Mai bine scapă zece vinovaţi decât să închidem un nevinovat
Ziarul Atac, 29 ianuarie 2012, Ora 15:19 | 1299 afisari
- Tweet
- |
- Comenteaza (13)
Doresc să fac o reclamaţie privind ancheta referitoare la dosarul contrabandei cu ţigări TRABUCUL LUI MOŞ CRĂCIUN, efectuată de structura DIICOT ALBA-IULIA, pe care dealtfel o respect pentru alte cazuri rezolvate - droguri, posesii de arme etc. Oare cine poate să dea ordine atât de "de sus" încât să fie încălcate toate regulile de construire ale unui dosar, "fabricându-se", efectiv?
Desigur, ştiţi că peste 60 de oameni stau în arest preventiv - deşi nu sunt pericole sociale - pentru intimidare şi recunoaştere a acuzaţiilor care li se aduc, inclusiv judecătorii dând soluţii injuste cu privire la arestare, menţinerea în arest preventiv, ori eliberare sub control judiciar - venite tot "de sus".
Nu contest contrabanda, dar atunci înseamnă că urmează ca în cadrul acestui grup să mai fie arestate şi alte persoane - consumatorii finali - oamenii de rând, deoarece ei menţin grupul în viaţă. Dacă nu sunt ei, grupul nu există. Doresc un control al dosarelor şi anchetei din 19 decembrie şi urmărirea soluţiilor acordate de către judecători, corectitudinea acestora.
Aceasta este o petiţie adresată Ministerului de Interne
Se vede că presa are "pumnul în gură", deoarece ştirile despre acest caz şi soarta a peste 60 de infractori deosebit de periculoşi nu le-au preluat decât câteva ziare locale şi au apărut foarte sumar, pe 2 - 3 rânduri. Poate mâine o să afli că şi sora ta sau vărul tău a cumpărat ţigări de la contrabandişti - erau mai ieftine şi puteai să-ţi mai cumperi şi o pâine de restul - şi sunt închişi pentru aderare la grup infracţional.
La toţi ne este frică, dar presa trebuie să fie liberă şi să afle cum şi de ce se întâmplă aceste lucruri. Nu uitaţi: cineva i-a lăsat să facă acest lucru. Acum nu-i mai lasă. De acord. Judecaţi-i, dar judecaţi-i drept. Justiţia trebuie să fie oarbă, nu orbită de nişte ordine, dreaptă, dar nu îndreptată după ordine. Vrem adevărul despre aceste dosare şi despre această judecată. Să nu uităm - este vorba de peste 60 de suflete.
Mulţumesc,
Popescu Vasile
Editoriale
-
Sezonul nevestelor
de Mihai Ghezea
Pe la americani e obicei vechi. În campania electorală, politicienii vin cu soţiile sau soţii, cu copiii, cu bunicii şi cu câinele sau pisica din dotare. Americanul de rând este curios să afle cum se comportă eventualul senator, guvernator sau preşedinte cu familia, dacă-şi bate so ...[continuare]
Cele mai citite stiri
- Iată cinci salate care îţi dau energie [145 afisari]
- Dolha Jr. se crede regele şoselelor [132 afisari]
- Mihai Ganea: „Comunismul este ca SIDA sau hepatita” [120 afisari]
- Doi studenţi ce provin din sistemul de protecţie a copilului cer daune morale de 5.000 de euro în instanţă [116 afisari]
- Anghel şi Ţâgârlaş revin în lupta alegerilor politice [104 afisari]
Comentarii
Adauga un comentariumonicagiorgiana31, 22 aprilie 2012 21:47
hahahaha,de pe 18 aprilie se amina pe 2 mai,pe 2 mai e liber...........cind vi se scoala sa judecati acest proces domnilor????????de paste ati avut greturi,acum cu liberele astea iar,ar trebui sa vina toate tv si ziarele acolo sa vada care e legea in Romania!!!!!!!!O justitie oarba intr-o tara de rahat!
maia, 20 aprilie 2012 12:45
pentru ce ai mai tin anchisi au/au trecut mai bine de 4 luni . oare oare copii acestor oameni mai au ce manca nu va ganditi domnilor judecatori dumnezeu sa va pedepseasca dupa cum judecati
Mariana-Lucia, 22 martie 2012 15:39
Se implinesc trei luni de cand sunt arestati preventiv acesti oameni,si de fiecare data la proces se da aceeasi solutie,mentinere in arest preventiv.Pana cand oameni buni?Domnii avocati solicita pentru clientii lor liberare conditionata ,dar nimeni nu-i baga in seama,cica prezinta pericol social.Si acum vin si eu cu niste intrebari:pe ce va bazati domnilor cand sustineti acest lucru,dovediti prin fapte ca acesti oameni sunt un pericol public,sunt oare criminali?celor de la ziare care scriu niste timpenii care le sunt dictate le recomand sa vina la tribunal sa vada cum sunt tratati acesti oameni sunt tinuti o zi intreaga fara mancare,apa si mai nou nu sunt lasati nici la toalata nici pe vremea apusa nu era asa ceva.RUSINE SA VA FIE.
panait.lacramioara, 21 martie 2012 21:30
Acestii copii care le pling mamele acasa si poate nu au o pensie sau ce pune pe masa-sint pericol public???????Dar fiul senatoarei Placinta????????ptr el ne este justitie???????tilharie-la un an cu suspendare-si fuga de la accident de la locul faptei????????Unde-i dreptatea domnilor?????????Oare sinteti orbi???????Asa sa va ajute Dzeu cum sint lacrimile mamelor si blestemele vaduvelor!!!!!!!!Sinteti o justitie de rahat intr-o tara de rahat!!!!!!!Mi-e rusine ca sint romanca!!!!!!!!!!Ce tare dosar!!!!!!!!!Se citeste in 3 luni???nu vi-e rusine???????Sintem tara europeana????????Pe nervii cui si cine sinteti voi sa va jucati cu vietile oamenilor??????DAR VOI DLOR JUDECATORI????????--VA PLACE MITA DE 50 MII DE EURO????????-PTR VOI NU EXISTA LEGE??????POATE UN AMARIT CA EI NICI NU A VISAT BANII ASTIA!!!!!!!!!SINTEM ROMANI-haideti sa iesim in strada si sa zicem lucrurilor pe nume!!!!!Hotii ne conduc tara........bineinteles dupa bunul lor plac!!!!!!!!UNDE E DREPTATEA???????HAIDETI OAMENI BUNI!
panait.lacramioara, 21 martie 2012 21:17
Vai de Justitia Romana!!!!!!!!!!Sintem o tara de "rahat"!!!!!!!!Saracii copii care au vrut sa manince o piine mai buna stau inchisi -vai de viata lor,iar adevaratii "capi si mafioti"stau in libertate!!!!!!!Unde e dreptatea fratilor???????Dar oare cine face cele mai mari escrocherii in tara asta?????/TOT DVS DOMNILOR,CARE NE CONDUCETI TARA!!!!!!!!!La ORDINUL CUI,AL CUI TIR TREBUIE SA TREACA?????60 de oameni nevinovati!!!!!!!!!Rusine sa va fie-cine sinteti voi??????????va bateti joc de oameni??????Cit de curind veti sfirsi mai rau ca ei!!!!!!!!Dar oare pe unde intra tigarile in tara???????PRIN VAMA!!!!!!!!!!ACOLO IAU SPAGA Siaici vin sa le confiste!!!!!!!!Dati-le de munca oamenilor-nu dati salarii de 7 milioane!!!!!!Oare voi cei cu burtile umflate puteti trai cu 7 milioane vechi pe luna????????Din ordinul cui tineti oameni nevinovati??????Va credeti Dzeu?????????DESTEAPTA-TE ROMANE!!!!!!!!!!!!!SINT VAMESI CU AVERI COLOSALE!!!!!!!!PE AIA NU-I VEDE NIMENI???????FRATILOR-DESTEPTATI-VA-NU VA
ina, 1 martie 2012 20:21
judecatori nu judeca drept ,pe criminali ai lasa an libertate iar pe acesti amarati ai tin anchisi de atata timp.rusine celor ce judeca an felul asta, nu se gandesc ca fiecare din cei 60 au famili .mame care asi plang copii sotii ramase sa antretina familia singure copii care asi asteapta tatal ma rog mereu la dumnezeu sa fie pedepsiti cei ce judeca an felul asta
maria, 25 februarie 2012 20:10
Un articol in care sau spus lucrurilor pe nume in ceea ce priveste justitia din Romania. Cati ani mai trebuie sa suportam nedreptatiile din aceasta tara? Si cand te gandesti ca aceste nedreptati sunt facute de cei care ar trebuii sa faca dreptatea. Oameni buni va intreb si pe voi, pana cand mai rezistam? Cele 60 de suflete arestate pe 19-12-2011 ispasesc pedeapsa ca adevaratii evazionisti sa fie liberi. Daca acesti oameni marunti sunt considera-ti PERICOL PUBLIC, vanzatorilor de ierburi, droguri, violatorilor si criminalilor cum ii eticheteaza justitia ROMANA? Sa fim seriosi oameni buni, in cazul celor 60 de suflete este frectie la piciorul de lemn. SA SE FACA LUMINA IN ACEST CAZ CAT MAI REPEDE POSIBIL.
angela radu, 25 februarie 2012 20:10
"FELICITARI MARIA " !
anonimus, 22 februarie 2012 21:18
In completarea celor scrise mai sus, nu poate face abstractie faptul ca pentru un detinut se aloca de la bugetul de stat cca 2000-2200 lei -lunar-, in timp ce batrani,femei , copii , mor cu zile , pentruca nu sunt bani, nu sunt medici, nu se mai importa medicamente, nu se mai fabrica medicamente ieftine sau pentru bolile incurabile.Familiile acestora fiind nevoite sa le procure din tarile vecine ( cei care au bani)sau sa-i vada murind. Rog ziarul Atac , sa -mi raspunda.
Mariana-lucia , 22 februarie 2012 21:06
Domnule Pooescu ,felicitari pentru articol,sunt la fel de indignata de ceea ce li se intimpla acestor oameni.In primul rand nu sunt de acord cu cei care hotarasc ca procesele de la Deva sa fie judecate cu usile inchise,nimeni din famiilile celor retinuti nu au voie sa intre in sala,ba mai mult sunt scosi si de pe culoare,de ce oare?Acesti oameni cu siguranta ca nu ajungeau acolo ,daca puteau sa aiba un loc de munca unde sa-si castige painea sitoate cele necesare traiului zilnic.Ma intreb de ce nu au dreptul la prezumtia de nevinovatie? nu cred ca este omenesc sa tinem peste 60 de zile aceste persoane in arest preventiv fara dovezi concrete.In sala de judecata trebuie sa existe biblia,acest lucru nu este valabil si pentru judecatori? Rusine pentru felul cum hotarati soarta acestor oameni.
anonimus, 22 februarie 2012 21:06
Felicitari semnatarului acestei petitii,adresata MAI prin intermediul ziarului ATAC. Comentariile sunt semnificative , dar nu stiu daca le-a citit cineva competent care sa declanseze verificarea celor sesisate , legate de soarta celor 62 implicati, sau soarta familiilor acestora.Oare pentru acestia nu se aplica prezumtia de nevinovatie, care este prevazuta de legislatia in vigoare ? Ma adresez ziarului Atac, care a publicat articolul respectiv,ce constituie de fapt o cerere catre MAI, si cu tot respectul , rog sa ne comunice daca a ajuns acolo unde trebuia si daca s-a uintreprins masuri pentru verificarea celor sesisate. Articolul respectiv, il consider un ajutor pentru cei 62 inculpati, care sunt impartiti in diverse locatii de arest din Deva, Al. Iulia, Timisoara, Hunedoara s.a. si care cel putin odata pe saptamana sunt plimbati din aceste locatii intre Deva si Alba Iulia,cheltuindu-se sume insemnate pentru deplasarea lor.
antonia, 16 februarie 2012 11:59
nu se poate atata bataie de joc nu stiu cine e chiar asa de puternic de calca legea toti judecatori si toti procurori la ordinu lui nu se pote sa-ti bati joc de viata la 60 de oameni pentru ca asa vrea cineva de sus nu se tine cont ca sunt nevinovati va rugam sa vina cineva sa verifice dosarul pent ca sunt o gramada de ilegalitati nu poti sa de joci chiar asa cu viata omului sa dai sentinta la 60 de oameni in 1 ora bataie de joc chiar asa de oarba e justitia chiar asa de mituiti sunt toti judecatori faceti dreptate
ANIETA, 14 februarie 2012 00:24
Excelent articol,excelent...Este tragic si in acelasi timp real!Oare,mai exista cineva cinstit in justitie? Toti suntem oameni,toti suntem muritori,toti suntem trecatori pe acest pamant,trecatori prin diferite functii si nu avem voie sa acuzam pe nedrept.Pentru... CE?Pentru functii,pentru lucruri materiale,pentru bani in general,si,cel mai grav,din AMBITIE,pentru ca asa vor unii,pur si simplu! Sunt marcata de ceea ce se intampla in acest dosar,dar inca mai sper in existenta unor judecatori corecti,adevarati care nu se lasa manipulati de rechinii din justitie si de anumite ordine "de sus". Este vorba de 60 de oameni prinsi intr-o ceata deasa,dar am certitudinea ca soarele va rasari cat de curand!
Adauga comentariu