Congresul comun a aprobat fuziunea PNL - PDL

Cristian Blănuţă, 26 iulie 2014, Ora 14:53

  • print
  • |
congresul-comun-a-aprobat-fuziunea-pnl-pdl-42030-1.jpg

Protocolul fuziunii prin contopire între PNL şi PDL a fost aprobat sâmbătă cu unanimitate de voturi de congresul comun al liberalilor şi democrat-liberalilor.


Protocolul de fuziune prin contopire între PNL şi PDL prevede că denumirea noului partid va fi Partidul Naţional Liberal, iar cea prescurtată este PNL, alegerile interne urmând să se desfăşoare pe baza statutului noii formaţiuni începând cu 1 ianuarie 2017, potrivit pesurse.ro.

Potrivit protocolului, Partidul Naţional Liberal rezultat din fuziune se organizează şi funcţionează potrivit statutului, Protocolului de fuziune, precum şi Legii partidelor politice.

Alegerile interne în Partidul Naţional Liberal rezultat din fuziune la nivel naţional se vor desfăşura, pe baza statutului noului partid, începând cu 1 ianuarie 2017, prevede Protocolul.

Semnul permanent al partidului este o săgeată într-un cerc format din 12 stele sub care se află prescurtarea PNL, ansamblul fiind încadrat într-un pătrat cu colţuri rotunjite, acesta fiind şi semnul electoral al noului partid.

De asemenea, documentul prevede că un partid va da candidatul la preşedinţie, iar celălalt premierul.

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
18:33
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou