Klaus Iohannis bugetarul maximal

Klaus Iohannis bugetarul maximal

În coaliția sufletului, pe la întâlnirile celor mai incompetenți șefi de Românie pe care i-am avut în ultimii 33 de ani, se discută aprins despre plafonarea veniturilor bugetarilor. Sau despre supraimpozitarea oricărui bugetar care ar câștiga, din diverse surse, mai mult decât însuși Excelențul Său, Marele Turist Klaus Iohannis, președintele României.

Chipurile, nici un bugetar din România nu ar avea voie să câștige într-o lună, din salarii și venituri de tip salarial, mai mult decât acest monument al bugetarului perfect care este soțul doamnei Carmen. Ba, cutii craniene ceva mai goale și mai înfierbântate din coaliție, înzestrate, nu se știe de ce și de către cine, cu darul vorbirii, propun ca nici angajații din mediul privat să nu aibă voie să aibă venituri lunare mai mari decât Klaus Iohannis. Este, totuși, o discuție care ar trebui să-i revolte pe români. Pentru că, nu se știe de ce, nu se știe când, nu se știe cine a stabilit că domnul Iohannis ar putea fi, vreodată, etalon pentru dimensiunea salariilor în România.

Salariul este, îndeobște, forma prin care un cetățean câștigă în mod cinstit niște bani, muncind. Cetățeanul își pune la dispoziție timpul (în general, cam opt ore pe zi, de luni până vineri), priceperea, talentul, cunoștințele, educația, diverse abilități speciale și alte câteva lucruri. Angajatorul ia chestiile astea, folosește din ele exact ce are nevoie și, în schimb, îi dă cetățeanului, înapoi, un salariu. Că salariile sunt corecte, că ele reflectă exact ceea ce face angajatul, că sunt prea mici sau prea mari, rămâne mereu de discutat.

Dar nu poți, nene, în nici un fel, în nici o situație, în nici o țară normală la cap să stabilești că salariul maxim sau ca venitul maxim lunar, fie doar și pentru bugetari, trebuie să fie salariul președintelui. Mai ales al unui președinte precum Klaus Iohannis.

Timpul acestuia nu este, vreo clipă măcar, pus la dispoziția angajatorilor săi, cetățenii României. Atunci când nu e pe pârtie, președintele e la golf, iar când nu e nici la golf și nici pe terenul de tenis se află în vreun avion, învârtindu-se inutil în jurul lumii. Nici măcar n-a făcut vreun pariu că ar fi capabil să facă ocolul pământului în zece ani de mandat, ca să aibă vreo justificare a acestor deplasări.

Talentul, priceperea, cunoștințele, educația și abilitățile speciale ale președintelui nostru, dacă există, sunt cu grijă îngropate în tainițe speciale, în nici un caz puse în slujba noastră, a celor care-i plătim salariul. O bucată de lemn, aproape orice bucată de lemn, este mai prețioasă și ne oferă mai multe perspective decât Klaus Iohannis. Dintr-o bucată de lemn poți face o vioară, care să îți farmece mai târziu urechile cu sunetele sale. Dintr-o bucată de lemn poți face o lingură sau poți s-o folosești pentru a construi o casă. Cu o bucată de lemn poți sprijini un zid ce stă să cadă sau poți să i-o întinzi cuiva aflat în pericol ca să o apuce și să-l extragi de acolo, salvându-i viața. Utilizările unei bucăți de lemn sunt aproape infinite, în timp ce Klaus Iohannis nu mai reprezintă, de multă vreme, decât coordonatele geografice ale locului în care se adună, în stropi și jeturi, urina tuturor câinilor de la Cotroceni, a liderilor adevărați ai UE și a șmecherilor din serviciile secrete.

Cât de sfidători, cât de duși cu pluta, cât de rupți de realitate trebuie să fie cei care s-au gândit că salariul lui Moș Lene, al lui Putoare Vodă, al lui Freacă-Menta Împărat trebuie să fie salariul maxim în România?

Nivelul salariului lui Iohannis ar trebui să fie punctul de pornire. Ăla ar trebui să fie salariul minim în țara asta. Ba nu, nu salariul minim, ci venitul minim garantat, ăla pe care-l primesc asistații social. Tot ce este peste înseamnă muncă și trebuie răsplătită mult mai bine.