Ionuț Stroe: ”Din mai nu va mai fi la guvernare PSD”! Purtătorul de cuvânt al PNL îi trage frâna de mână lui Ciolacu

Anca Bratu, 31 ianuarie 2023, Ora 18:59

  • print
  • |
ionut-stroe-din-mai-nu-va-mai-fi-la-guvernare-psd-purtatorul-de-cuvant-al-pnl-ii-trage-frana-de-mana-lui-ciolacu-47371-1.jpeg

Să nu-și imagineze cineva că din 25 mai va fi o guvernare pesedistă, recomand moderație, afirmă la RFI purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe. El spune că declarațiile critice din partea PSD „e posibil să strice ceea ce greu s-a construit", scrie Mediafax. 

”Această rocadă noi am prefera să se discute mai puțin și să se facă la vremea respectivă. Ne-am asumat la vremea respectivă acest act al guvernării împreună cu PSD, într-un moment foarte-foarte important, când stabilitatea guvernării era critică, aș putea spune. Acum, toată această conlucrare se bazează pe această înțelegere fermă, protocolul de guvernare. Noi suntem un partid serios, noi ne respectăm toate angajamentele, cuvântul. Practic, să știți că a fost un angajament nu neapărat între partide, ci și față de români, pentru că totul a fost făcut public.

Așa că noi ne dorim să tratăm și tratăm cu mare responsabilitate acest acord și ne așteptăm și ca PSD-ul, partenerii noștri de coaliție, să aibă aceeași atitudine, indiferent de context sau de preferințele lor față de un minister sau altul sau vreun ministru pe care și-l doresc merge mai departe. Orice fel de problemă sau discuție sau negociere, din punctul nostru de vedere, are un oarecare potențial de a perturba cumva această coabitare în cadrul arcului guvernamental și este inutil, în condițiile în care marea responsabilitate este guvernarea, nu neapărat această negociere între partide, este esențial să păstrăm stabilitatea, pentru că n-a fost un lucru ușor de realizat această alianță între două mari partide de stânga și de dreapta", spune Ionuț Stroe.

Purtătorul de cuvânt al PNL precizează că nu s-a discutat în coaliție despre renegocierea protocolului.

„Noi ne-am declarat foarte surprinși că partenerii de guvernare au ales canalele publice pentru acest dialog. Pot să vă confirm că în cadrul coaliției, până în momentul de față, în nici un moment nu a discutat această discuție referitoare la o renegociere a portofoliilor, de o împărțire într-un alt mod, după preferințe sau eu știu ce alte criterii. Noi ne dorim să existe un dialog așezat, la masa coaliției, mai puțin aceste declarații sau comunicate, pentru că am văzut reprezentanți ai PSD-ului care dau comunicate de presă", adaugă el.

Ionuț Stroe acuză PSD-ul că a intrat deja în campanie electorală.

„Vă spun sincer, e o impresie personală. Am impresia că unii au intrat în campanie electorală mult prea devreme. Celor care vizează un asemenea comportament le putem aminti că în momentul de față guvernează într-un cadru descris de protocol, nu sunt singuri la guvernare, nu vor fi nici după 25 mai. Aceste declarații e posibil să strice ceea ce greu s-a construit (...). Noi, liberalii, ne-am dorit enorm de mult să avem această stabilitate, ne-am onorat toți termenii discutați, cred că am avut mult mai puține atacuri, poate doar răspunsuri la anumite săgeți care ne-au venit din zona partenerilor noștri și ne dorim o guvernare stabilă, cum ne dorim o tranziție calmă. Apropo, să nu-și imagineze cineva că din 25 (mai) va fi o guvernare pesedistă. Nu, va fi o guvernare PSD-PNL-UDMR, cum este și cea de până acum. Aș putea să recomand tuturor moderație și să înceteze acest dialog sau să nu mai citeze oficial, pe surse sau direct, tot felul de nume sau tot felul de lucruri", încheie Stroe.

Reacția liberalului vine în contextul în care PSD și PNL se pregătesc pentru rocada din luna mai, când postul de premier ar urma să fie preluat de Marcel Ciolacu de la Nicolae Ciucă, iar cele două partide vor face un anumit schimb de ministere și posturi în Guvern. Social-democrații insistă însă că miniștrii performanți nu ar trebui schimbați, de exemplu Sorin Grindeanu de la Transporturi și Marcel Boloș de la Investiții Europene. De partea lor, liberalii anunță că protocolul coaliției va fi respectat, așa cum a fost convenit.

 

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
23:03
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou