DNA cere Senatului toate actele suplimentare în cazul Șova

Mălina Andrei, 15 aprilie 2015, Ora 14:08

  • print
  • |
dna-cere-senatului-toate-actele-suplimentare-in-cazul-sova-46294-1.jpg

Procurorii DNA au cerut marți senatului toate actele suplimentare în cazul aleșilor penali, în special în cazul lui Dan Șova.

Astfel, procurorii au cerut toate înscrisurile întocmite după cererea de arestare a lui Dan Șova, dar și pentru toate cererile trimise de DNA pentru urmărire penală și arestare preventivă pentru senatori, în perioada 2014-2015.

Cel mai probabil, prin această acțiune procurorii vor să vadă cum au votat senatorii în alte cazuri decât în cazul Șova și dacă aceștia au aplicat aceași formulă care l-a salvat pe acesta de arest preventiv.

Preşedintele Senatului spune despre solicitarea DNA că este una inedită, dar că Senatul va furniza acele documente în cazul Şova, în spiritul colaborării interinstituţionale.

"Sunt două solicitări din partea DNA care practic formulează către Senat o cerere de transmitere a înscrisurilor, documentele referitoare la dosarul 122/2014 şi aşa cum e normal în astfel de czuri, o astfel de solicitare intră în discuţia Biroului Permanent. Probabil că Biroul Permanent va cere un punct de vedere comisiei juridice şi sigur că vom trata în mod oficial şi procedural această solicitare", a spus Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a spus că nu ştie despre ce este vorba şi de aceea este util punctul de vedere al comisiei juridice. "Este o solicitare inedită, aş spune, până în momentul de faţă, dar cred că în spiritul colaborării interinstituţionale, pentru că Parlamentul trebuie să arate că este o instituţie transparentă şi care respectă legalitatea, nu există niciun fel de oprelişte, din punctul meu de vedere, pentru a furniza toate documentele relevante în acest caz", a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

DNA a trimis două cereri preşedintelui Senatului. În una cere documentele în cazul senatorului Dan Şova, iar prin cealaltă soliită toate înscrisurile întocmite de această Cameră, privind urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie, în 2014 şi 2015.

Dan Șova a scăpat de arest preventiv după ce parlamentarii au respins cererea DNA. Potrivit Comisiei de vot, au fost înregistrate 79 voturi pentru, 67 contra și 5 abțineri. Astfel senatorul a fost salvat prin lipsa de cvorum.

"Eu știu că Senatul adoptă măsuri și legi. Asta înseamnă că noi am fi trebuit să avem această hotărâre. Trebuie dezbătută în plen. E un act prin care se solicită ca Senatul în cazul nostru să se pronunțe asupra unei cereri. Ar trebui să emitem o hotărâre prin care să spunem că Senatul nu încuviințează sau încuviințează, astfel încât actul acela să aibă forță juridică. Nu publici o lege care a fost respinsă. Am înțeles că e o solicitare. Nu știu amănunte din ea. Nu știu ce acte s-au întocmit acolo. Am să văd exact. Actele sunt cam aceleași tot timpul. E o procedură standard", a declarat Cătălin Boboc, președintele Comisiei Juridice din Senat într-o intervenție telefonică pentru postul B1 TV.

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
14:39
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou