, Ora 13:26

  • print
  • |
interceptarile-din-dosarul-procurorilor-victor-crezi-c-as-putea-trece-pe-la-tine-astazi-maine-26978-1.jpg

Procurorul George Bălan a fost interceptat de anchetatorii DNA din luna februarie, ca urmare a autorizaţiilor obţinute de la instanţa supremă, el având convorbiri cu mai multe persoane, între care Marcel Sâmpetru, comisarul Mihai Vlad - şeful SIPI Ilfov, dar şi cu premierul Victor Ponta, transmite Mediafax.

Potrivit surselor citate, în una din convorbiri, Bălan îi cere lui Ponta o întâlnire şi acesta acceptă. DNA spune că Bălan şi Sâmpetru ar fi obţinut informaţii de la Direcţia Informativă de Protecţie Internă (DGIPI), pe care le-ar fi divulgat unor persoane politice. În baza acestor informări, cei doi şi-ar fi negociat ocuparea unor funcţii de conducere în Ministerul Public.
 
Premierul Victor Ponta a cerut, miercuri, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, publicarea convorbirilor telefonice care i-au fost interceptate din scandalul de la CSM în care magistraţii George Bălan şi Marcel Sâmpetru sunt acuzaţi de trafic de influenţă.
România Liberă publică transcrierea unei serii de convorbiri telefonice în care procurorii George Bălan şi Marcel Sâmpetru, dar şi şeful SIPI Ilfov (serviciul secret al MAI), Mihai Vlad, discută despre funcţiile de la vârful ierarhiei Ministerului Public.

Convorbirea 1, în care şeful SIPI Ilfov discută cu procurorul George Bălan:

Mihai Vlad: În fine, nu ştiu ce să zic, dar bine ar fi să vină unul, nu ştiu, nu vreau să vorbesc, dar ce au făcut acolo...

George Bălan: Este complicat de spus ce se va întâmpla. Eu spun că, cine va fi pus acum, mai mult de un an jumătate - doi, n-o să-l putem presa...

Mihai Vlad: Asta până când va fi ales noul preşedinte. (...)

Convorbirea 2, în care procurorul George Bălan discută cu şeful SIPI Ilfov:

George Bălan: Eu ştiu ce să zic? Eu i-am spus de atunci: dacă o să cadă moţiunea, îl vezi la tine. Dar dacă o să treacă şi e premier, nu ştiu când îl mai vedem.

Mihai Vlad: Acum aş putea să văd... În opinia mea...

George Bălan: Iar dacă el vrea să discutăm... Nu cred eu că are timp el să umble, să mai stea la mese cu noi.

Mihai Vlad: În opinia mea, ar trebui să vă comportaţi normal, pentru că oricum lumea ştie că îl cunoaşteţi (George Bălan i-a fost şef lui victor Ponta pe când acesta era procuror, n.r.) şi nu aveţi ce să... Adică, m-aţi înţeles... Mai dă-i în p... mă-sii!

George Bălan: Aşa este. Dar eu când am vorbit cu el acum câtva timp, vreo trei săptămâni, mi-a spus: George, vreau neapărat să vorbim, te sun eu.

Mihai Vlad: Când confirmi.

George Bălan: Ce să-i mai... Ce, să-l mai sun?! Da.

Mihai Vlad: Oricum şi toate/poate lucrările se vor aşeza. Probabil s-a îngrozit lumea. Probabil că la DNA se va rezolva luna viitoare. (...)

Convorbirea 3, în care Bălan primeşte sfaturi de la Marcel Sâmpetru despre cum să negocieze:

George Bălan: Şi de aceea de multe ori să spun că acest litigiu... Restul, sigur, poate o verificăm, şi crede-mă, nu ne-ar minţi. Deci, eu aşa spun, aşa e corect.

Marcel Sâmpetru: Şi eu vreau să spun următorul lucru: dacă nu-i problemă şi tu eşti singur, nu te suci ca să vin şi eu imediat. Până la urmă contează cine e numărul unu sau numărul doi.

George Bălan: Aşa se întâmplă, dar haideţi să...

Marcel Sâmpetru: Ascultă-mă, să nu refuzi, eu ştiu ce spun. Un refuz din partea ta poate să întoarcă situaţia radical.

George Bălan: Şi asta-i adevărat.

Marcel Sâmpetru: Deci, când ai pus mâna pe ceva, nu-i mai da drumul.

Convorbirea 4, în care procurorul George Bălan îi propune lui Victor Ponta o vizită, iar acesta acceptă:

George Bălan: Victor, crezi c-aş putea trece pe la tine astăzi-mâine, când ai tu o fereastră?
Victor Ponta: Sigur. Eu sunt la birou până la ora trei. Dacă vrei să-mi faci o vizită, îţi dau o cafea cu plăcere, da?

 
George Bălan a fost procuror şef adjunct al Secţiei anticorupţie, urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Curţii Supreme de Justiţie şi preşedinte al Comisiei de disciplină din Ministerul Public (1999 - 2000), perioadă în care Victor Ponta a fost promovat din funcţia de procuror de la Parchetul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti la Secţia anticorupţie a Parchetului instanţei supreme, scrie Mediafax.

Concret, Bălan i-a fost şef lui Ponta, cunoscându-se din acea perioadă.
Totodată, din cadrul discuţiilor pe care le purta Bălan a reieşit că PSD şi PNL îşi disputau conducerile din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Direcţia Naţională Anticorupţie. Concret, PSD ar fi vrut să propună şefi în Parchetul ICCJ, iar PNL în DNA, afirmă sursele citate.
Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, marţi, Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii aviz pentru percheziţionarea birourilor procurorilor George Bălan, membru CSM, şi a lui Marcel Sâmpetru, fost procuror la Parchetul Naţional Anticorupţie (fostul PNA, actual DNA, fost consilier al lui Bălan, care de la începutul anului fusese mutat la Direcţia Resurse Umane a Consiliului.
Potrivit solicitării DNA, cei doi ar fi obţinut informaţii de la Direcţia Informativă de Protecţie Internă (DGIPI), pe care le-ar fi divulgat unor persoane politice, în baza acestor informări, Bălan şi Sâmpetru şi-ar fi negociat ocuparea unor funcţii de conducere în Ministerul Public.
Ei sunt acuzaţi de DNA de divulgarea de informaţii secrete către persoane neautorizate.

 

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
15:56
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou