Best Dental

Recuperări în stil MAFIOT pentru GRUIA STOICA. Implicat, ministrul DAN ȘOVA

Cristian Blănuţă, 23 mai 2014, Ora 10:22

  • print
  • |
recuperari-in-stil-mafiot-pentru-gruia-stoica-implicat-ministrul-dan-ova-40429-1.jpg

Lupta pentru miliardele de euro alocate de Comisia Europeana pentru refacerea și dezvoltarea infrastructurii din domeniul transporturilor capătă deja nuanțe interlope.

Pentru că, mai nou, au ieșit la iveală, în afară de obișnuitele epurări politice care au loc odată cu schimbarea conducerii unui minister, și „maziliri" ale unor înalți demnitari care nu au cedat șantajului la care au fost supuși.

Cel puțin așa reiese din informațiile intrate în posesia organelor abilitate, care urmăresc formarea și dezvoltarea la vârful Ministerului Transporturilor a unei grupări transpolitice care acționează sub oblăduirea lui Dan Șova și sub stricta coordonare a agenților DGIPI, infiltrați masiv până la cele mai înalte foruri de conducere.

Anchetatorii verifică acum comiterea unei posibile infracțiuni de șantaj împotriva unui secretar de stat, care a fost amenințat că „zboară" din funcție dacă nu îi dă afaceristului Gruia Stoica cele 10 milioane de euro care fuseseră depuse drept garanție pentru privatizarea CFR Marfă, dar care se aflau în custodia DIICOT.

Suport logistic
Surse apropiate celor care anchetează „asaltul" asupra bugetului Ministerului Transporturilor de către cohorta de consilieri personali care i-au fost băgați pe gât lui Dan Șova la recomandările călduroase ale lui Gelu Oltean susțin că fostul secretar de stat Nicușor Buică ar fi fost victima unor presiuni psihice extreme, pentru a-l influența pe acesta să-și pună semnătura pe un document ilegal.

Este vorba despre girarea de către acesta a returnării garanției de 10 milioane de euro către Gruia Stoica. Care, în încercarea disperată de a-și recupera banii ce fuseseră blocați în conturi de procurorii DIICOT, a fost sprijinit de mai mulți șefi din MT, între ei și consilierii personali ai lui Dan Șova. Mai mult, se pare că acest demers ar fi beneficiat și de „suportul logistic" al unor ofițeri acoperiți ai controversatului serviciu secret „Doi ș' un sfert", care au livrat „muniția" pentru încercarea de șantaj efectuată asupra demnitarilor presați să-și riște propriile libertăți pentru ca „miliardarul din Toflea" să-și recupereze banii. Ceea ce, de altfel, s-a și reușit în cele din urmă, dar abia după ce fostul secretar de stat Nicușor Buică, cel care ar fi refuzat să semneze documentul respectiv, a fost schimbat intempestiv din funcție, la ordinul lui Dan Șova.

Opt milioane stoarse de la RAR
Printre consilierii care au intrat în vizorul anchetatorilor pentru modul „băiețesc" în care încearcă să regleze conflictele cu ceilalți șefi din Ministerul Transporturilor se numără George Buruiană. Acesta, în urma dezvăluirilor din „Național" privind „bubele" de la dosar, a fost tras imediat de Dan Șova pe linie moarta. Astfel că misiunea de a realiza, cu japca, unirea ilegală a trei mari instituții (Autoritatea Rutieră Română, Registrul Auto Român și Inspectoratul de Stat pentru Controlul Traficului Rutier) a fost preluata de șeful Corpului de Control, Adrian Nicușor Nica.

Numai că, din perioada în care era funcționar public cu puternice influențe la vârful Fiscului, acesta s-a ales nu doar cu un dosar de incompatibilitate din partea ANI, dar și cu o „codiță" privind implicarea sa în returnări ilegale de TVA. Așa că, nevrînd să riște prea mult, ținând cont de „păcatele tinereții", Nica l-a lasat să acapareze cu forța a RAR, unul dintre cei mai mari contribuabili români, pe Florin Buzatu, angajat al CNADNR și proaspăt consilier personal al lui Dan Șova.

Însă, deranjați de seria de dezvăluiri, gruparea consilierilor a amânat planul de unire ilegală, exercitând în schimb presiuni la limita șantajului pentru ca nu mai puțin de opt milioane de euro din bugetul RAR să fie transferate în cel al ISCTR, structură aflată sub controlul lor direct.

Sursa: Național

 

 

EDITORIAL

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

Ce se întâmplă azi în România nu sunt accidente și nici întâmplări banale. Este efectul disoluției autorității publice, prin politizarea și, implicit, mediocrizarea profesională a administrației publice. O administrație infestată de sistemul clientelar, servil, controlată politic până la cel mai m ...

ziare

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
19:39