Percheziții de amploare în București și alte zece județe la persoane suspecte de evaziune fiscală și spălare de bani

Mălina Andrei, 10 martie 2015, Ora 09:13

  • print
  • |
perchezitii-de-amploare-in-bucure-ti-i-alte-zece-judete-la-persoane-suspecte-de-evaziune-fiscala-si-spalare-de-bani-45868-1.jpg

Peste 60 de percheziţii au loc marți dimineață în Capitală şi 10 judeţe la persoane bănuite de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Anchetatorii investighează suspiciuni de spălare de bani și evaziune fiscală. Prejudiciul se ridică la 9 milioane de euro pentru că nu s-au plătit taxe la stat.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, marţi dimineaţă, poliţiştii fac percheziţii în Bucureşti şi în zece judeţe - Mehedinţi, Timiş, Arad, Bihor, Hunedoara, Gorj, Caraş-Severin, Vâlcea, Dolj şi Dâmboviţa, la locuinţele unor persoane suspectate de evaziune fiscală şi spălare de bani şi la sediile sociale ale societăţilor administrate de acestea, urmând să fie puse în aplicare 49 de mandate de aducere.

În perioada 2008-2014, 101 persoane, în calitate de asociaţi, administratori sau împuterniciţi ai 88 de societăţi comerciale, ar fi eludat obligaţiile fiscale. De asemenea, aceştia sunt suspectaţi că ar fi dispus înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive, reprezentând cheltuieli cu achiziţia de material de construcţii, piese şi componente auto, în valoare totală de peste 22,5 milioane de euro, pentru care ar fi dedus ilegal TVA şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit.

Prin aceste operaţiuni fictive, suspecţii ar fi prejudiciat bugetul cu peste nouă milioane de euro.

Ulterior, prin intermediul societăţilor controlate, cei în cauză ar fi făcut mai multe tranzacţii financiare, respectiv depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de "rularea" acestor valori prin conturile bancare ale societăţilor. Astfel, aceştia ar fi disimulat provenienţa şi circulaţia banilor.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
00:05
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou