Traian Băsescu, urmărit penal pentru amenințare

Mălina Andrei, 16 martie 2015, Ora 15:50

  • print
  • |
traian-basescu-urmarit-penal-pentru-amenintare-45967-1.jpg

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost pus sub acuzare de către Parchetul General, luni, în dosarul în care este acuzat că a şantajat-o pe Gabriela Firea.

Procurorii au început urmărirea penală pentru ameninţare pe numele lui Traian Băsescu.

Traian Băsescu a fost citat miercuri, la ora 11.00, la Parchetul General, unde i se va aduce oficial la cunoştinţă calitatea de suspect în acest caz.

Gabriela Firea a depus, pe 16 aprilie 2014, o plângere penală în care îl acuza pe șeful statului de la acea dată, Traian Băsescu, de amenințare și șantaj, în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

În denunțul depus împotriva lui Traian Băsescu la Parchetul General se arată:

"Într-un interviu la post de televiziune, referindu-se la activitatea parlamentară a dnei senator Firea Gabriela, în cadrul Comisiei parlamentare de anchetă pentru verificarea legalității achiziției terenurilor din zona comunei Nana, județul Călărași, a afirmat: 'Mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moșia soțului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă dacă... Nu-i atentă... Înțeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele'".

În data de 18 aprilie 2014, Parchetul General anunța că a deschis un dosar penal, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, în legătură cu plângerea penală depusă de senatoarea Gabriela Firea, împotriva lui Traian Băsescu, însă procurorii au dispus suspendarea anchetei, deoarece președintele se bucură de imunitate.

Pe 30 decembrie 2014, procurorii au redeschis ancheta în acest caz, anchetă ce fusese suspendată ca urmare a imunității fostului președinte Traian Băsescu.

Scandalul Băsescu - Firea a început după ce fostul preşedinte, referindu-se la senatorul PSD, a spus că şi acum poate spune că aceasta este "o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist". "Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului ei, unde e primar. Că s-ar putea să nu îl mai găsească într-o zi acasă, dacă nu e atentă. Înţeleg că în parohia lui se întâmplă destule lucruri rele", a spus Băsescu.

Fostul şef al statului a mai spus că senatorul PSD Gabriela Firea este "o şantajistă de profesie". "Nu e un atac la o femeie, e un atac la o şantajistă care pretinde să fie respectatată ca senator al României, după ce a făcut bine şcoala turnătorului Felix", a precizat Băsescu.

Traian Băsescu a mai spus că îi recomandă premierului Victor Ponta să nu o ia pe "senatoarea şantajistă" Gabriela Firea ca purtător de cuvânt la alegeri pentru coaliţie, pentru că aceasta poartă ghinion bărbatului despre care spune că vrea să îl protejeze. Băsescu a ţinut totodată să amintească prestaţia Gabrielei Firea din campania pentru prezidenţiale a lui Mugur Isărescu.

Gabriela Firea a reacţionat în 14 aprilie, afirmând că aşteaptă cu interes reacţiile instituţiilor şi ale ambasadelor statelor democratice faţă de acest "act flagrant de intimidare a unui senator".

Traian Băsescu a declarat că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea "mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului".

Ulterior, senatorul PSD a depus, în 16 aprilie 2014, la Parchetul instanţei supreme, o plângere pe numele lui Traian Băsescu, pentru ameninţare şi şantaj.

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
05:49
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou