Bianca Drăgușanu: "Nu ar fi bărbat dacă nu ar plăti el"! Beizadeaua lui Nicolae Bădălău s-a conformat

Anca Bratu, 8 decembrie 2022, Ora 13:22

  • print
  • |
bianca-dragu-anu-nu-ar-fi-barbat-daca-nu-ar-plati-el-beizadeaua-lui-nicolae-badalau-s-a-conformat-47096-1.jpg

Bianca Drăgușanu a făcut dezvăluiri despre relația cu Gabi Bădălu. Afaceristul trece acum prin momente dificile, iar vedeta îi este alături necondiționat.

Bianca Drăgușanu preferă să-și trăiască departe de ochii lumii relația de dragoste cu Gabi Bădălău. Deși s-a spus despre ea că este interesată de banii afaceristului, vedeta îi este alături în această perioadă dificilă din viața sa. Totuși, recunoaște că are anumite pretenții financiare de la partenerul său de viață.

Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău au avut o relație de dragoste controversată. S-au despărțit de multe ori,  făcând public declarații acide, dar acum pare că lucrurile au intrat pe făgașul normal. Vedeta a recunoscut că sunt bine, dar că preferă să-și țină viața personală departe de ochii lumii.

„Sunt bine, dar nu mai vreau să expun detalii din viața mea personală și orice spun se exploatează maxim și sunt lucruri care momentan nu-mi fac bine și nu cred că mi-au făcut bine vreodată", a mărturisit Bianca Drăgușanu pentru Antena Stars.

Chiar dacă s-a spus despre ea că este interesată de banii omului de afaceri, Bianca Drăgușanu demonstrează contrariul. În această perioadă, Gabi Bădălău traversează o perioadă dificilă. În luna octombrie,  bunica lui a încetat din viață, iar la sfârșitul lui noimebrie, tatăl lui a fost arestat. „Îi sunt alături mereu, asta e cel mai important. Avem nevoie de liniște și toate lucrurile se vor rezolva. Nu am făcut niciun fel de plan, important e să fim sănătoși, să avem încredere în Dumnezeu, pentru că sunt sigură că lucrurile se vor rezolva", a declarat Bianca Drăgușanu.

Totuși, chiar dacă nu banii o țin lângă persoana iubită, Bianca Drăgușanu recunoaște că de la partenerul de viață are și anumite pretenții financiare. Își permite să-și facă de una singură orice poftă, dar vedeta nu ar accepta să-și achite singură vacanța în care merge cu iubitul.

„Am fost în multe vacanțe de-a lungul timpului, pe care mi le-am plătit, atunci când am fost singură sau cu o prietenă. Atunci când te duci cu iubitul sau cu un bărbat, n-ar fi bărbat dacă nu ar plăti el, din punctul meu de vedere, ar fi un amețit. Eu aș desconsidera un bărbat inclusiv dacă m-ar invita la masă să plătim jumi-juma sau să plătesc eu. E același lucru și cu vacanța. Exclus așa ceva", a mai spus Bianca Drăgușanu.

Luxul afișat de beizadeaua lui Nicolae Bădălău: supermașini și excursii exotice cu Bianca Drăgușanu

Gabi Bădălău a intrat în atenția presei după ce a început relația cu Bianca Drăgușanu și a început să se evidențieze ca un personaj cu dare de mână, principala sa calitate fiind aceea de fiu al lui Niculae Bădălău, lider PSD-ist, care tocmai a fost reținut de DNA. Pentru că familia sa deține o avere impresionantă, Gabi Bădălău și-a permis să o răsfețe pe Bianca Drăgușanu cu vacanțe exotice și cadouri scumpe, acestea fiind etalate cu mândrie. În această toamnă,  Gabi Bădălău și-a achiziționat un Bentley Flying Spur (în două culori) și un Lamborghini Urus (black edition), modele noi, pe care a plătit peste 600.000 de euro. Până să-și ia aceste mașini, Gabi Bădălău a fost văzut conducând un Mercedes Brabus.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
21:28
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou