Darius Vâlcov a fost reținut de DNA

Mălina Andrei, 26 martie 2015, Ora 06:29

  • print
  • |
darius-valcov-a-fost-retinut-de-dna-46095-1.jpg

Fostul ministru de Finanțe, Darius Vâlcov, a fost reţinut, miercuri seară, de procurorii DNA, pentru 24 de ore, după ce Senatul a aprobat cererea DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive, pe numele său, într-un dosar în care este acuzat de trafic de influență. Darius Vâlcov va fi prezentat, joi, la Înalta Curte de Casație și Justiție cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Fostul ministru al Finanţelor Darius Vâlcov a fost reţinut, miercuri după-amiază, de procurorii DNA, în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit, când era primar al Slatinei, în atribuirea unor contracte către un om de afaceri.

Procurorii au decis să emită o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele fostului ministru.

"Mergem înainte!", le-a spus Vâlcov jurnaliștilor, înainte de a fi introdus într-o mașină a Poliției.

DNA a cerut arestarea lui DARIUS VÂLCOV, acuzat de procurori că a luat mită în valoare de circa 2.000.000 euro pe vremea când era primar al oraşului Slatina, pentru acordarea de contracte ale municipalităţii unor firme.

"În cursul anului 2009, administratorul unei societăți comerciale l-a contactat pe inculpatul Vâlcov Bogdan Darius, în calitate de primar al municipiului Slatina, județul Olt, căruia i-a propus, ca în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie din cadrul autorității contractante, în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără T.V.A.), conform contractelor de execuție a respectivelor lucrări.

Astfel, în luna noiembrie 2008 a fost aprobat proiectul „Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt", al cărui beneficiar final este SC Compania De Apă Olt SA, operator regional către care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Oltul" (ADI) a delegat serviciile de alimentare cu apă și canalizare în aria de implementare a proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare în județul Olt".

În cadrul acestui proiect au fost încheiate contractele „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Scornicești și Potcoava", „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în municipiul Slatina" și „Reabilitarea și extinderea rețelei de apă și canalizare în orașele Drăgănești-Olt și Piatra-Olt".

Cu ocazia derulării procedurilor de licitație, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov Bogdan Darius, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei omului de afaceri.
În urma acceptării propunerii făcute, firma omului de afaceri a câștigat licitațiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea și reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă și apă uzată în județul Olt", având ca obiect semnarea contractelor cu Compania De Apă Olt pentru mai multe lucrări.

Administratorul societății și inculpatul Vâlcov Bogdan Darius au stabilit de comun acord, ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei și numai la sediul firmei.

Astfel, în baza acestei înțelegeri, începând cu luna decembrie 2010, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius s-a prezentat periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta sume de bani în lei, remiterea fiind realizată ori de câte ori contractantul Compania De Apă Olt efectua plăți în contul societății.

Începând cu jumătatea anului 2012, din cauza unor probleme financiare existente în cadrul firmei sale, administratorul nu a mai putut face plățile către Vâlcov Bogdan Darius.

În acest context, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius l-a pus în legătură pe omul de afaceri cu inculpatul Prina Minel-Florin, la vremea respectivă, viceprimar al municipiului Slatina, care, având cunoștință de înțelegerea frauduloasă dintre cei doi, a hotărât, în scopul disimulării provenienței ilegale a banilor, ca diferențele de bani neonorate să fie plătite către o altă firmă, prin încheierea a trei contracte fictive de furnizare de bunuri/servicii, fără ca această societate să presteze vreun serviciu în virtutea contractelor special încheiate în acest sens.

De aici, transferul sumelor de bani a fost realizat cu sprijinul și prin intermediul inculpaților Sușală Lucian Petruț, Timofte Petre-Bogdan, Tomescu Constantin Cristian și a altui om de afaceri, persoane de încredere din anturajul primarului și viceprimarului municipiului Slatina, administratori ai unor societăți comerciale, care au creat un circuit de documente financiar-contabile fictive, pentru a disimula proveniența și destinația reală a sumelor de bani.

Contractele încheiate între aceste firme, precum și facturile emise în baza acestor contracte erau fictive, atestând împrejurări care nu corespund realității.

Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că urmare a înțelegerii cu omul de afaceri, inculpatul Vâlcov Bogdan Darius a primit, în perioada 2010-2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar suma de 2.480.000 lei a primit-o prin intermediul unor firme", se arată într-un comunicat de presă DNA.

Marţi, DNA trimis o nouă cerere de arestare a lui Darius Vâlcov, pe care îl acuză de săvârşirea, în exerciţiul funcţiei de senator şi ministru în Guvernul României, a infracţiunii de efectuare de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, atribuţia sau însărcinarea pe care o îndeplineşte o persoană ori încheierea de tranzacţii financiare, utilizând informaţiile obţinute în virtutea funcţiei, atribuţiei sau însărcinării sale.

 

 

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
19:34
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou