BREAKING NEWS: PERCHEZIȚII la Universitatea de Medicină ”Carol Davila”

Mălina Andrei, 24 martie 2015, Ora 10:06

  • print
  • |
perchezitii-la-universitatea-de-medicina-carol-davila-46059-1.jpg BREAKING NEWS

Procurorii şi poliţiştii fac, marţi, percheziţii la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) Bucureşti, la sediile unor firme şi la locuinţele mai multor persoane suspectate de abuz în serviciu, dare sau luare de mită, în legătură cu atribuirea ilegală a unor contracte de achiziţii publice.

75 de poliţişti de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IGPR şi de la Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti efectuează 32 de percheziţii pe raza judeţelor Prahova, Dâmboviţa şi Giurgiu şi în municipiul Bucureşti. La activităţi participă şi poliţişti de la Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale şi de la Institutul Naţional de Criminalistică, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

Percheziţiile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal aflat sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce vizează reprezentanţi ai unei instituţii de învăţământ superior, din Bucureşti, bănuiţi că ar fi comis ilegalităţi cu ocazia atribuirii de contracte de achiziţii publice.

Din cercetări a reieşit că reprezentanţii instituţiei de învăţământ ar fi atribuit contracte de achiziţii publice prin încredinţare directă ori prin procedura simplificată de cerere de oferte, aceloraşi operatori economici, aflaţi în cercurile lor de interese. Astfel, achiziţiile publice ar fi fost atribuite fără concurenţă şi transparenţă şi fără a fi respectat principiul eficienţei utilizării fondurilor alocate şi cel al tratamentului egal între operatorii economici.

Pe numele a şase persoane au fost emise mandate de aducere şi vor fi conduse la audieri.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al S.R.I..

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
19:47
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou