George Copos, eliberat condiționat din închisoare

Mălina Andrei, 7 aprilie 2015, Ora 16:15

  • print
  • |
george-copos-eliberat-conditionat-din-inchisoare-46249-1.jpg

George Copos va fi eliberat condiţionat, în urma deciziei magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti. Decizia este definitivă şi George Copos va părăsi, marţi, penitenciarul.

George Copos se afla în închisoare din martie 2014, fiind unul dintre condamnaţii în Dosarul Transferurilor. Ulterior, în august 2015 el a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare şi în Dosarul Loteria, în care era acuzat de evaziune fiscală de peste un milion de euro, cu ocazia vânzării unor spaţii ale firmei Ana Electronic către Loteria Română.

Comisia de la Penitenciarul Rahova a aprobat la începutul acestui an eliberarea condiţionată a lui George Copos, după ce acesta a executat o treime din pedeapsă, însă magistraţii de la Judecătoria Sectorului 5 nu au fost fost de acord cu eliberarea. Copos a contestat această decizie, iar Tribunalul Bucureşti i-a admis marţi contestaţia, decizia de eliberare a fostului patron al Rapidului fiind definitivă.

În închisoare, George Copos a scris cinci cărţi şi a reuşit să strângă peste 200 de zile libere, în urma activităţilor din penitenciar.

 

 

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
11:42
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou