Miu, la volanul unei maşini care nu apare în dosarele penale

Sorin Ovidiu Bălan, 29 septembrie 2022, Ora 10:19

  • print
  • |
miu-la-volanul-unei-masini-care-nu-apare-in-dosarele-penale-46837-1.jpeg

Miu, la volanul unei maşini care nu apare în dosarele penale

“Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

(art. 335 din Codul penal, care, la alin.1,)

-Infracțiunea de conducere fara permis de conducere este o infracțiune de pericol și nu una de rezultat, astfel încât nu contează dacă, în urma conducerii ilegale, s-a produs un rezultat sau nu. Persoana în cauză va răspunde penal indiferent.

-În situația în care, însă, făptuitorul nu se află la prima abatere, fiind incidente prevederile referitoare la concursul de infracțiuni sau recidivă, nu este exclusă aplicarea unei pedepse cu executare.

Relaţia dintre Cristian Miu, pretendentul la mâna uneia dintre fetele gravide de la căsuţa din strada Şelari şi preşedintele CJ Giurgiu, Dumitru Beianu implică, pe lângă faptul că domnul Beianu i-a renovat pe banii lui casa lui Miu, şi o presupusă intervenţie a demnitarului local la organele de cercetare penală. Intervenţie pentru a-i fi închise dosarele penale ale lui Miu, acuzat de conducere fără permis. În conferinţa de presă, domnul Beianu a afirmat în legătură cu acest subiect. Eu pe acest Miu l-am cunoscut prin domnişoara Alexandra şi doar împreună cu ea m-am întâlnit cu el, cu sora ei şi cu alte persoane. Nu ne-am cunoscut pe holurile poliţiei, cum scrie acolo, nu ştiu de 7-8, să-l întrebe cine e în măsură. Ce ştiu eu, de la el personal, că acum 3-4 ani a avut o perioadă de rătăcire, a fost prins şi are două dosare penale pentru conducere fără permis. Unul este în instanţă şi, într-adevăr i-am spus că dacă nu are bani, îl ajut eu cu un avocat. Faptul că el şi Alexandra vor să aibă un copil, şi l-au asumat amândoi şi vor să se căsătorească, mi-am permis să spun că dat fiind că s-a cuminţit, s-a angajat, vrea să-şi întemeieze o familie şi toate, probabil instanţa îi va da o pedeapsă cu suspendare. Cumva să îl încurajez. Al doilea proces de care ştiu, şi ultimul, urmează, dosarul este la parchet şi nu am vorbit cu nimeni din poliţie, pentru el sau în favoarea lui. Nu ştiu pe nimeni din poliţie care să se ocupe de dosarul acesta. N-am intervenit şi n-am vorbit cu nimeni. De ce spune el de 7-8, sincer nu ştiu şi oricum m-am supărat şi pe el pentru declaraţia asta. Care nu are nicio legătură cu realitatea. Deci, ce spun eu poate fi verificat. Dacă nu este adevărat, pentru motivul acesta sunt de acord să iau în calcul să-mi dau demisia”.

 

Domnul Beianu are tot dreptul să fie supărat pe Cristian Miu, care ne-a declarat: „ A zis că pot să mă prezint în octombrie, normal trebuiau să mă aresteze, dar a spus că o să-mi dea la locul de muncă. Asta mi-a spus dom’ preşedinte. Mi-a spus să nu mă prezint, că am multe, foarte multe şi eu mă aşteptam să mă aresteze. Mi-a spus că scoate şi cazierul.” La întrebarea: „El te cunoştea”?, Miu a răspuns: „M-a ajutat. Eu am condus Bucureşti, Giurgiu, Constanţa”. La întrebarea: „De unde a aflat el de problema ta şi ţi-a pus avocat”?, Miu a răspuns: „Era pe hol pe la Poliţie”

Deci, declaraţiile împricinatului nu se potrivesc deloc cu cele ale preşedintelui CJ. De altfel, domnul Beianu confundă dosarele. Primul este întocmit pe data de 11.04 2018, când Cristi Miu este prins conducând fără permis un moped. Dosarul nici măcar nu este trimis în judecată, nu aşa cum zice domnul preşedinte, că Miu a fost condamnat cu suspendare. Parchetul şi-a retras plângerea pentru un motiv, cel puţin hilar. Cităm din dosar: „mopedul nu a putut fi identificat şi nu s-a putut stabili dacă face parte din categoria vehiculelor supuse înmatriculării şi pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere”.

Cum o fi dispărut de unul singur mopedul, de sub ochii poliţiştilor care-l prinseseră fără permis pe Miu, asta nu se mai explică în dosar.

Cel de-al doilea pocinog, Miu îl face câteva luni mai târziu, când este prins de această dată conducând un autoturism. Cităm din nou din dosar: „În fapt, s-a reţinut că pe data de 31.12 2018, în jurul orelor 15, suspectul a condus autoturismul „Daewoo Matiz”, cu număr de înamtericulare B-25-BIX, pe DJ 603, în comuna Stoeneşti, judeţul Giurgiu, fără a poseda permis de conducere pentru nidcio categorie de vehicule. Fiind audiat, suspectul a recunoscut comiterea faptei reţinute în sarcina sa şi a colaborat cu organele de cercetare, declaraţia sa coroborându-se cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză.”

Deci, este vorba despre cel puţin două abateri.

Acum, vă rog să analizaţi fotografia cu Miu. Vi se pare că este la ghidonul unui moped? Sau vi se pare că pe geam se văd case, deci, conduce prin localitate? ( pe formatul electronic puteţi viziona întreg filmul cu Miu la volan, din care a fost făcută şi această captură foto).

Filmarea aceasta, care ni-l înfăţişează pe Cristi Miu conducând cu viteză pe un drum public, în afara localităţii, ne face să-i dăm dreptate lui, că a condus fără permis de cel puţin 7-8 ori şi a mers şi la Giurgiu, şi la Constanţa, şi la Bucureşti.

Dar ca să existe şi o probă materială în sprijinul acestei afirmaţii a lui Miu, ar trebui ca Parchetul, printr-o adresă oficială către Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, proprietara camerelor de supraveghere care citesc numerele de înmatriculare ale maşinilor, pentru a verifica dacă au rovinietă sau nu, să verifice de câte ori a trecut, pe drumurile care leagă Stoeneşti de Giurgiu, de Constanţa sau de Bucureşti, autoturismul Daewoo Matiz cu numărul de înmatriculare B-25-BIX.

Şi ar mai fi ceva. Un argument forte care susţine afirmaţiile lui Miu în filmuleţul care îl arată conducând detatşat, cu o ţigară în gură. În dosare se spune că a fost prins o dată cu mopedul şi a doua oară cu un Matiz. Dacă vom privi însă bordul maşinii pe care o conduce Miu, vom observa că acesta nu este în nici un caz de Matiz, ca să nu mai vorbim de moped. La un moment dat, se şi vede pe volan emblema mărcii autoturismului. Este vorba despre o „Scoda”.

Deci, până acum avem trei abateri.

Poate până la înfăţişarea din octombrie, stabileşte şi Parchetul cu exactitate de câte ori a condus Miu fără permis şi pe unde.

Sorin Ovidiu Bălan

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
09:29
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou