George Simion pune condiții la moțiunea împotriva lui Petre Daea. Situația în care AUR va vota împotriva ministrului PSD

Diana Ionescu, 19 aprilie 2023, Ora 10:53

  • print
  • |
george-simion-pune-conditii-la-motiunea-impotriva-lui-petre-daea-situatia-in-care-aur-va-vota-impotriva-ministrului-psd-47826-1.jpeg

Partidul AUR nu intenționează să voteze moțiunea împotriva ministrului Agriculturii, Petre Daea, în ciuda problemelor din agricultură. Deputatul George Simion este de părere că înlocuirea actualului ministru nu va debloca situația. El spune, însă, că își va schimba atitudinea dacă ministrul nu va bloca importurile de cereale din Ucraina. George Simion lasă să se înțeleagă că îl apreciază pe Petre Daea deoarece acesta nu are o relație bună cu Comisia Europeană. 

Deputatul George Simion susține că partidul AUR nu intenționează să voteze moțiunea simplă împotriva lui Petre Daea dacă acesta va bloca importurile de cereale din Ucraina.

„Ca tot românul, rămân cu speranţa că lucrurile s-ar putea schimba puţin dacă pleacă domnul Daea din fruntea ministerului. I-am tot repetat la moţiunea de azi: noi nu vrem să votăm moţiunea, nu vrem să votăm cu USR că sunt duşmanii noştri ideologici, sunt duşmanii României, dar opriţi importurile, sunteţi ministrul Agriculturii", a declarat George Simion.

Potrivit spuselor sale PSD este principala forță a coaliției de guvernare însă nu iese din cuvântul președintelui Klaus Iohannis. El crede că cineva trebuie „să preia hățurile" și să fie stăpân pe propriile acțiuni.

„Teoretic, PSD e prima forţă din această coaliţie. Practic, toţi facem ce ne-a spus domnul Iohannis şi înainte să plece în America de Sud, şi după ce n-am intrat în Schengen. Ne-a spus: «Staţi linştiţi!» Cam ăsta e mesajul. Eu nu cred că-i bănuieşte nimeni pe polonezi că-s putinişti, sau pe unguri, sau pe slovaci. Noi azi nu am vrut să-l trolăm, să-l măscărim pe domnul daea în Parlament pentru că dincolo de orice domnul Daea iubeşte această ţară şi se pricepe la agricultură.

Dar atât timp cât el, ministrul Agriculturii, nu are putere, înseamnă că nu suntem nici măcar colonie. Cineva trebuie să ia hăţurile în mână şi să fie stăpân pe propriile acţiuni. Acum, PSD declarativ vrea să oprească importurile, dar e la guvernare si nu o face; vrea să oprească gândacii, dar dă o lege care se aplică doar la 1% din produsele de pe piaţa din România. are intenţii bune, dar nu concretizează! Nu ştim dacă-i blochează Comisia Europeană, Iohannis sau sunt ei blocaţi în labirint", a mai spus George Simion.

George Simion îl ia la țintă pe Virgil Popescu

În acest context, șeful AUR l-a luat la țintă pe Virgil Popescu, ministrul favorit cu care are o dispută de mai multă vreme, mai ales că s-a ales și cu o plângere penală din cauza acestuia.

„Cu fiecare zi care trece românul suferă tot mai mult din cauza lui Virgil Popescu, a lui Iohannis, a Comisiei Europene care nu mai vrea să păstreze echilibrul pentru care am semnat cu toţii. De exemplu, fiecare ţară produce o anumită cantitate de lapte, nu, acum vine laptele din Ucraina şi inundă piaţa comună europeană şi atunci ce-am semnat nu mai e valabil. Despăgubirile sunt mizere, iar dl Daea nu vorbeşte bruxeleză, dar a învăţat în regimul vechi că, dacă e ordin de la stăpânire, asta e situaţia", a mai spus George Simion la România TV.

George Simion preia modelul maghiar

În ceea ce privește tranzitul de cereale ucrainene pe teritoriul românesc, George Simion a preluat modelul Ungariei și cere sigilarea transporturilor care tranzitează România.

„Nu ieşim din UE, facem şi noi ce face orice ţară normală la cap într-un cadru stabilit de comun acord. Luptăm pentru drepturile noastre. Este fenomenul ăsta de globalizare, dar tragem şi noi spuza pe turta noastră. Noi suntem de acord să sprijinim Ucraina pentru că este o ţară atacată, dar nu înseamnă să inundăm piaţa de cereale, de lapte, de miere. Aceste produse pot trece prin ţara noastră.

Noi am depus de săptămâna trecută iniţiativa legislativă prin care punem un sigiliu pe orice camion care vine din Ucraina şi cine intervine pe acel sigiliu e pasibil cu închisoarea. Că nu poate să vină Comisia Europeană să ne spună că ne-am obligat să primim produse din terţe ţări şi să le comercializăm în ţara noastră. Noi stăm în genunchi şi îndurăm orice", a mai spus George Simion.

El și-a încheiat pledoaria susținând că AUR va vota moțiunea împotriva lui Petre Daea dacă acesta nu va bloca importurile de cereale

„Atât timp cât domnul Daea nu blochează importurile de produse din Ucraina vom vota moţiunea. Dl Daea ştie ce are de făcut, doar să fie lăsat. Senzaţia mea e că nu-l lasă, fie dl Iohannis, fie dl Ciucă, fie cei care-i ghidează pe Ciucă şi Iohannis de la ambasade. Să vedem dacă România va mai fi ţară suverană sau va fi condusă de diferite ambasade si comisii de la Bruxelles sau de la Washington", a concluzionat șeful AUR.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
09:23
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou