Tunul de milioane de euro dat de Gruia Stoica și acoperit de șefii de la Transporturi

Cristian Blănuţă, 16 mai 2014, Ora 17:24

  • print
  • |
tunul-de-milioane-de-euro-dat-de-gruia-stoica-si-acoperit-de-sefii-de-la-transporturi-40271-1.jpg

Directorii din Transporturi l-au „ajutat" pe Gruia Stoica să păstreze garanția privind privatizarea CFR. Ministrul Dan Șova a anunțat că va face plângere penală pentru că s-ar fi tergiversat o solicitare a DIICOT-ului. Banii nici măcar nu au existat, spun sursele.

Mai mulți directori din cadrul Ministerului Transporturilor au tergiversat, mai bine de șase luni, executarea scrisorii de garanție în valoare de 10 milioane de euro, depusă de omul de afaceri Gruia Stoica în cazul privatizării CFR Marfă.

Executarea a fost cerută de DIICOT Iași, care a constatat un prejudiciu de 10 milioane de euro în cazul unei anchete aflate în derulare. Surse din cadrul Ministerului Transporturilor au precizat că cele 10 milioane de euro nici măcar nu ar exista fizic și de aceea nu au fost încasate până acum.

Demisii suspecte
Cert este că o mare parte din cei care trebuiau să semneze pentru demararea procedurii de executare a scrisorii de garanție, fie și-au dat demisia, fie nu au iscălit hârtia care trebuia trimisă din octombrie 2013. Astfel, șeful comisiei de privatizare, secretarul de stat Cristian Ghibu, cel care trebuia să semneze - nu a făcut-o până în februarie -martie 2014.El este locotenentul fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, artizanul privatizării eșuate a CFR Marfă. În prezent, Ghibu este și cel care gestionează o mare parte din afacerile lui Fenechiu, ajuns după gratii anul trecut, fiind condamnat la cinci ani de pușcărie pentru fapte de corupție.

Un alt secretar de stat care și-a dat demisia imediat după ce i s-a pus în vedere să semneze executarea scrisorii a fost Nicușor Marian Buicu.

Plângeri penale și control în Minister
Cert este că, potrivit unor surse judiciare, mai mulți funcționari sunt cercetați pentru compromiterea intereselor Justiției, întrucât pentru suma de 10 milioane de euro exista un sechestru dispus de DIICOT Iași, care a anunțat Ministerul să nu restituie banii către omul de afaceri și să îi vireze DIICOT.

Mai mult, ministrul Transporturilor, Dan Șova, a explicat, ieri, că executarea scrisorii de garanție este blocată, pentru că banca a refuzat să pună în aplicare cererea Ministerului și că va face o plângere penală in rem către Parchetul General - DIICOT, pentru a se cerceta dacă există culpa din partea Ministerului Transporturilor sau dacă refuzul băncii este nelegal. „Având în vedere că până la data de 5 martie 2014 demersurile nu se concretizaseră, ministrul Transporturilor a convocat la data de 12.03.2014 o întâlnire cu reprezentanții direcțiilor de specialitate din Minister, precum și cu membrii comisiei de privatizare, ședință în cadrul căreia direcțiile de specialitate și-au prezentat punctele de vedere referitoare la scrisoarea de garanție, trasându- se sarcini concrete", se precizează într-un punct de vedere emis de Ministerul Transporturilor

Anchetă internă pentru stabilirea vinovaților
Pe lângă plângerea penală, Dan Șova a anunțat un control al Corpului de Control al ministrului, pentru a se stabili dacă există directori sau funcționari publici care au tergiversat executarea scrisorii. În tot acest timp, reprezentanții Grupului Feroviar Român, deținut de Gruia Stoica, firma care s-a calificat în prima fază a procesului de privatizare a CFR Marfă, susțin că șefii de la Transporturi nu au cum să execute scrisoarea. „Putea fi executată numai dacă licitația nu este finalizată din culpa societății, nu în altă speță", au precizat reprezentanții firmei.

Povestea unei privatizări eșuate
CFR Marfă a scos la licitație, în iunie 2013, un pachet cu 51% din acțiunile sale contra sumei de 202 milioane de euro. Pe 8 mai 2013, au depus documentația de participare la privatizare OmniTRAX (care s-a retras), asocierea Transferoviar Grup - Donau Finan (care s-a retras) și GFR, parte a grupului Grampet, controlat de omul de afaceri Gruia Stoica. Guvernul României a stabilit că 13 octombrie 2013 este data limită pentru finalizarea privatizării. Prima încercare de privatizare a eșuat. Președintele Traian Băsescu a acuzat Guvernul condus de Victor Ponta de corupție în cadrul procesului de privatizare a CFR Marfă.

Sursa: www.evz.ro

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
22:14
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou