Best Dental

BĂSESCU: O să-i dezbrac public pe unii candidați la Președinție

Cristian Blănuţă, 6 august 2014, Ora 10:20

  • print
  • |
basescu-o-sa-i-dezbrac-public-pe-unii-candidati-la-presedintie-42346-1.jpg

Traian Băsescu a anunțat că, în ultimele luni, nu va menaja pe nimeni. „În această campanie le voi spune pe toate", a avertizat președintele, care a spus că unii candidați „au aparținut unor instituții".

Președintele Băsescu a anunțat la emisiunea „Evenimentul zilei" de la B1TV că s-a săturat de „lichelism", iar în următoarele luni le va spune cetățenilor cine sunt cei care candidează la președinție. „La câtă mizerie am îndurat de la diverși ziariști și politicieni, m-am hotărât ca în toate emisiunile să vorbesc, nu mai am de ce să menajez pe cineva. E plină şi politica şi presa de oameni care mint", a spus șeful statului.

Băsescu s-a plâns că a fost acuzat fie că l-a trădat pe fostul șef al DNA, Daniel Morar, fie că a negociat cu Dan Voiculescu, la Grivco, fie că nu este preocupat de situația defrișărilor. „E o poveste cu Băsescu care se ocupă cu dosarele oamenilor politici, e un tip de lichelism, ştiu foarte bine că nu am cum să mă ocup de dosare, e lichelism și al politicienilor și al ziariștilor", a afirmat șeful statului.

El a mai anunțat că sunt candidați care au „lucruri ascunse" în biografia lor. „Pe unii dintre ei îi voi dezbrăca public, sunt candidaţi deja anunţaţi care au lucruri ascunse în CV-ul lor (...)

Cetăţenii trebuie să ştie despre orice candidat tot ce e important, nu vorbesc de relaţia din familie, relaţiile private, dar când ai aparținut de anumite instituții și nu îți treci în CV și vrei să devii președintele României, acest lucru nu ai voie să îl faci", a avertizat președintele României.

Totuși, el a precizat că, în turul doi al prezidențialelor, între Ponta și Iohannis îl va vota pe candidatul PNL.

 

EDITORIAL

Generalul Ciuca: Nu voi face politica

Generalul Ciuca: Nu voi face politica

Cel mai prost din ultimii zece ani. Așa ar fi spus premierul Ciucă la întîlnirea cu sindicatele din Educație, și e încă neclar dacă s-a referit la momentul ales pentru grevă sau ar fi scăpat, pur și simplu, pe gură o evaluare de sine. De altfel, dacă-i asculți aiuristicul monolog de la negocieri, dilema dispare. În ...

ziare

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
18:30
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou