Teroare în Popeşti Leordeni

Ziarul Atac, 28 mai 2012, Ora 00:29

  • print
  • |
teroare-in-popesti-leordeni-3.jpg

*Vasile Ungureanu încearcă să pună stăpânire pe orăşelul de lângă Capitală *A dat "interzis" angajaţilor din primărie într-un întreg cartier *Cei care nu-i ascultă ordinele sunt stâlciţi în bătaie *Scopul său e să-l pună în funcţia de primar pe Petre Iacob *Miza este un teren de 28 de hectare

În perioada campaniei electorale, politicienii fac orice pentru a ajunge în funcţii. De multe ori încalcă şi legea pentru a ajunge în fotoliul visat. Dar este vorba despre contravenţii sau infracţiuni mici, cum ar fi mita electorală, furtul la vot şi altele, asemenea. Uneori, însă, manifestările unora iau valenţe îngrijorătoare. Este şi cazul unui personaj cunoscut din Popeşti-Leordeni, care nu are scrupule de niciun fel în încercarea sa de a-şi îndeplini interesele personale.

Violenţă şi ameninţări

Pe 19 mai 2012, Ungureanu şi-a trecut în palmeres încă o victimă. Şi încă o plângere penală. De această dată i-a căzut victimă un consilier PNL, pe nume Toma Şogor. Vina omului n-a fost decât aceea că face parte din alt partid decât cel în care activează Ungureanu. Personajul nostru a făcut şi el parte, la un moment dat, din PNL. Apoi, boala traseismului politic l-a împins să schimbe tabăra. Motivul - vrea să deţină controlul, să poată dicta primarului. Aşa se face că acum se regăseşte pe listele PSD şi face absolut orice pentru ca protejatul său, Iacob, să pună mâna pe oraş.

Consilierul bătut a depus plângere la Poliţie, dar asta nu-l mai impresionează demult pe Ungureanu, care pare că face colecţie de asemenea plângeri. Conform surselor noastre, a strâns până acum nu mai puţin de 26 de dosare penale, toate pentru infracţiuni cu violenţă.

Şi-a tras cartier personal

Plângere penală a depus şi Petre Ion, un angajat al primăriei din localitate. Omul răspunde de salubritate şi de gospodărirea parcurilor. Motivul: Ungureanu i-a spus că-i rupe picioarele dacă-l mai prinde că intră în cartierul Danubiana. Deşi nu locuieşte aici, Ungureanu pare convins că locuitorii din cartier îi vor aduce victoria lui Iacob la alegerile din 10 iunie. Prin urmare, se comportă de parcă ar fi stăpânul acestui cartier, un loc în care legea nu mai are ce căuta. Interlopii din echipa sa fac legea în zonă, reprezentanţii autorităţilor nu au acces, oamenii sunt îndoctrinaţi, iar unde este cazul-ameninţaţi, în vederea votului.

Familia actualului primar este terorizată

Nici actualul primar nu a scăpat de acţiunile lui Ungureanu. Imediat după ce consilierul PDL a fost bătut, primarul liberal Trache a primit un SMS pe telefonul personal, cu textul: "Tu urmezi!". Chiar dacă mesajul a fost trimis de pe un telefon cu cartelă, nu este deloc greu de înţeles la ce se referă.
Cu atât mai mult cu cât Ungureanu n-a avut scrupule în a-i ameninţa părinţii, faţă în faţă. Şi ei au depus o plângere penală la poliţie, dar asta nu înseamnă nimic pentru personaj, aşa cum spuneam mai sus. Dovadă că în urmă cu câteva zile a revenit în faţa casei celor doi bătrâni, pentru a le arăta că nu glumeşte. "Vă aşteaptă ştreangul!" - le-a strigat Ungureanu oamenilor, care ne-au povestit, cu lacrimi în ochi, ce momente au ajuns să trăiască, la vârsta lor.

28 de hectare de miros fetid

Nu convingerile politice sunt explicaţia tuturor acestor acţiuni ale lui Vasile Ungureanu, desprinse parcă din filmele de proastă factură. Miza este una mult mai palpabilă. Este vorba despre o suprafaţă imensă, de 28 de hectare, pe care Ungureanu a primit-o în concesiune în urmă cu aproximativ 6 ani. În caietul de sarcini se specifica faptul că beneficiarul trebuia să realizeze o "amenajare peisagistică". Mai pe româneşte, urma să umple cu pământ sau cu materiale care nu interacţionează cu solul o vale. Doar că asta costă ceva.

Aşa că omul nostru a găsit o soluţie mai simplă şi absolut necostisitoare: permite oricui, ba chiar încurajează diferiţi "întreprinzători" să arunce aici orice fel de gunoaie. Nu este de mirare că după un timp zona a început să emane mirosuri îngrozitoare, iar cei care locuiesc în împrejurimi au pornit "bombardamentul" cu plângeri către instituţiile statului.

Primăria Popeşti Leordeni a constituit o comisie, din care făceau parte şi reprezentanţi ai Poliţiei, dar şi ai Gărzii de Mediu. Garda de Mediu chiar i-a aplicat lui Ungureanu o amendă, după ce a văzut ce este acolo.

Urmarea? Conform obiceiului, Ungureanu a plecat după inspectorul Virgil Grecu, pe care l-a ameninţat. Pentru a fi mai convingător, şi-a luat la el şi unul dintre "argumentele" la care face apel în caz de nevoie: o ditamai bâta. De prisos să mai spunem că iar a apărut o plângere...
Acum, Primăria este în proces cu Ungureanu pentru rezilierea concesiunii. Prin oraş se spune că Iacob i-a promis că retrage plângerea şi că nu va mai avea nicio problemă, dacă el iese primar. Deci, până la urmă...există o explicaţie...

Teo Popa

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
19:51
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou