CCR: Legea ANI, constituțională. Procesul lui Iohannis continuă

Mălina Andrei, 16 decembrie 2014, Ora 17:28

  • print
  • |
ccr-legea-ani-constitutionala-procesul-lui-iohannis-continua-44823-1.jpg

CCR a decis azi că Legea ANI este constituțională. Astfel, președintele ales al României, Klaus Iohannis, nu scapă de dosarul de incompatiblitate, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta poate pierde mandatul de președinte al României.

Magistrații CCR au reluat, marți, dezbaterile cu privire la articolul din Legea 161/2003 în baza căruia ANI i-a declarat incompatibili pe mai multi aleși locali, între care și pe președintele ales, Klaus Iohannis.

Astfel, CCR a respins excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile privind incompatibilitatea aleşilor locali cu funcţia de reprezentant în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local, prevederi în baza cărora are proces şi preşedintele ales Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului.

Excepţia ridicată se referă la neconstituţionalitatea art. 87 alin. (1) litera f din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Excepția a fost ridicată de primarul comunei Tuzla, Constantin Micu.

În 4 noiembrie, CCR a decis repunerea pe rol, pentru 9 decembrie, a excepţiei ridicate, deoarece judecătorii au apreciat că este nevoie de lămuriri suplimentare şi de dosarul de la Curtea de Apel Constanţa.

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
10:31
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou