Klaus Iohannis, după consultările cu partidele politice: Cred că este timpul să trecem la o nouă etapă a democrației

Mălina Andrei, 28 ianuarie 2015, Ora 19:29

  • print
  • |
klaus-iohannis-dupa-consultarile-cu-partidele-politice-cred-ca-este-timpul-sa-trecem-la-o-noua-etapa-a-democratiei-45345-1.jpg

În urma consultărilor cu partidele parlamentare, președintele Klaus Iohannis a declarat că toate formațiunile au fost de acord cu simplificarea procedurilor de reținere sau încuviintare a începerii a urmăririi penale și că România este pregătită să treacă la o nouă etapă a democraţiei.

"După cum ştiti, reforma instituţiilor politice este una dintre priorităţile mandatului meu şi primul pas în reforma clasei politice. Este momentul să trecem la o nouă etapă a democraţiei româneşti. Această nouă etapă ar trebui să însemne o resetare a sistemului şi o creştere a încrederii cetăţenilor în instituţiile democratice", a declarat șeful statului. Astfel, am în vedere trei direcții:

1. Participarea - asigurarea condiţiilor ca toţi românii să voteze, inclusiv şi în special cei din diaspora, dar şi la încurajarea participării la viaţa politică, printr-o altă legislaţie a partidelor politice. Trebuie să aducem oamenii mai aproape de politică, să nu avem două Românii - una a politicienilor şi una a românilor.

2. Integritatea - ca mod de lucru, asta presupune transparenţă şi corectiduine, inclusiv în finanţarea partidelor şi a campaniilor electorale. Dacă vrem ca oamenii să aibă încredere în noi, trebuie să funcţionăm noi în mod transparent.

3. Durabilitate - un cadru legislativ care să asigure nu numai legitimitate, ci şi eficienţă în reprezentarea electoraului. Cred că putem veni cu pachete de legi care ţin mai mult de un ciclu electoral şi să construim instituţii foarte solide. În felul acesta, vom putea avea pe termen lung o competiţie electorală mai degrabă bazată pe dezbateri şi soluţii, nu o confruntare de dragul confruntării.”Președintele a vorbit și despre principalele teme abordate în timpulconsultărilor cu reprezentanții partidelor politice.

"Acesta este cadul în care am suspus partidelor spre discuție soluțiile pentru a ne asigura că românii din străinătate au toate condițiile pentru a-și exercita dreptul de vot. Legislația electorală, atât pentru alegerile locale, cât și pentru alegerile parlamentare. Legislația partidelor politice, precum și cea privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale. În aceleași context, am ascultat opinie partidelor referitoare la nefericita ordonanță 55, a migrației aleșilor locali. De asemenea, o temă importantă pe agendă a fost accelerarea și simplificarea procedurilor pentru cererile de încuviințare a reținerii, arestării sau percheziției parlamentarilor. Aici este vorba despre o conduită responsabilă a politicienilor", a precizat Klaus Iohannis.

Refeitor la concluziile discuțiie cu partidele, președintele a subliniat că reprezentanții formațiunilor politice și-au exprimat deschiderea privind simplificarea procedurilor privind încuviințarea reținerii sau arestării aleșilor care au probleme cu legea.

"În urma discuțiilor au rezultat mai multe concluzii comune, care ne arată că suntem pe drumul cel bun. În primul rând, toate partidele și-au exprimat disponibilitatea de a susține simplificarea procedurilor pentru cererile de încuviințare a reținerii, arestării sau percheziției parlamentarilor pentru a permite justiției să-și facă treaba. Există toate premisele pentru ca o soluție legislativă în acest sens să fie adoptată în scurt timp. În al doilea rând, am propus un calendar concret. Până la finele primei sesiuni parlamentare am convenit să avem o soluție legislativă pentru a asigura votul românilor din diaspora, legislația privind alegerile locale și parlamentare, legislația partidelor și cea privind finanțarea partidelor și a campaniei electorale. A finaliza la timp aceste proiecte este un angajament pe care partidele nu îl fac în raport cu președintele, ci în raport cu electoratul care așteaptă aceste soluții", a mai spus Klaus Iohannis.

 

 

EDITORIAL

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta

Atac la prostie si incompetenta De ce acest titlu de ziar, care, la o apreciere superficială, ar putea lăsa impresia că încalcă deontologia profesională. Deontologia jurnalistică. Nu ai voie să ataci persoane. Nimic  însă mai fals. Dimpotrivă! Publicaţia  relanseze presa adevărată, presa de informaţie şi atitudine, p ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
00:13
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou