Consultări la Cotroceni. Iohannis discută cu partidele pe tema reformei electorale

Mălina Andrei, 20 aprilie 2015, Ora 09:30

  • print
  • |
consultari-la-cotroceni-iohannis-discuta-cu-partidele-pe-tema-reformei-electorale-46331-1.jpg

Preşedintele Klaus Iohannis începe astăzi, la Palatul Cotroceni, a treia serie de consultări cu partidele, pe tema reformei electorale şi a stadiului acestui pachet de legi în Parlament.

Alte subiecte de discuţie vizează blocarea cererilor justiţiei de către Legislativ şi votul pentru diaspora.

Discuţiile de la Palatul Cotroceni vor avea loc între orele 10.00 şi 17.00.

La ora 10.00 vor intra la discuţii reprezentanţii Partidul Social Democrat, la ora 11.00 vor intra cei ai Partidul Naţional Liberal, iar la ora 12.00 este programată Uniunea Naţională pentru Progresul României. La ora 15.00, şeful statului va avea consultări cu Partidul Conservator, la ora 16.00 cu Uniunea Democrată Maghiară din România, iar la ora 17.00 cu Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că mandatul social-democraţilor la consultările de luni de la Palatul Cotroceni va viza "reforma electorală", un sistem care să asigure la alegeri votul tuturor cetăţenilor "din afara ţării şi din ţară".

Copreşedintele PNL, Alina Gorghiu a declarat, duminică, potrivit Mediafax, că mandatul PNL în consultările cu preşedintele Klaus Iohannis va fi axat pe susţinerea unei legislaţii electorale îmbunătăţite, liberalii pledând pentru adoptarea şi publicarea în Monitorul Oficial a legii privind alegerile locale în mai.

"PNL şi-a asumat susţinerea cerinţei românilor din străinătate de a putea vota mai uşor şi a depus deja un proiect de lege în acest sens. Aşteptăm de la PSD un răspuns clar în această materie, astfel încât la alegerile parlamentare din 2016 să avem deja votul prin corespondenţă pentru românii din străinătate. Chiar dacă PSD are păreri şi interese diferite, noi considerăm că revenirea la votul în două tururi pentru primari ar fi opţiunea cea mai potrivită şi modificarea cea mai importantă care s-ar putea aduce pentru alegerile locale. Susţinem în acelaşi timp rediscutarea proiectului de lege privind finanţarea partidelor politice şi a campaniei electorale în sensul observaţiilor formulate de preşedintele Iohannis. E important să adoptăm acest proiect de lege în această sesiune parlamentară", a spus ea.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a anunţat că Uniunea va avea ca mandat la consultările de la Palatul Cotroceni o legislaţie electorală care asigură reprezentare proporţională, primari aleşi dintr-un singur tur de scrutin şi un prag electoral de 3% la alegerile locale.

Pentru parlamentare, UDRM susţine ideea revenirii pe liste judeţene, dar repartizarea mandatelor să fie pe un sistem care asigură reprezentare proporţională.

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
19:19
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou