Când cântăm, oficial, prohodul statului de drept?

Trăim într-un formalism sinistru al unei societăți bolnave, incapabilă să se ghideze singură și să slalomeze printre jaloanele adevărului și dreptății. Adevărul nu mai e demult relativ, ci, în marea majoritate a cazurilor, e substituit complet, iar dreptatea a ajuns o himeră precum raiul, virusată de inteligența răului. Ticăloșia a devenit generală, într-o lume al cărei deziderat și scop este banul și puterea și în care scopul scuza mijloacele, adică cementează și sudează lipsa de scrupule, consolidându-le ca și virtuți și consacrându-le ca și chintesență a vieții. Nu ești bogat și puternic, nu ești om ! Nu ești imoral, n-ai șansă !

Bunul simț, educația, altruismul și, în unele cazuri, principiile religioase, sunt, din păcate, elementele naturale ale echilibrului care mențin societatea funcțională și nu statul, legea și justiția, cum ar fi normal. Dacă n-ar exista conștiința individuală, generată de bun simț, de educație sau de altruism (genetic, din păcate), la modul cum funcționează statul, respectiv cum se aplică de subiectiv legea și mecanismele prin care se realizează justiția, ar fi haos generalizat. Pervertirea sistemului de valori, din păcate, n-a afectat marea masă a societății, ci, în primul rând, vârfurile ierarhiei, cele la care se raportează societatea și, în special, justiția. Independența justiției nu mai e decât un slogan, repetat mecanic, golit de conținut, pentru că sistemul, adică cel în care banul și puterea au devenit valori incontestabile, a angrenat și magistratul, pe care l-a înglobat în cohorta imoralității unde adevărul și dreptatea a devenit ceva atât de relativ încât pot fi comparate cu improbabilitățile meteo. S-a ajuns într-un asemenea punct, încât excepțiile întăresc regula, adică a unui sistem generalizat, dominat de imoralitate, care funcționează aproape exclusiv ca răspus la presiunile  externe decât pe conștiința adevărului.

Ticăloșia, generată de ban și putere, a depășit orice limite. S-a ajuns ca societatea, oarbă și chioară, să întrețină o cohortă de favorizați, ce-și etalează public mizeria morală, protejați de reguli arbitrare, ce-i face intangibili, indiferent de gradul de mizerie morală atins. Inamovibilitatea, în cazul unora, nu mai e demult o protecție împotriva abuzurilor și presiunilor ci o protecție a abuzurilor și nedreptății, o pavază și o poartă ferecată care mai degrabă apăra imoralitatea decât moralitatea.

Telejustiția, un fel de tribunal al poporului, manipulat, fezandat și pregătit să infiereze abaterile de la „normele" sociale (unele inventate subiectiv, care exploatează mai mult invidia și ura proletară, decât adevărul) și mass-media sunt instrumente decisive pentru distrugerea sau salvarea unui individ, instrumente a căror presiune asupra justiției face ravagii. Vinovatul sau victima se tranșează, nu în urma unei judecăți drepte, imparțiale, fără patimă ci în birourile mass-media, televiziunilor, serviciilor, mogulilor potenți financiar, servindu-i-se marelui public și justiției, manipulare ordinară, atât cât poate înghiți fără să digere, încât să nu reacționeze moral, fără prejudecăți. Și, în cele mai multe cazuri, strategiile se concretizează, unii fiind precondamnați și condamnați chiar dacă nu se respectă procedurile și nu există dovezi suficiente pentru a fi condamnați. Impactul deformează o realitate și impune un surogat ca realitate. Statul de drept, cel care ar trebui să confere încredere și echilibrul psihic normal necesar oricărui individ beneficiar al protecției legii, este și va rămâne o himeră, cât timp instituțiile fundamentale care-l înfăptuiesc, sunt supuse unor presiuni de inimaginat și sunt obligate să reacționeze, conform, la scenarii create de genii în inteligența răului.

Și cum să nu profite o instituție, expertă în poliție politică, securitatea, metamorfozată în SRI (știți să fi fost cineva concediat în 1990, cu excepția celor la care s-a găsit pulbere pe țeava armelor sau muniție de război consumată, când Securitatea a fost rebotezată SRI ?) de această conjunctură nefastă în care se află România și de acest haos generat de lupta pentru bani și putere ? Cum să stea deoparte când i se oferă o astfel de oportunitate să preia, din nou, hățurile unei caravane ce se rotește, bezmetică, prin deșertul imoralității unei societăți bulversată de ticăloșie, în goana după bani și putere ? Cine-ar da cu piciorul unei asemenea ocazii ? Firesc că nimeni, într-o țară în care imoralitatea este un mod de existență, n-ar rata oportunitatea de a se instala pe capra vizitiului și cu atât mai puțin o instituție expertă în exploatarea unor astfel de oportunități, în care lipsa moralei este una dintre caracteristicile de bază ale activității.

A profita (indiferent de câtă imoralitate include, chiar și încălcarea grosolană a legilor) dacă reprezintă un element și o garanție a reușitei, adică o șansă de a a atinge scopul, într-o lume dominată de ticăloșie, e mai mult decât firesc. Să condamni faptul că s-a speculat că adevărata putere a statului, Parlamentul și Justiția s-au lăsat penetrate, pentru că au fost șantajabile, și-au urmărit asigurarea privilegiilor, realizarea intereselor personale si au devenit, astfel, ușor de manipulat ? Să condamni faptul că puterea executivă, degenerată de lăcomie, satisfacerea intereselor personale, caraceterizată în general de corupție și nepotism, a devenit vasală SRI, pentru a-și păstra privilegiile ?  Și dacă ai fi cel îndreptăți „să arunci cu piatra", nu poți condamna invazia SRI în structurile puterii sau administrație pentru că, SRI, are, formal, justificarea logică a asanării morale a puterii și administrației, prin dimenisiunea fenomenului corupției și fraudei fiscale, chiar dacă aceasta înseamnă substituirea prerogativelor altor instituții. Adică: Scuzați-ne mijloacele, pentru că servesc scopului nobil. Un fel de scuzați-ne că am reușit să controlăm Parlamentul (șantajând corupții, pe care noi i-am lăsat să ajungă în parlament și infiltrându-ne ofițerii acoperiți, sursele și turnătorii); că am reușit să subordonăm Guvernul (eliminând pe cei ce nu execută ordinele, cu ajutorul DNA, punând o asemenea presiune pe Guvern încât nimeni nu mai are curaj să întrebe ce naiba caută SRI în această ecuație); că am subordonat tota administrația, încât am ajuns să detașăm, chiar oficial, personal în posturi cheie din instituțiile statului (Ex: Antifrauda fiscală, unde, trântirea la examen a celor ce-au dorit funcțiile s-a făcut nu pentru că respectivii chiar erau incapabili, ci pentru că posturile erau deja ocupate, prin detașare, de ofițeri SRI, sau cazul trântirii la examene de șefi de servicii la inspecția fiscală, pentru ca și aceste posturi au fost sau trebuie ocupate de detașați de la SRI) și, în special, că prin instrumentul principal, DNA, alături de acoperiți și de „fanii" declarați, sau prin șantaj, am reușit să subordonăm și justiția și, mai ales, Curtea Constituțională - căreia, după ce i-am arătat „pisica" cu cazul Greblă și diversiunea Zegrean, au înțeles că dorințele noastre sunt ordine ce trebuie executate nu comentate. Nu e clar scopul nobil declarat ? Adică stârpirea corupției și a evaziunii fiscale ? Și ce dacă SRI se substituie instituțiilor oficiale și, pentru a-și atiunge scopul - adică a se poziționa în fruntea activității anticorupție și antievaziune -, CSAT a fost metamorfozat în Parlament ? S-a ieșit cumva din cadrul obișnuit, acela că scopul scuză mijloacele, când e vorba de „vulnerabilitate" ? N-avem o Românie cu câțiva corupți mai puțin ? N-avem o Românie cu câțiva evazioniști mai puțin ? Și ce dacă „ne călcăm pe picioare" când e vorba de eliminat sau protejat corupți și nu s-a respectat legea și SRI a devenit puterea absolută, adică legislativă (transformând CSAT în Parlament), executivă (prin preluarea funcțiilor majorității instituțiilor fundamentale ale statului) și judecătorească (prin infiltrarea ofițerilor acoperiți, santajarea corupților din sistemul judecătoresc și exploatarea „fanilor") ? S-a atins scopul ? Și ce dacă, pe ici, pe colo (de multe ori chiar în bloc) au mai rezultat și victime colaterale (premeditat, desigur !), nu e firesc să se elimine „concurența" ? Că doar e război și s-a „decretat" situație  „excepțională", nu ? Iar când e „situație excepțională", mai pot cădea și - aiurea coincidență !- „omologi". Iar cât timp mass-media, adică presa și televiziunile, supraviețuind, de regulă din banul public sau fraude fiscale, sunt porta vocea acestei mega-răfuieli naționale, de care pe care - în numele unui concept vulgarizat și fetișizat al vulnerabilității siguranței naționale, transformat într-un fel de tocăniță maghiară, în care intră orice este comestibil -, cu SRI în rol de primadonă a marelui circ național, mai contează legea, statul de drept sau Constituția ? Mai contează că noua super-putere, scăpată de sub controlul societății și puterii civile, constituționale, se mișcă incontrolabil, precum leul în junglă, fără dușmani naturali ? Mai contează că, punând pumnul în gură cârcotașilor, folosindu-se de prim-miniștrii, miniștrii sau parlamentari șantajabili, ori cretini, sau de credulitatea unor președinți orgolioși, au ajuns, ca să-și realizeze scopurile, adică să elimine „concurența", respectiv să desființeze instituții fundamentale ale statului, prin încălcarea Constituției, precum Garda Financiară (și altele ce vor urma) ? Dacă a fost nevoie, cu pistolul la tâmplă, până și Curtea Constituțională s-a resemnat și conformat, violând, la comandă Constituția. Când „siguranța națională" a devenit „interes național", mai contează argumentele legale sau Constituția ?

Și ce dacă, formal, mai există putere judecătorească? N-a devenit și aceasta, vorba generalului Dumbravă, un „câmp tactic", adică o zonă unde se experimentează stilul securistic de judecată, adică a hotărârilor și deciziilor trimise pentru a fi doar redactate de magistrați ? Când ai transformat justiția în „câmp tactic", de-ți permiți să afișezi aproape pe ușile birourilor judecătorilor, „instrucțiunile" de urmat și soluțiile, să șoptești sfătuitor la urechea magistratului, ba chiar să faci și ședinte de instructaj (numite schimb de informații sau training-uri) și „manipulezi" calculatoarele care repartizează cauzele, încât a devenit o coincidență stranie, ca toate cauzele ce fac parte din „câmp tactic" și sunt urmărite până la „soluționarea definitivă", sunt repartizate „aleator", tocmai completelor de judecată unde sunt magistrați asupra cărora planează suspiciuni că ar deține grade sau completelor al căror CV real și declarații de avere nu sunt tocmai morale, mai putem vorbi de independența justiției ca putere în stat sau de justiție independentă  ?

Poate pare paranoia un astfel de scenariu. Dar, ca un fost „membru" al sistemului, care a colaborat îndeaproape cu promotorii „câmpului tactic" și care (mea culpa) a contribuit, direct sau din prostie, la implementarea acestui sistem imoral, știu ce spun. Și, poate n-aș fi denunțat mizeria sistemului, la care și eu mi-am adus aportul, dacă n-aș fi devenit victimă a acestui sistem (caz în care există, desigur și o doza de subiectivitate). Dincolo însă de condițiile ce au generat apariția unui astfel de sistem, al unei puteri incontrolabile, rămâne mizeria morală a sistemului, ce nu poate fi ascunsă și nici omisă și care, deși aparent slujește unei cauze generale bine intenționate, a degenerat, trecând dincolo de normalitate. A degenerat pentru că pentru atingerea scopului se utilizează metode neconvenționale și neortodoxe, precum presiunea mediatică, șantajul, viciile imorale, lăcomia, frustrările, pasiunile, orgoliile, invidia, interesele personale, carențele legislative, toate devenind instrumente în realizarea scopului. Asta nu poate genera decât metamorfozarea justiției într-un instrument imoral, coordonat anormal din centre de putere nelegitime, nelegale și imorale. Și când justiția devine instrument, indiferent a cui și cărei cauze subordonate, statul de drept nu mai există.

Eliminat de sistem pentru că mi-am făcut datoria și nu invers - devenit paria pentru că n-am acceptat înregimentarea și execuția ordinelor fără a le filtra prin filtrul rațiunii și a corectitudinii -, am ajuns (în sfârșit  !) să înțeleg cât de mult a evoluat și până unde a ajuns sistemul. Am ajuns să constat că până și inamovibilitatea care ar trebui să asigure libertatea exprimării conștiinței, nu mai funcționează. Că sistemul, prin tentaculele ce s-au întins nepermis de mult, controlează total și justiția, iar declarația generalului Dumbravă, precum „ca instantele au devenit "camp tactic" , iar serviciul isi mentine "interesul/atentia pana la solutionarea definitiva a fiecarei cauze" nu a fost una formală sau nevinovată ci exprimă un adevăr sinonim cu recunoșterea că România, oficial, nu mai este un stat de drept și că Constituția României nu se mai aplică în România.

Iar cazul execuției publice a foștilor comisari ai Gărzii Financiare, de către o justiție obedientă sistemului, ce a cedat la presiunile SRI și a corupților din sistemul politic, este un exemplu elocvent al formalismului opoziției justiției în fața penetrării sistemului de către SRI și politic și dovada clară că justiția este „câmp tactic" ce nu-și poate permite să modifice „soluția finală" stabilită de SRI. Este exemplul a cum se dictează în justiție, a cum se pronunță hotărâri și decizii la comandă, contrare legii și Constituției și la cel nivel generalizat de supunere a ajuns justiția în prezent, obligată să încalce chiar și Constituția. Iar când Curtea Constituțională și toate Curțile de Apel din România, ajung, la unison, să încalce legea și Constituția, la presiunile SRI, nu se mai poate vorbi de o problemă minoră sau de un accident (fie el și premeditat), ci de asasinarea de către sistem și decesul programat al statului de drept.

Pe lângă Decizia nr. 366 din 2014, a Curții Constituționale,  prin care - omițându-se, deliberat, legile și propriile decizii anterioare, la comanda Guvernului Ponta și SRI -, s-a statuat că Garda Financiară nu a făcut parte din categoria instituțiilor fundamentale ale statului, în continuarea operațiunii de asasinare a statului de drept se înscrie, evident și acțiunea magistraților, Ruxandra Georgeta Codrea, Adina Poker, Diana Lasconi de la Curtea de Apel Timișoara, care, la modul cum au acționat, par o porta voce a SRI și celor care au desființat Garda Financiară, , dovada constând, în acest caz, în faptul că, deliberat, au încălcat, la rândul lor, legea și Constituția.  Astfel, Ruxandra Georgeta Codrea, Adina Poker, Diana Lasconi nu s-au mulțumit doar în a pronunța decizii contradictorii cu deciziile anteriorare pronunțate de alte complete de judecată ale aceleiași instanțe, conținând vicii evidente de legalitate și o interpretate vădit subiectivă a legii ci, în mod nelegal (problemă pe care Consiliul Superior al Magistraturii sper că o va trata serios, pentru că reprezintă un act de o gravitate extremă și o dovadă clară a implicării serviciilor în justiție) au făcut „presiuni" (?) asupra tuturor colegilor, organizând nelegal și imoral o „sedință" a Colegiului de conducere a secției de contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara, ședință în care s-a sugerat (imperativ, nu aleatoriu), că ar fi bine ca pe viitor toate deciziile, în ce privește contestațiile foștilor angajați ai Gărzii financiare, la deciziile eliberării din funcție, să fie unitare, adică respinse în bloc, indiferent de argumente și indiferent de ce a hotărât Curtea Constituțională prin Decizia nr. 351/2013. Aceste „recomandări" au fost adresate inclusiv completului care, anterior, pronunțase o sentință favorabilă comisarilor și care a fost astfel „atenționat" în acest sens, că nu se admit alt tip de decizii. Adică, mai simplu spus, judecătoarele Ruxandra Georgeta Codrea, Adina Poker, Diana Lasconi, s-au antepronunțat și au impus și celorlalți colegi să facă același lucru, în numele unei decizii unitare. Mai mult, a fost sugerată chiar și motivarea soluției, interpretându-se ca fiind suficient și legal faptul că foștilor comisari ai Gărzii Financiare li s-a pus la dispoziție o listă a ANFP cuprinzând posturile vacante din sistemul public - chiar dacă această listă nu era actualizată, posturile nu existau faptic și lipseau, în primul rând posturile ANAF, pe care președintele ANAF le-a ascuns și secretizat și a refuzat, deliberat, să le tranmită ANFP, pentru a nu putea fi puse la dispoziția funcționarilor Gărzii Financiare. Pentru judecătoarele Ruxandra Georgeta Codrea, Adina Poker, Diana Lasconi nu contează, în nici un fel legea, adică faptul că art. 99, alin. (6) din Legea 188/1999, "dacă nu există funcţii publice vacante corespunzătoare în cadrul autorităţii sau instituţiei publice, autoritatea ori instituţia publică are obligaţia de a solicita Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, în perioada de preaviz, lista funcţiilor publice vacante. În cazul în care există o funcţie publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcţionarul public va fi transferat în interesul serviciului sau la cerere", spune clar că "în cazul în care există o funcţie publică vacantă corespunzătoare, identificată în perioada de preaviz, funcţionarul public va fi transferat în interesul serviciului" și înseamnă, în fapt, că de acest lucru trebuia să se ocupe instituția nu angajatul disponibilizat. Dar, ce mai contează legea în România când puterea judecătorească este subordonată unor interese oculte ? Și, antepronunțându-se, sugerând chiar și motivarea sentințelor, judecătoarele Ruxandra Georgeta Codrea, Adina Poker, Diana Lasconi, în ședința Colegiului de conducere a secției de contencios administrativ a Curții de Apel Timișoara, întreb și eu, ca unul care are suficientă experiență în domeniu, au procedat legal ? În condițiile în care, dacă ar fi existat o problemă de divergență, legal, instanțele din Timișoara n-ar fi trebuit să se adreseze Inaltei Curți de Casație și Justiție ? Sau, mai nou, ca și în cazul CSAT - ce a extins competențele SRI, substituindu-se Parlamentului -, judecătoarele Ruxandra Georgeta Codrea, Adina Poker, Diana Lasconi pot substitui Inalta Curte de Casație și Justiție, stabilind ce înseamnă „decizie unitară" ? Și, prin modul cum au procedat, nu  au pus, oare, cruce ideii de justiție în Timișoara aceste judecătoare ? Pentru că, parafrazând-o pe D-na Natalia Roman, președinta UNJR nu numai „Orice interventii, orice presiuni, directe sau indirecte, publice sau obscure" n-ar trebui să existe în justiție, ci, "mai mult chiar, orice suspiciune privind posibilitatea unor astfel de influente sau actiuni lipsite de transparenta distrug acest echilibru si lasa fara suport ideea de justitie independenta si proces echitabil". In acest context, analizând modul cum a reacționat justiția în cazul desființării Gărzii Financiare (începând de la Curtea Constituționlă și până la Curțile de Apel) există elemente care, ca la un puzzle, dacă nu constituie dovezi concrete ale imixtiunii SRI în lasă, cel puțin, multe îndoilei și mari supiciuni cu privire la corectidudinea unor judecători și a independenței magistraților. Și, păstrând consecvența, la fel cum au procedat în urmă cu câțiva ani când magistrații Curții de Apel Timișoara s-au adresat CSM pentru a le apăra reputația „șifonată" de un jurnalist curios, ce le-a „analizat" critic declarațiile de interese și avere, aștept și eu să fac obiectul unei sesizări a CSM de către judecătoarele Ruxandra Georgeta Codrea, Adina Poker, Diana Lasconi, pe motiv că le-am știrbit reputația. Nu de alta, dar poate măcar așa CSM se va sesiza și va declanșa o verificare a modului cum s-au antepronunțat instanțele în cazul cererii foștilor comisari ai Gărzii Financiare privind modul cum au fost epurați din sistem și înlocuiți cu mercenarii politici ai lui Ponta, Fenechiu, Chițoiu și Diaconu și cum de seamănă deciziile, între ele, precum paragrafele copy paste de la doctoratele lui Ponta, Oprea și multe alte „genii" ce controlează sistemul și, inclusiv, justiția. Și poate se află, oficial și ce rol a avut SRI în pronunțarea deciziilor curților de apel, utilizate ca instrumente politice. Nu că s-ar întâmpla ceva, ci să fie oficial.

Pavel Roman