Traian Băsescu, audiat la Parchetul General. Fostul președinte, HUIDUIT

Mălina Andrei, 18 martie 2015, Ora 11:43

  • print
  • |
traian-basescu-audiat-la-parchetul-general-fostul-pre-edinte-huiduit-46004-1.jpg

Traian Băsescu a ajuns, miercuri, pentru prima dată în fața procurorilor de la Parchetul General în dosarul în care senatorul PSD Gabriela Firea l-a acuzat de şantaj şi ameninţare. Traian Băsescu are calitatea de suspect şi este urmărit penal.

Cu câteva minute înainte de ora 11.00, fostul şef de stat a ajuns la sediul Parchetului General, unde s-a prezentat pentru a fi audiat în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză de ameninţare şi şantaj. Fostul preşedinte a fost huiduit de câteva persoane care îl aşteptau la intrarea în sediul instituţiei. Nu s-a oprit însă şi nici nu a făcut nicio declaraţie. După 25 de minute a ieşit, păstrând aceaşi tăcere. Luni, Băsescu a anunţat că a primit o scrisoare prin care a aflat că este suspect în acest dosar.

Traian Băsescu a fost citat la ora 11.00, la Parchetul General, unde i s-a adus oficial la cunoştinţă calitatea de suspect în dosarul în care a fost acuzat de şantaj de către senatorul PSD Gabriela Firea.

Traian Băsescu a venit însoţit de SPP, dar şi de avocaţi. Printre avocaţii fostului preşedinte este şi Dan Apostol, avocatul care l-a mai reprezentat pe Traian Băsescu în faza de urmarire penala in dosarul "Flota". Dan Apostol i-a apărat şi pe fraţii Becali şi pe Cristi Borcea în dosarul Transferurilor, pe liderul MISA Gregorian Bivolaru, primarul Constantei Radu Mazare si fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon.

Traian Băsescu are calitatea de suspect, în dosarul Gabrielei Firea. Este pentru prima oară, după 10 ani, când Băsescu ajunge în faţa anchetatorilor.

Deşi Gabriela Firea a depus o plângere penala împotriva lui Traian Băsescu, în aprilie 2014, ancheta a fost suspendată pentru că s-a invocat imunitatea prezidenţială.

Fostul preşedinte a ameninţat-o pe Gabriela Firea să stea în banca ei că poate nu-şi mai găseşte soţul acasă.

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
05:31
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou