Deciziile Curtii Constitutionale nu au putere de lege

Av.dr Emil-Gabriel VUCA

S.C.P.A. Vuca si Asociatii

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 25.06.2018, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispoziților art. 155 alin. 1 Noul Cod penal si s-a constatat că soluția legislativă actuală, care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea "oricărui act de procedura in cauză" (fără ca dispozitivul să facă distincție între cele care se comunică sau care nu se comunică suspectului/inculpatului) este neconstituțională.

Mai departe, în considerentele deciziei, instanța de contencios constituțional arată la punctul 31 că soluția cuprinsă în decizia de neconstituționalitate este determinată de lipsa de previzibilitate a dispozițiilor antemenționate, acestea fiind contrare principiului legalitații incriminarii, întrucat sintagma "oricărui act de procedură” din cuprinsul acestora are în vedere și acte ce nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului, nepermițându-i acestuia să cunoască aspectul întreruperii cursului prescripției și al începerii unui nou termen de prescripție a răspunderii penale.

În primul rand, sunt fără echivoc cele enunțate de către Curtea Constituționala în motivarea deciziei, în special viziunea conform căreia prescripția răspunderii penale este, din punctul de vedere al naturii sale juridice, o cauză de stingere a răspunderii penale și, prin urmare, a acțiunii de tragere la răspundere penală, cauză determinată și justificată de efectele trecerii timpului asupra nevoii societații de tragere la răspundere penală. Aceasta, întrucat, după trecerea unui anumit interval de timp, de la momentul savârșirii infracțiunii, aplicarea unei pedepse penale nu mai contribuie la realizarea scopului legii penale, nemaiexistând necesitatea social-politică ce determină mecanismul juridic al angajarii răspunderii penale (punctul 22).

Este imperios să ne raportăm in mod necesar și la scopul și finalitatea urmărite de legiuitor prin instituirea unor cauze legale de întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale, ce reprezintă, pe de o parte, o soluție juridică de repunere a organelor judiciare într-un nou termen, integral, de prescripție, în care iși pot exercita rolul conferit de dispozițiile art. 5 din Codul de procedură penală, de aflare a adevarului judiciar, iar, pe de altă parte, o manieră prin care societatea, prin intermediul organelor statului, aduce la cunoștință suspectului sau a inculpatului că fapta de natură penală pe care a savarșit-o nu și-a pierdut rezonanța socială avută în momentul comiterii sale.

Cu alte cuvinte, față de lipsa de intervenție a legiuitorului pentru modificarea prevederilor neconstituționale, în prezent, nu se poate aprecia că întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale se produce în condițiile reținute la punctul 34 din Decizia nr. 297/2018, respectiv doar „prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfașurarea procesului penal", în mod asemanator soluției legislative anterioare, prevăzute la art. 123 alin.1 din Codul Penal din 1969, care, în opinia judecătorului constituțional, „îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză".

Dimpotrivă, o astfel de abordare ar implica, în mod necesar, un act de adăugare la lege din partea judecătorului cauzei, în dorința de a suplini pasivitatea legislativului, ceea ce ar fi antagonic cu principiul legalității.

Prin urmare, este evident că această decizie a Curții Constituționale a României nu este una interpretativă, ci una prin care se declară neconstituționalitatea unei parți din cuprinsul art. 155 alin. 1 Noul Cod penal.

Astfel cum prevad dispozițiile art. 147 alin.1 din Constituție, sintagma "îndeplinirea oricărui act de procedură in cauză", declarată neconstituțională, a fost suspendată de drept 45 de zile, termen care a expirat în luna august 2018, iar din cauza  inactivității Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a țării, dispozițiile art. 155 alin. 1 Noul Cod penal sunt inaplicabile în prezent, singurul caz de întrerupere al prescriției rămânând cel reglementat de art. 155 alin. 5 Noul Cod penal și anume admiterea în principiu a unei cereri de redeschidere a procesului penal.

Unele instanțe, în soluțiile pronunțate, au făcut referire  la Decizia nr. 174/RC/15.05.2019 a Inaltei Curți de Casație și Justiție- Secția Penală, pronunțată în recurs în casatie, decizie luată în considerare de o parte a jurisprudenței.

Este de menționat că Decizia nr. 174/RC/2019 (ca orice astfel de hotărâre de acest gen), nu constituie izvor de drept și, prin urmare, nu obligă în niciun fel instanța. Efectele deciziei se limitează, potrivit art. 449 alin. 1 Cod Procedură penală, exclusiv la hotărârea ce a făcut obiectul exercitării recursului în casație.

Trecând la analiza considerentelor Deciziei nr. 174/RC/2019, fac precizarea că se referă la o decizie anterioară a Curții Constituționale a României, respectiv la Decizia nr. 1/1995 prin care „s-a statuat cu valoare de principiu ca forța obligatorie care însoțeste actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constițutionale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care aceasta se sprijină". Făcând aplicarea Deciziei nr. 1/1995 a Curții Constituționale a României, Înalta Curte de Casație si Justiție - Secția Penală trage concluzia eronată că Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale ar fi o decizie de interpretare, iar nu o decizie de constatare a neconstituționalitații deoarece în considerentele acesteia Curtea Constituțională a constatat „că soluția legislativă anterioară, prevazută la art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969, îndeplinea condițiilor de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat" (paragraf 34).

Tocmai exprimarea exactă a paragrafului 34 al Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale contrazice concluzia Înaltei Curți de Casație și Justiție („...Curtea constată că ...”). Ne aflăm în prezența unei constatări care nu a fost menită să completeze dispozitivul ci să exprime opinia/sugestia judecatorului de contencios constituțional, care să fie avută în vedere ulterior de către legiuitor la modificarea art. 155 Noul Cod penal, modificare ce nu s-a realizat. 

Practic, în prezent, art. 155 alin. 1 Noul Cod penal nu se mai regasește în Legea 286/2009 privind Codul Penal ca urmare a conduitei pasive a legiuitorului național- Parlamentul României.

De altfel, completarea dispozitivului Deciziei nr. 297/2018 a Curții Constituționale, dispozitiv de constatare simplă a neconstituționalitații art. 155 alin. 1 Noul Cod penal cu considerentele prezumat interpretative ale acesteia nu ar fi posibilă. 

Aceasta nici din punct de vedere logic (decizia este ori de constatare simplă a neconstituționalitații ori de interpretare) și nici din punct de vedere juridic, câtă vreme, chiar prin prisma Deciziei nr. 1/1995 a Curții Constituționale invocate, dispozitivul trebuie să se afle în concordanță cu considerentele, cărora, la rândul lor, le este „atașată" forța obligatorie a actelor jurisdicționale („forță obligatorie care însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai DISPOZITIVULUI - deci, în primul rând acestuia -n.n. - ci și considerentelor pe care acesta se sprijină") în procedura penală ipoteza contradicției între considerente și dispozitiv constituie motiv de exercitare a apelului ori a contestației la executare.

Pe de alta parte, a aprecia că Decizia nr. 297/2018 a Curții Constitutionale este una de interpretare vine in contradictie cu însăși jurisprudența instantei de contencios constituțional referitoare la modul de aplicare a legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.

Și În opinia mea, apreciez că această decizie a Curții Constituționale a României nu este interpretativă, ci una prin care se declară neconstituționalitatea unei părți din cuprinsul art. 155 alin. 1 Noul Cod penal, astfel încât sintagma „îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză” este suspendată de drept, iar în ipoteza în care legiuitorul nu înțelege să intervină în 45 de zile de la publicarea deciziei, își încetează efectele.

Acest termen de 45 de zile a expirat în august 2018, anterior soluționării prezentei cauze, astfel că putem aprecia că, la acest moment, datorit-ă inactivitații Parlamentului și/sau Guvernului dispozițiile art. 155 alin. 1 Noul Cod penal au urmatorul conținut: „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe”.

Chiar dacă în finalul Deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018 se arată „Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prev la art. 123 alin. 1 Vechiul Cod penal, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat” apreciem că nu revine judecătorului sarcina de a completa dispozițiile art. 155 alin. 1 Noul Cod penal, ci legiuitorului, primul neputându-se substitui în drepturile și obligațiile celui din urmă, în caz contrar fiind încălcat principiul separației puterilor în stat, consfințit de art. 1 alin. 4 din Constituția României .

Așa cum a arătat în numeroase decizii Curtea Constituțională a României dar cu și mai mare acuratețe în decizia nr. 685/7 noiembrie 2018 „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării” dar și că „este unanim acceptat ca atribuțiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile analiza, conținutului sau și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încat legiuitorul aflat în imposibilitatea de a prevedea toate situațiile juridice lasă judecatorului, investit cu puterea de a spune dreptul, o parte din inițiativă. Astfel, în activitatea sa de interpretare a legii judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul și litera legii, între exigențele de redactare și scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competența de a legifera, prin substituirea autoritații competente în acest domeniu.

Instanțele judecătoresti au misiunea constituțională de a realiza justiția - art. 126 alin. 1 din Constituție - adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

În acest context, este evident că nu putem adăuga la textul art. 155 alin. 1 Noul Cod penal și că, la acest moment, nu sunt prevăzute acte întrerupatoare ale cursului prescripției răspunderii penale, afară de cel prevazut in alin. 5 al aceluiași articol respectiv „ admiterea în principiu a cererii de redeschidere a procesului penal”.

Dacă s-ar proceda de o altă manieră, în opinia noastră, s-ar încălca principiile fundamentale de drept, în special principiul legalitații.

În continuare, dorim să reamintesc că, tot printr-o Decizie recentă a Curții Constituționale a României nepublicată, încă, din 25 octombrie 2018 deciziile Curții Constituționale ale României privind efectele unor legi penale mai favorabile și tot practica Curții Constituționale a României, exemplu Decizia nr. 1092 din 18 decembrie 2012; Decizia nr. 511 din 12 decembrie 2013 - arată că dispozițiile legale succesive, privitoare la prescripția răspunderii penale trebuie analizate din perspectiva legii penale mai favorabile, deoarece privesc o instituție de drept penal substanțial.

Astfel, pentru a identifica legea penală mai favorabilă vom analiza, comparativ, prevederile art. 155 alin. 1 Noul Cod penal după Decizia Curții Constituționale a României nr. 297/2018 cu art. 123 alin. 1 Vechiul Cod penal conform căruia „ cursul prescripției se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit  legii, trebuie comunicat învinuitului sau inculpatului în desfăsurarea procesului penal”.

Evident, dispozițiile actuale ale art. 155 alin. 1 Noul Cod penal îmi sunt mai favorabile. 

Și în opinia noastră pasul urmator este de a constata că în prezent sunt operabile doar  termenele generale de prescripție a răspunderii penale prevăzute de Noul Cod penal, chiar dacă presupusa fapta este savârșită sub imperiul Vechiului Cod penal.

Practica a arătat că soluțiile instanțelor de judecată sunt variate. Într-o hotărâre recenta a Curții de Apel Bucuresti, s-a reținut ca deciziile Curții Constituționale nu constituie lege penală mai favorabilă.

Consider că acest punct de vedere este eronat. Este arhicunoscut că deciziile Curții Constituționale nu au putere de lege, deci ca atare, logic, nu pot constitui lege penală mai favorabilă, însă, în cazul Deciziei Curții Constituționale nr. 297/26.04.2018, aceasta a constatat existent unui vid legislativ, în sensul că, prin neadoptarea de către puterea legislativă a unei soluții normative, textul legal declarat neconstituțional, conduce la inexistența unei prevederi legale în domeniu.

Apoi, efectele deciziilor Curții Constituționale a României sunt ergaomnes, ele profită celor care le-au invocat, dar, raportat la împrejurarea că, odata admisa o excepție de neconstituționalitate, este inadmisibilă sesizarea Curții Constituționale cu cauze similare, trebuie să producă efecte și pentru ceilalți care ar fi putut să uzeze la acest mijloc de apărare dar nu o mai pot face deoarece Curtea s-a pronunțat deja: ca atare, nu m-am putut adresa Curții Constituționale cu o astfel de solicitare.

Concluzionând, în opinia mea, Decizia nr. 294/2018 a Curții Constituționale a României, care a lipsit de orice efect juridic cauza de întrerupere a cursului prescripției răspunderii penale constând în efectuarea oricărui act de procedură, este aplicabilă în cauza pendinte fiind vorba, în realitate, de o lege penală mai favorabilă în sensul prevederilor art. 5 Cod penal.

Tocmai pentru a tranșa inadvertențele existente, precum și divergențele exprimate în practica judiciară, la data de 26.05.2022, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal, respectiv „Cursul termenului prescripției răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză”.

Consecința acestei soluții pronunțată de Curtea Constituțională este că, în ceea ce privește prescripția, operează termenele de prescripție, fără să mai existe instituția întreruperii acestor termene.

Rămâne de văzut ce va statua Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 25.10.2022, în sesizarea privind dezlegarea chestiunii de drept solicitată de Curtea de Apel Craiova, solicitare care, cel puțin la prima vedere pare a fi inadmisibilă având în vedere împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție nu se poate pronunța cu privire la aplicabilitatea unei hotărâri pronunțate de Curtea Constituțională.