Politicienii acaparează agricultura. Înregistrare șoc!

Ştefan Diaconu, 25 noiembrie 2013, Ora 00:00

  • print
  • |
politicienii-acapareaza-agricultura-inregistrare-oc-1.jpg

Deputatul de Călărași Vasile Iliuță cere primarilor PDL să strângă fermierii din județ sub comanda sa.

Nu doar președintele Traian Băsescu a decis să se implice în mod activ în agricultură. Acțiunile din ultimul timp arată că este o acțiune de amploare, în care sunt implicați o serie de membri PDL, de la cel mai înalt nivel și până la primarii și consilierii din satele țării. Absolut din întâmplare, ca rezultat al unei gafe comise de un deputat, ATAC a ajuns în posesia dovezii că primarii din teritoriu sunt contactați de șefii lor pe linie de partid și primesc misiunea de a obține voturile necesare atragerii fermierilor în asociații aflate sub controlul PDL. Spre ghinionul lui și bucuria noastră, deputatul de Călărași Vasile Iliuță a format, din greșeală, numărul de telefon al unuia dintre colegii noștri, fiind convins că vorbește cu primarul din comuna călărășeană Căscioarele. Evident, am intrat în joc imediat după ce am sesizat eroarea parlamentarului cu pricina. Și, normal, am avut grijă să înregistrăm conversația, pentru ca nu cumva, ulterior, acesta să nege ce s-a întâmplat în realitate. La sfârșitul convorbirii, după ce Vasile Iliuță și-a dat seama că, totuși, nu este la telefon cu cel pe care-l căuta, i-am comunicat și domniei sale, fair-play, cum stau lucrurile.

Stenograma discuției

- Vasile Iliuță: V-au venit listele pentru Camera Agricolă?
- Rep.: Nu știu, cred că au venit.
- Aveți opțiuni? Ce opțiuni aveți?
- Păi nu știu, să vorbim, să vedem pe cine, cum...
- Noi avem, acolo unde sunt eu președinte, înscris un grup de producător. Dacă vreți să ne dați și nouă câteva voturi, să vorbiți cu fermierii...poate au nevoie să se înscrie în grupul de producători
- Păi...cum să fac?
- Consorțiu. Dacă ai vreun interes...ne dai și nouă câteva voturi, acolo, și restul cum gândești tu că-i bine pentru fermieri.
- Păi nu știu, că au mai venit și alții...
- Cine a mai venit? Adică, așa, ca informație...
- Sunt unii care au venit...
- Hai, măi, las-o dracului cu golănia. La urma urmelor, cu cine vorbesc? Cred că nu ești primarul de la Căscioarele...
- Așa este, sunt directorul ziarului ATAC.
- Au, păi și cum de te-am băgat greșit în telefon?
- Nu știu.
- Eu am fost primar, patru mandate, la Vâlcele. Am întrerupt ultimul mandat, că am ieșit parlamentar. Dar nu e bine, nu e o soluție, nu faci nimic pentru români. Mai bine stai acasă, rămâi primar, cu oamenii tăi.

După ce i-am confirmat că s-a înșelat, deputatul a schimbat, complet, foaia. Ne-a explicat că nu vrea decât să muncească în folosul celor care l-au ales, că activitatea sa politică și funcția pe care o deține nu au nicio legătură cu demersurile făcute pentru primari, că totul este perfect legal și doar în folosul agricultorilor. Cât despre abuz de influență, nici nu poate fi vorba. Ce-ar fi putut să zică, după ce o făcuse de oaie?

Miza - fonduri europene

În cele din urmă, ne-am lămurit despre ce este vorba. Evident, despre bani. Și nu puțini.
Traian Băsescu și apropiații săi cochetează, de mult timp, cu ideea afacerilor din agricultură. Să nu uităm că, la un moment dat, Partidul Popular urma să fie grefat pe o grupare deja existentă, Partidul Popular Agrar, creat și crescut de fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia. În cele din urmă, după cum se știe, s-a renunțat la idee. Traian Băsescu n-a pierdut, însă, nicio ocazie de a-și atrage pe lucrătorii pământului de partea sa. Nici de a declara, în mod repetat, că vrea să se implice în acest domeniu. Până la urmă, chiar a făcut primul pas, prin fiica sa, Ioana, care a achiziționat aproximativ 300 de hectare de teren agricol. Poate nu surprinzător, chiar în județul Călărași.
Explicația este destul de simplă: agricultura reprezintă singurul domeniu unde banii europeni sunt asigurați. Sumele sunt destul de mari, iar procedurile de obținere ale acestor fonduri sunt unele relativ simple.
Acum, alte fonduri sunt în așteptare. Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) a făcut, prin Măsura 142 - Înfiinţarea grupurilor de producători, ca bătălia între grupurile de interese să devină acerbă.
Vasile Iliuță este președinte al grupului de producători Consorțiul de Extensie și Dezvoltare Rurală, înființat la Vâlcele, unde a fost primar. Nu ar fi de mirare dacă, în scurt timp, vom regăsi printre fermierii membri ai acestui grup și familia Băsescu. Poate că și acesta este unul dintre argumentele folosite de deputatul Iliuță în discuțiile cu primarii din zonă. Păcat că și-a dat seama prea repede că la celălalt capăt al „firului" nu este primarul din Căscioarele. Poate că, altfel, am fi aflat și alte amănunte interesante. Poate data viitoare.

Vasile ILIUŢĂ a fost ales deputat în circumscripţia electorală nr.12 CĂLĂRAŞI, colegiul uninominal nr. 2 pe listele PDL. Este și membru în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice.

Vasile Iliuță, văzut de presa locală

În judeţul Călăraşi găsim o parte de Românie asemănătoare filmelor western- aici cei mai puternici oameni ai locului sunt cei care deţin mari exploatări de terenuri, moşierii care au preluat cu forţa fostele ferme comuniste, bucată cu bucată, sau care au preluat de la oamenii săraci în concesiune mii de hectare de teren. Deputatul Iliuţă este un om extrem de bogat - prin intermediul a cinci companii la care este acţionar majoritar exploatează o suprafaţă de circa 3000 de hectare în judeţ, din care 400 sunt în proprietate personală - el este unul dintre cei mai importanţi moşieri ai judeţului, având interese de afaceri în mai multe localităţi.

Iniţial, Iliuţă a fost membru al Partidului Umanist, devenit apoi Partidul Conservator al lui Dan Voiculescu, apoi s-a reorientat spre portocaliul PDL.

Cât a fost la putere cu PDL, primarul Iliuţă a ştiut să aibă grijă de afacerile personale astfel că prin firmele sale a accesat mai multe fonduri europene destinate agriculturii - prin intermediul firmei Ilya Agro SRL a beneficiat de un ajutor nerambursabil prin programul SAPARD.
Prin intermediul companiei Ildu SRL a beneficiat de o finanţare în valoare de 2 milioane de euro prin programul FEADR pentru construirea unui siloz şi achiziţia de utilaje agricole - la Bucureşti, şefii care împărţeau fondurile erau tocmai colegii si de partid.

Iniţial, Iliuţă a dat lovitura în agricultură după ce a reuşit să preia ferma Floroaica, fosta fermă a Partidului Comunist Român, cumpărată conform presei din Călăraşi la un preţ derizoriu, apoi primarul a achiziţionat şi concesionat pe bandă rulantă suprafeţe întinse de teren - pentru achiziţionarea fermei Avicola Dragoş primarul Iliuţă s-a ales şi cu o plângere penală, preţul tranzacţiei fiind de circa 1000 de euro, metoda de a prelua în forţă fermele şi alte exploatări agricole este specialitatea acestuia, conform presei locale din Călăraşi.

Nici la capitolul dosare penale deputatul PDL de Călăraşi nu se poate plânge - este cercetat pentru o afacere mai veche într-un dosar în care este acuzat de falsificare a unui document de plată folosit pentru a prelua cu forţa compania Agraria Bogdana, în final din anul 2009, de la campania prezidenţială, primarul Iliuţă, iute la mânie de felul său, s-a ales cu două dosare penale pentru lovire şi distrugere, el ar fi lovit-o şi i-ar fi fisurat femurul tinerei Georgiana Cojocaru care a făcut greşeala să distribuie fluturaşi cu candidatul PNL, altui militant primarul i-a spart parbrizul maşinii cu care făcea campanie.

Conducerea Consorțiului de Extensie și Dezvoltare Rurală

- preşedinte- Vasile ILIUŢĂ
- vicepreşedinte- Maria DRAGOMIR
- vicepreşedinte - Tudorel ACHIM
- vicepreşedinte - Constantin ALEXE
- vicepreşedinte - Aurel Radu ION
- vicepreşedinte- Rică STOIAN
- secretar - Dumitrel ŞTEFĂNESCU
- consilier - Cosmina VÂRBAN

Măsura 142 - Înfiinţarea grupurilor de producători

Axa I - „Creşterea competitivităţii sectoarelor agricol și forestier"
Măsura 142 se încadrează în Axa I - „Creşterea competitivităţii sectorului agricol şi forestier" şi are ca obiectiv general creşterea competitivităţii sectoarelor primare agricol şi silvic, prin dezvoltarea echilibrată a relaţiilor dintre producători şi sectoarele de procesare şi comercializare, precum şi adaptarea producţiei din punct de vedere calitativ şi cantitativ la cerinţele consumatorilor.
Obiectivul specific al măsurii este încurajarea înfiinţării grupurilor de producători din sectorul agricol şi silvic în vederea obţinerii de produse de calitate care îndeplinesc standardele comunitare, prin aplicarea unor tehnologii de producţie unitare şi sprijinirea accesului la piaţă a propriilor membri.

Alocare financiară:

Contribuţia publică aferentă Măsurii 142, este de 138.855.905 Euro din care:
- 20% - contribuţia Guvernului României;
- 80% - contribuţia Uniunii Europene.

Sprijinul financiar pentru această măsură este nerambursabil şi este de 138.855.905 Euro.
Fondurile disponibile pentru Măsura 142 "Înființarea grupurilor de producători" sunt de 6.942.795 euro. Suma maximă nerambursabilă care poate fi acordată pentru finanțarea unui proiect din cadrul Măsurii 142 este de: 100.000 Euro/Anul I, 100.000 Euro/An II, 80.000 Euro/An III, 60.000 Euro/An IV, 50.000 Euro/An V.

Data limită pentru depunerea cererii de finanțare: deschisă continuu până la epuizarea fondurilor.

Ascultă aici înregistrarea audio a discuției purtate de reporterul ziarului ATAC cu deputatul de Călărași, Vasile Iliuță

sursa foto deputat: Agrointel.ro

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
23:46
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou