Best Dental

Scandal sexual la Agenția Domeniilor Statului

Ştefan Diaconu, 7 iulie 2014, Ora 00:01

  • print
  • |
scandal-sexual-la-agentia-domeniilor-statului-41537-1.jpg

Fost ofiţer SRI, hărţuit de preşedintele ADS

Mitea Ilie Dumitru Haralambie, fost prefect de Sibiu şi Neamţ, în prezent preşedinte ADS Bucureşti, de profesie inginer zootehnist, ajuns pe cai mari în Bucureşti, încearcă, dacă tot este la modă, o adaptare cât mai rapidă la stilul de viaţă al crailor care muncesc şi locuiesc la distanţă de propriile familii.

Din punct de vedere profesional nu îi place să ia decizii importante, pentru a nu-i deranja pe cei care l-au ajutat să ajungă mare şef peste tot ce înseamnă pământ al poporului român. Are cunoştinţă de toate neregulile care s-au întâmplat şi încă se mai întâmplă în instituţia pe care o conduce, dar preferă să folosească funcţia pe care o ocupă pentru rezolvarea problemelor apropiaţilor. Sursele noastre din interiorul ADS ne-au povestit despre modul cum îşi petrece acesta timpul la serviciu, dar mai ales despre pofta de viaţă a craiului de SIBIU, care, la 63 de ani, ajuns în Bucureşti, şef peste o mulţime de femei, încearcă să profite de funcţia deţinută pentru a obţine favoruri sexuale.

Gabriela Diaconu, fost ofiţer SRI, hărțuită de Mitea, preşedinte ADS

A reușit, la un moment dat, să o convingă pe Gabriela Diaconu, şef serviciu, fost ofiţer SRI (oare, doar „fost"?), să iasă împreună la o cină romantică. Cina, desfăşurată într-o atmosferă intimă, la un restaurant libanez de pe bulevardul Dacia, a decurs normal, firesc, cei doi porumbei discutând probleme de serviciu, despre viitorul relaţiei lor, şi în mod special despre viitorul profesional al Gabrielei. Gabriela avea două probleme de rezolvat cu Mitea, şeful său. Arzătoare era problema celor 14.000 de euro pe care aceasta îi câştigase într-un proces cu ADS-ul condus de Mitea. Mitea i-a promis că va rezolva cât mai rapid problema, şi a rezolvat-o. A doua problemă a Gabrielei era de ordin intern: își dorea să fie numită din nou şefă de serviciu, pe postul de unde tocmai fusese schimbată. Mitea, ca un adevărat crai, înfierbântat de alcool şi nu numai, i-a promis că și această doleanță îi va fi îndeplinită. Doar că trebuiau să se cunoască mai bine. Prin urmare, era imperios necesar să-și termine seara împreună, la ea sau la el acasă, unde aveau de dezbătut diverse probleme cotidiene.

Avea destul curaj, după ce consumase mai multe sortimente de băuturi alcoolice. Pentru a fi și mai convingător, ori poate mai atrăgător, s-a lăudat cu reușitele sale în viață, ca și cu relațiile pe care și le-a făcut. Printre ele, un secretar de stat de la Ministerul Fondurilor Europene, care, la nevoie, ar fi putut găsi oricând un post călduț pentru proaspăta sa cucerire.

Cu toate acestea, tânara l-a refuzat. Mitea a ajuns acasă singur, cu mașina personală, chiar dacă nu era în cea mai bună formă pentru a șofa. În săptămânile care au urmat, însă, a hărțuit-o constant pe subalterna sa. I-a explicat, cu fiecare ocazie, că s-a îndrăgostit de ea și că trebuie să fie împreună. Exasperată, femeia l-a contrar dur, de față fiind și alți colegi. A doua zi, domnul director se afișa cu alta, cu peste 30 de ani mai tânără decât el.

Cine este Ilie Mitea

Originar din Sibiu, Ilie Mitea are 62 de ani şi a fost prefect în judeţele Sibiu (2007-2009) şi Neamţ (2012-2013). A absolvit Zootehnia la Institutul Agronomic "Nicolae Bălcescu" din Bucureşti şi are un masterat în "Securitatea Comunitară şi Terorism". Până în 2005, timp de nouă ani, a fost activ în politică, mai întâi în poziţia de consilier local PNL şi, ulterior, ca şef al Inspectoratului Teritorial pentru Protecţia Consumatorului.

Din 2009 până în mai 2012, în timpul guvernării PDL, a fost tras pe linie moartă, ca inspector guvernamental. După retragerea de la Prefectura Neamţ în martie 2013, a intrat din nou în corpul inspectorilor guvernamentali, până în iulie când a fost eliberat de Victor Ponta.

Aşa cum spunea la plecarea de la Prefectura Neamţ, cu preşedintele judeţului, Culiţă Tărâţă a avut „o colaborare foarte bună, însă prost înţeleasă de unii". "A fost un om imparţial şi s-a distanţat de absolut de toate culorile politice. Şi probabil că acesta a fost marele lui defect: a fost prea drept şi imparţial!", răspundea, în aceeaşi notă, Tărâţă. Cu trei luni în urmă, Culiţă Tărâţă făcuse opoziţie fermă la schimbarea sa din funcţie avansată public de Victor Ponta. „Prefectul şi-a făcut datoria şi nu are rost să ne ascundem după deget", se declara el de partea lui Mitea.

„Justițiarul" vorbește despre Mitea ca fiind omul lui Ilie Carabulea. <<Apropos de traficul de influenţă pe filiera liberală şi de felul în care Carabulea îşi propulsează la vârf foştii angajaţi... Poate procurorii DNA devin interesaţi şi de modul în care a fost „uns" fostul trepăduş al lui Ilie Puşcărie, liberalul Mitea Ilie Dumitru Haralambie, în funcţia de preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS), înscăunarea fiind relativ recentă, din noiembrie anul trecut! Culmea, acest domn, Mitea Ilie - ăsta-i prenume predestinat? - semna în anul 2000 contracte cu ADS în calitate de director al lui Carabulea!!!

Mitea Ilie Dumitru Haralambie semna în anul 2000 contracte cu ADS, în calitate de director la una din societăţile lui Ilie Carabulea. Acum este preşedintele ADS!!!

Prin contractul de concesionare nr. 8 din 10.10.2000 încheiat între Agenţia Domeniile Statului şi una din firmele cunoscutului şi prosperului om de afaceri Ilie Carabulea din Sibiu s-a derulat o afacere oneroasă şi păguboasă în detrimentul statului. Firma respectivă se numea, la vremea aceea, „Horticola" S.A., iar infractorul Carabulea era acţionar principal, contractul respective fiind semnat, în calitate de director general, de Ilie Mitea, nimeni altul decât actualul preşedinte al Agenţiei Domeniile Statului (ADS)!!!

Între timp societatea a suferit „transformări" şi prin diverse documente adiţionale şi-a transferat patrimoniul, împreună cu contractele în derulare, mai întâi la „Horticola International" S.A. (în anul 2001), iar mai târziu aceasta şi-a schimbat forma juridică în S.R.L., devenind „Horticola International " S.R.L. (în anul 2004, în baza încheierii de şedinţă a Oficiului Registrului Comerţului nr. 4395 din 26 mai) adică acelaşi Carabulea Ilie, cu altă pălărie.

Acest „mutat al bobului", prin schimbarea denumirii firmelor şi a formei juridice, este o deprindere consacrată în rândul miliardarilor noştri „de carton", iar scopul este, de obicei, ştergerea datoriilor cumulate de firma iniţială, statul rămânând cu buza umflată şi buzunarele goale! Obiectul contractului, semnat de Ilie Mitea, este constituit de exploatarea a 858,48 hectare teren agricol, situate în perimetrul municipiului Sibiu (!?), asta în condiţiile în care toate oficialităţile locale se plâng că nu există terenuri pentru construcţia de locuinţe. Ne facem că nu observăm nici problema aceasta şi trecem la alt aspect, mai dubios: lipsa inventarului terenului agricol concesionat!!!

Din punct de vedere juridic aceste terenuri nu există, deoarece nu figurează în Anexa 3 la contract, şi, deci, nu au putut fi înscrise în C.F.! Lucrul acesta este recunoscut până şi de Agenţia Domeniilor Statului (semnatară a contractului!), aspect confirmat prin adresa nr. 20007/30.01.2008. Până şi contractul de concesionare pomeneşte de anexa 3, la Cap. 11, paragraful 6 : „anexele 1, 2 şi 3 fac parte din prezentul contract". Atunci unde-i anexa 3, din moment ce A.D.S.-ul susţine că nu a găsit-o nici în dosarul societăţii contractante , nici în urma „săpăturilor arheologice" din arhivă ? Se pare că Ilie Puşcărie a mai sustras statului român, cu complicitatea primarului Klaus Iohannis, 1.000 de m.p. de teren, în zona unde a construit magazinul „Bricomat".

Acuma Mitea Ilie Dumitru Haralambie se află chiar la conducerea ADS-ului pe care-l păcălise în anul 2000 cu terenuri „fantomă", în avantajul financiar al patronului său, Carabulea Ilie! Cunoscând, deja, felul în care recidivistul Carabulea îşi promovează prin trafic de influenţă şi mită foştii săi angajaţi în structurile centrale de la Bucureşti şi relaţiile sale la vârful Partidului Naţional Liberal, normal că numirea acestui personaj în fruntea ADS ridică mari semne de întrebare. Aşa-i cu Ilie Datorie ăsta, adică Mitea! Despre fostul prefect al judeţelor Sibiu şi Neamţ, după ce slugărise ca manager general pe la toate „horticolele" tizului său, nea Ilie Puşcărie, iar acum a devenit preşedinte la A.D.S.-ul pe care-l fenta în anul 2000, nu putem spune decât atât: LUPUL A FOST PUS PAZNIC LA OI>>, trăgea un semnal de alarmă, la numirea sa în funcție, publicația citată.

 

 

 

EDITORIAL

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

„Hexi Pharma” nu e un caz ci un fenomen ce caracterizează România

Ce se întâmplă azi în România nu sunt accidente și nici întâmplări banale. Este efectul disoluției autorității publice, prin politizarea și, implicit, mediocrizarea profesională a administrației publice. O administrație infestată de sistemul clientelar, servil, controlată politic până la cel mai m ...

ziare

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
22:57